Paràlele – Șaptăzăși de parale și zece

Sper că regula unui post pentru minoritățile rome să nu fie aplicată și în firmele private, este suficient algoritmul după care se încearcă ,,îmblânzirea” membrilor acestei comunități.
Supărat pe ambientul servit în acea sâmbătă de cea mai mare afacere populară implementată cu succes în locurile cele mai vizibile, la finalul unui ocol prin draga noastră capitală, am revenit spășit în locul în care despărțirile fluturau cândva batistele și dădeau glandei lacrimale seva regretului, cu gândul de a încerca din nou bucate care să stăvilească fibrilațiile unei călătorii per pedes-tale obositoare. Mai bine….
Chiar nu prezintă importanță ce și cum am ales să pun în gură, am simțit din prima clipă în care am pășit că ceva nu era în regulă și nu m-am înșelat, de la un cap la celălalt toate erau pe dos, a doua lipie pentru shaorma s-a lăsat găsită după cinci minute, rotisorul vertical era rece bocnă, iar terasa unde speram să ne găsim liniștea și odihna în familie adăpostea câțiva clienți neobișnuiți pentru mine, dar ,,de-ai casei”, cel puțin așa păreau după înfățișări, comportament și chiar după miros, dând impresia că nimerisem într-o speluncă. Am folosit cele cinci minute anterioare ca pretext la complezența ipostazei de client model și am adăugat încă pe atât pentru deprinderea, încadrarea și observațiile asupra spațiului îngrădit cu lemn. Eram pe punctul de a rezista tuturor vicisitudinilor vremii ce se încadrează în orarul alocat așteptării garniturii de tren menite să mă transbordeze către orașul natal, dar echilibrul și rezistența mi-au fost înfrânte de un purtător de cârnăcior cu fasole, sosit ca să sporească efectivele, cu un profund iz de ,,apă” de toaletă, în galeria de oaspeți pentru a susține SRL-ul de la linia unu a Gării de Nord.
Am pătimit și am înțeles că este penitența pentru greșeala de a fi fost martor prelegerilor universitare. Cum să-ți mai convină să te alături omului de rând, să privești viața ca un simplu muritor, să-ți dorești să rămâi un anonim când ți se așterne la picioare ușurința izbândirii în carieră și ți se dă de exemplu o fostă somitate cu nume parcă scos din istoriile antice, și Solomon, și Marcus? Încurcate însă ițele limbajelor de computer la care și ,,maestrul” a stat să le caute în pene și nu a reușit, așa cum nici azi, dar nici în anii 60 nu s-a putut, să dea de cap ,,translate”-ului, fiindcă oricâte cuvinte, toate în fapt, adăugate bazei de date n-au menirea totdeauna să furnizeze dezlegarea corectă și uneori avem a face cu incoerența în persoană.
Covrigul de un leu face minuni, oricâte gânduri de infatuare te străbat, te face una cu peronul și-ți conferă statutul pentru care ai plătit ausweiss-ul la poarta uneia dintre intrările în București. Străfulgerat de fiorii ultimului leu, m-am lăsat pradă eresului că o încolăcire cu susan ar fi soluția ideală pentru stăpânirea chiorăielilor și sațierii flămândulu-mi corp și setea învrăjbită cu Cola se poate stinge cu un Borsec la un kil și jumate. Rămăsesem exact cu o sută și un leu și mă pusesem să reconstitui plățile anterioare, atât de exorbitante încât aș fi fost îndreptățit să cer un vagon doar pentru mine și soție sau să comand o escală par avion la Râmnic pe imașul situat între fostele fabrici din zona industrială și același fost pentru campusul Cap-ist dinspre Râmnicelu….
Din tren știți povestea, mișcări puține, cărăuși de meniuri adhoc, încercări de adaptare la civilizația habitatului restrâns, priviri pe furiș la ziarul și revistele vecinilor, oboseală. Chiar, pe unde o fi umblat samsarul cu hrană pentru spiritul cursei pe șine?

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share