Cenaclul Alexandru Sihleanu – 27 Iunie 2016

177927CB-539B-4118-B7BD-3AC271A5C161
SUFLETUL PLUTEŞTE NEBĂNUIND ADÂNCIMEA SINGURĂTĂŢII VIEŢII

​Luni, 27 iunie, la Clubul „Femina 2”, de la Centrul Cultural „FloricaCristoforeanu” din Râmnicu Sărat, a avut loc, pe o vreme caniculară, lansarea volumului de poezie „Sunt stea în universul călător”, autoare Ofelia Martin Popescu din Târgu Jiu. Într-o atmosferă plăcută, tehnica şi-a făcut datoria (aerul condiţionat), au participat membrii Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu”, iubitori de literatură. Moderatorul evenimentului, Constantin Marafet, a deschis evenimentul.
„Vă mulţumesc că aţi venit la această surpriză. Dna se numeşte Ofelia Martin Popescu, psiholog, din Târgu Jiu. Azi se lansează volumul d-ei „Sunt stea în universul călător”. Ne bucurăm pentru prezenţa dvs aici, la Râmnicu Sărat. Tot aici se află Laurian Stănchescu, prieten cu Nichita Stănescu, cel care i-a botezat un copil. Toţi sunt primiţi aici ca fraţii noştri, suntem un oraş de oameni vii, pete de sânge vorbitor, vorba lui Nichita. N-am premeditat nimic. Totul va fi spontan. Am pregătit 500 de exemplare pentru Spania, când veţi pleca acolo. Să trecem la poezie.”
Marafet a recitat, în maniera caracteristică, din lirica volumului, distanţă de câteva pagini, din care redăm o poezie. De menţionat, poeziile volumului nu au titluri şi semne de punctuaţie: „*** sunt scară de mătase/ şi trepte ninse/ de ani şi de vise// urc şi cobor// nu sunt meşter/ şi nici unealtă// dar sunt fărâmă/ aprinsă-n universuri stinse.” După acest recital poetic, a invitat-o pe Anya Bunduc şi chitara ca să completeze poezia cu muzică.
​A continuat Constantin Marafet: „Dragii mei, nu ştiu ce resort, ce sentiment l-a împins pe Laurian Stănchescu să scrie prefaţa acestei cărţi. Este cea mai bună carte de debut apărută anul acesta. Veau să te întreb. Ştiu că eşti zgârcit în aprecieri. Girezi această carte. De ce?”
​Laurian Stănchescu: „Poezia ne sacralizeză. Dna Ofelia Martin Popescu este psiholog, un fin logoped şi îşi dă doctoratul la Chişinău. Am scris această prefaţă după ce am citit toate poeziile. Nu am exagerat cu nimic. O să dau citire: (Poeta răsfrântă în Dumnezeu!) Poeta Ofelia Martin Popescu este un cântec al cuvintelor, iar glasul sirenelor din antichitatea lui Ulise, trebuie să fi semănat cu strigătul poemelor sale. Îşi poartă fiinţa ca pe o armură a lui Dumnezeu, parcă ar fi picătura Lui umană. Poeta nu scrie cuvântul, îl incantează, îi dă imponderabilitate şi alchimie cosmică. Îi recreează materia din mecanica Universului, conferă cuvântului sentimente divine şi trăiri abisale. Desenează cuvântul cu măiestria unui călugăr caligraf, îl aşază în forme arhaice şi depline, îl modelează după gândirea aurei sale. Cuvintele poetei au incandescenţa unui oracol al zeilor, au destin, identitate şi fiinţă proprie. Ele se rotesc în sensul mersului stelelor, explodează într-un amfiteatru sacru. Poemele au iniţierea unui înţelept care gravitează prin esenţa lucrurilor pentru a o descifra oamenilor, sunt evanghelii biblice şi laice. Se pot spune în biserici sau la ceremonii publice, por fi trimise ca rugăciuni pentru sfinţi sau pot fi şoptite copiilor. Limbajul poemelor se aseamănă cu armonia sunetelor din catedralele medievale, pot fi oricând alfabetul unei lumi perfecte. Ele sunt scrierea pierdută din Grădina Raiului. Poeta Ofelia Martin Popescu este un fir de Dumnezeu, inima ei este sunetul din toate clopotele lumi, iar poemele sale sunt o credinţă liberă. O credinţă închinată iubirii absolute şi cunoaşterii de sine. Poezia sa poate fi citită de pietre, de firul de iarbă sau de nisip, este memoria rupestră din rânduiala lucrurilor. Poemele sale pot fi puse în oricare parte a Universului, este ca şi cum ai aşeza o icoană în înaltul cerului pentru pelerini.” Şi a continuat: „Despre cel mai neînsemnat lucru trebuie să vorbeşti la modul absolut. Vreau să vă mulţumesc că aţi venit la această întâlnire. M-a surprins dedicaţia cărţii: ,,Dedic această carte celor de dinaintea mea, şi celor ce-mi urmează”.
Autoarea: „Suntem într-un prezent continuu. Am scris de-a lungul anilor multe poezii. Am scris despre poeţii minunaţi. Am avut o singură dorinţă, fiindcă sunt bunică, am zis că mi-ar plăcea să public o parte din poeziile scrise. Mulţumesc oamenilor care au făcut posibilă apariţia şi dvs că sunteţi aici.”
Constantin Marafet a recitat poezia de pe coperta a patra: „am adunat tăciunii toţi/ în guri de peşteri primitive// şi limbi de foc / am zămislit// fantasme în spirale// şi glasuri sparte-n mine/ veneau din adâncime” şi a adresat o întrebare dlui Lurian Stănchescu: „De ce aţi ales această poezie pentru coperta a patra?”
Laurian Stănchescu: „Poezia s-a ales singură.”
George Anghel: „Salut prezenţa distinşilor oaspeţi. Am cunoscut-o pe dna Ofelia Martin Popescu sâmbăta trecută. Dna a scris cu sufletul, tot ce a simţit. Mă bucur că dl Marafet a ştiut să-şi aleagă prietenii. Ştiu bine ce înseamnă limba română şi-l felicit pe dl Marafet pentru reuşita de tipări cartea într-o săptămână. Mă bucur că sunt contemporan cu D-voastre.”
Laurian Stănchescu: „Ofelia nu ştia că îi va apare cartea.”
Autoarea: „Chiar la Chişinău am stat foarte liniştită. Eu am venit fără să ştiu. Când am intrat aici am realizat.”
Laurian Stănchescu: „E una dintre conspiraţiile din care nu a murit nimeni.”
Autoarea: Îi spuneam dlui Stănchescu că am obosit cu doctoratul ăsta şi vreau să văd editată placheta mea de poezii.”
Laurian Stănchescu: „Ofelia a mers pentru doctorat la Chişinău, iar eu am mers la Academia din Chişinău. Ei trăiesc un tragism, au deplinătatea lucrului pe care îl fac. Am văzut un fel de Olimp al spiritului românesc. Ar trebui, dacă doriţi, să facem un eveniment mare în toamnă. Am fost invitat să lucrez pentru guvern, cu proiecte culturale.”
Constantin Marafet a invitat la discuţii.
Nina Beldie: „Când eram copil, am învăţat de la bunicul meu că cel mai frumos dar este cartea. M-am îndrăgostit de Ionel Teodoreanu pentru cartea lui ,,La Medeleni”. L-am iubit pe Grigore Vieru. Am acum şansa, să pot să spun, răsfoind puţin cartea, că mă bucur de iubirea din poezia dvs.” A recitat din poezia cărţii.
Constantin Marafet: „Un cuplu celebru, tată şi fiu, lucrează de zor. Când sunteţi gata, îmi spuneţi.”
Aneta Pioară: „Sunt fericită că la Râmnicu Sărat vin asemenea oameni. Poeziile dnei le putem încadra în curentul postmodernist, nu au titlu. Mi-a plăcut dedicaţia. Am dedus că dna este un om minunat, care lucrează cu sufletul omului şi poezia sa este cuprinzătoare, are cuvinte cheie.”
Autoarea: „Mă simt onorată că poeziile mele sunt cunoscute de dvs.”
Constantin Marafet a învitat, pentru încă un cântecel, pe Anya Bunduc şi chitara sa.
Autoarea a dedicat Anyei o poezie: „***eşti tot ce pot avea mai scump copilo// şi nu e prea devreme să îţi spun/ ceea ce în lumea asta-i bine// eu pentru tine aş vrea să tot adun// eşti trup din trupul meu copilo/ şi prea devreme e să te desprinzi// hrăneşte-te din mine cu ce-i bine/ şi-ncearcă mersul drept să îl deprinzi// eşti un cristal neşlefuit copilo/ şi-i prea devreme să luceşti// ar fi mai bine să-nţelegi puterea/ cu care vrei să te-nzestrezi// eşti floare neatinsă copilo// şi-ar fi devreme să te ofileşti/ în doruri neînţelese şi sublime// tu caută întâi să le-nţelegi// eşti fruct nepârguit copilo/ şi prea devreme-ar fi ca să rodeşti// dar nicidecum nu-i prea devreme/ sămânţa-nţelepciunii s-o sădeşti.”
Mihail Constantinescu: „Am ascultat cu uimire versuri pline de iubire şi am descoperit că am fost invitat la un spectacol. Aş vrea să vă citesc o inspiraţie de moment: (Dedicaţie) Când din cerul urbei mele/ Printre miile de stele,/ Din fantastice potire/ Ning petele de iubire./ Dintre visele frumoase,/ Pe o scară de mătase/ O carte de poezie/ Intră iar în veşnicie.”
Nicolae Constantinescu: „Mă simt onorat să ascult poeziile dnei Ofelia Martin Popescu. Mulţumesc foarte mult pentru această întâlnire şi faptul că sunteţi aici, poezia şi cultura românească mai au o şansă. Daţi-mi voie să adresez dnei o dedicaţie: Eşti stea în universul călător/ de ce ţi-e totul aşa cuprinzător/ E oare aşa de grea psihologia/ sau azi o împleteşti cu poezia? Şi o dedicaţie dlui Laurian Stănchescu: Să nu uităm istorii,/ Făcliile sunt vii,/ Păstrând-o pe vecie/ Istoria rescrii.// Serbând pe Avram Iancu,/ Eroul nostru sfânt, să-l cinstim cu toţii mereu/ Pe-acest pământ// Laurian Stănchescu/ Petiţie iar scrii/ Vrând pagini de istorii/ Mereu să fie vii!”
Floarea Stănescu: „Este o poezie deosebită, modernă, atât prin structură cât şi prin esenţa, mesajul ei. Eul liric pendulează între teluric şi cosmic. În întregul lor poeziile sunt o filosofie a sufletului. Încă de la început eul liric se autodefineşte: ,,sunt scară de mătase”. Titlul cărţii este foarte sugestiv, el exprimă metaforic, cât poate de bine, realitatea: ,,Sunt stea în universul călător”. Are minunate îmbinări de cuvinte prin care creează adevărate imagini artistice şi care dau versului o muzicalitate plăcută. Este o poezie de mare încărcătură metaforică.”
Totul s-a încheiat cu acordarea de autografe.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share