De Rîmnic, de bine! – O, ce veste!

Cum ai reacționa dacă ai primi o epistolă de acum o sută de ani ce începe așa: ,,Dragă cititorule, la ora aceasta târzie, la tine-n țară lucrurile stau rău….”.
Ai da deoparte scrisorica sau nesătul ți-ai îngropa privirea în cuvintele de dincolo de moarte? Eu n-aș scăpa-o dintre degete. Istoria cotidiană, percepută cu ochii de atunci, este un motiv de incitare, de determinare a pașilor anteriori multor greșeli și de îndreptare a lor. Sau pur și simplu doar pentru spectacolul oferit, așa cum știau, de bunii tăi. Este o călătorie în tine însuți, în genele mai bune ori mai puțin șlefuite, o incursiune în trecut cu bătaie sigură în viitor, un diagnostic ce pus corect cetățeanului-pacient va asigura existența umană. Suficient pentru moment.
Dacă toate scrierile ar fi fost semnate, m-aș fi aflat astăzi în situația de a vi le destăinui. Vestea dintâi vine tocmai de la 24 Ianuarie 1929, nu se specifică, dar zi mare, împlinirea vârstei septuagenare pentru prima unire cu adevărat trainică a două părți dintre români. Apare cu neregularități până la 9 Iulie 1930 și apoi de la 1 Noiembrie 1930 continuă până la 31 martie 1932. Cele 100 de ediții se subintitulează ,,Ziar de publicații și reclamă”, ,,… informativ și de interes general”, ,,… de informații, publicații și reclame”.
Cel de-al doilea ,,răvaș” are iz electoral, aparține P.N.L.-ului și aduce Vestea că e musai să se voteze candidații acestora. Când e ordin de sus, tocmai din vârful piramidei administrative, de la prim ministrul Gheorghe Tătărescu, se execută până la ultimul lipitor de afișe. Între rândurile adunate de domnul Frâncu am găsit trei date, cea de naștere, 15 Noiembrie, pe când își spunea ,,Ziar de curaj și de acțiune în slujba intereselor generale” și 5 și 12 Decembrie când devenise ,,Ziar politic”. Anul 1937. Doi redactori responsabili, dar nu simutan: Tudor Miron și Nicolae Barbu.
Nu iau notițe, după cum știți, o fac de prea puține ori fiindcă bucuria descoperirii din pură întâmplare stârnește în mine fiori nebănuiți și cunoscându-mi destul de bine mecanismele mintale, prefer o astfel de abordare, de moment, în ciuda aparențelor create de lipsa aprofundării meticuloase. Viitorul începuse și în vara lui 1886, unul politic, amintit în treacăt de Romanulu, cu ocazia tipăririi numărului 2 din 3 August. Nu știm însă ce destinație avea.
Promisiunile Partidului Conservator de la 1903 au foarte puțină căutare în cotidian, scopul acestora, specificat în puține cuvinte în ziarul Viitorul, interesul public, ideal realizabil prin muncă, doar o minciună electorală. Și au tot avut timp de vorbe goale și răfuieli cu liberalii, aproape un an și jumătate, din 9 Februarie 1903 până în 17 Iunie 1904, cele 25 de numere au avut frecvență bilunară și chiar de trei ori, tot pe lună.
Când au pus titlul Viitorul Râmnicului numărului unic de la 1 Ianuarie 1923, probabil că se gândeau la unul pe celălalt tărâm, al făgăduințelor dumnezeiești, acolo unde sperau că va merge Al. P. Tătăranu după împlinirea celor lumești, cel care reorganizase și condusese filiala liberalilor la Râmnic: ,,Pios omagiu…”.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share