Paràlele – Șaptăzăși de parale și patru

Bunăoară prietenii se mai și ciondănesc, își dispută ideile într-un dialog al surzilor, într-un șir de monologuri cu drept de întâietate.
Fațetele unei astfel de discuții pun punct fără să concluzioneze, cu dramul de știință al fiecăruia și cu patimă personală în exces. Coincidența face ca prelungile lor prelegeri să aibă legătură cu o parte dintre întâmplările prezentate în episodul cu număr 73 ce încercau să atenționeze asupra pierderii fondului problematicilor inițiale ale omenirii. Iată încă două raționamente ce privite din perspectiva asemănări = alipiri conduc către rezultate eronate, inadecvate, dar realizabile: familie – doi indivizi de sex opus – parteneriat marital – parteneriat – contract – două persoane de orice fel de sex; Iisus – propovăduirea regatului lui Dumnezeu – discipoli – apostoli – propovăduirea religiei lui Dumnezeu – biserică – credință benevolă – religie în școli – credință opțională. Ați înțeles înlănțuirea, chiar dacă expunerea nu e tocmai lipsitâ de echivoc. Nu putem discuta de familie fără legătura firească a celor ce o compun, nu se poate concepe o altfel de celulă statutară de viață decât cea naturală, lăsând la o parte anomaliile, deficiențele de elaborare sunt insignifiante, nu pot duce la o generalizare a unui ,,fenomen” de mică și rară rsăpândire.
Bagatelizata formă de menținere a vieții trebuie să rămână așa cum stă scris în geneză, cu doi banali indivizi cu dotări genitale diferite, cu educația și cultura mamei și tatălui, chiar ale unui duh ocrotitor și ,,dezlegarea” ,,legală” de a duce nefirescul la tratament. De ce ar fi nevoie de circul ieftin, de teatrul dramatic și umoristic oferit de o ,,bărbată” sau un ,,femeie”, de ce ar trebui ca spectacolul acesta de calitate jalnică, cu excese ale unei măști de ,,noapte bună!”, să capete toate însușirile normalității și să împrumute de aiurea creația de la mama natură? Și de ce-am fi noi singurele animale mai cu ,,moț” de pe toată scoarța pământească? Aproape că am spus tot, poliloghia nu duce nicăieri dacă nu are argumente solide și irefutabile, în cazul bunilor mei prieteni a fost o pierdere de timp din care nu a priceput niciunul nimic, chiar dacă erau convinși de contrariu, de fapt un astfel de subiect nici nu ar trebui să facă obiectul vreunei convorbiri ,,științifice” între oameni zdraveni la cap, fiindcă însăși abordarea subiectului cu seriozitate face o breșă în gândirea rațională. De ce-am fi noi mai prejos ca Dumnezeu și nu ne-am erija în judecătorii unui comportament ieșit din tiparele firești, de ce n-am putea să punem lacăt pe Sodoma și Gomora pentru totdeauna și fără nicio îndoială să spunem nu abaterii de la normă? Aș putea să-i întreb ce fel de prieten sau cunoscut este acela care la vederea lor ar naște în acela dorința unei partide de sex? Le-ar conveni oare să se știe doriți în acel fel? Dar fiul sau fiica?
Homosexualitatea nu este nici măcar o boală, poate nici închipuire, este un joc conștient și de aceea trebuie tratat cu seriozitate dar și cu indiferență totodată. Cu seriozitate pentru ca fenomenul să-și găsească sfârșitul până nu se ajunge într-un punct nevralgic din care greu se mai pot întoarce lucrurile și cu indiferență tocmai pentru ca el să nu devină o obișnuință periculoasă. Până mai ieri lucrurile păreau în regulă, chestia asta nu numai că nu avea suficienți adepți, dar puțini știau de existența pildei biblice din moment ce analfabetismul era o stare de fapt generală. A fost suficient ca o persoană cu vizibilitate să aibă nu curaj, ci tupeul să se declare iubitor de același gen, ca mulți alții să nu se mai sfiiască să mai ascundă în sine un gând atroce sub forma unei plăceri neproductive. Despre partea cu copiii nici nu poate fi vorba, adopții, educație într-o astfel de… uniune, cum s-o numesc, simulacru, nu există, beneficiari sub nicio formă, dorința unora de a-și extrapola sentimentele n-au niciun viitor. E o întrebare care are câteva rădăcini în unele scrieri din trecut, încă intime, ce-ar fi dacă, în mod egoist, ne-am declara cu toții….?

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share