Paràlele – Șaptăzăși de parale și cinci

În cele din urmă teoriile conspiraționiste au fost trimise către coșul de gunoi, un individ mai moare, oricât de șmecher ar părea, și de moarte ,,bună”.
Condrea a fost și el în cele din urmă un ins ordinar, contractele nu mai fac doi bani, ,,spălarea” de dezinfectanți nu-i mai folosește decât pentru un proces chimic în care uleiul și vinul nu se amestecă și aghiazma nu mai aduce iertarea păcatelor, că va fi fost și el om cândva. Tocmai aici e buba acestei ,,originale democrații”, pe de o parte o foame neînțeleasă de bani, pe de alta un dezinteres total în privința consecinței acumulării lor, pe un palier statul, pe altul zona particulară. Vorbim despre același sistem, cel care și-a trimis fiii muncitori să joace la dublu pentru un mic profit din care cei bătrâni să mai ciugulească ceva până la pensie. N-am uitat uimirea cu care m-am încărcat când primii noștri doctori au apucat calea inițiativei private. Zvon, nezvon, mulți medici au plecat cu buzunarele doldora ca să-și deschidă afacerile cu farmacii și laboratoare, alții au primit buget pentru cabinetele de familie și nu sunt singurii care și-au început viața particulară ca să o termine pe cea de la stat. Bla, bla-urile se potrivesc de minune. Cu toată indiferența pentru ieri, rămân câteva semne în urmă pe care la o privire atentă atunci, azi ne-am fi putut alege cu specimene umane despre care să putem afirma că nu-și vor da în cap pentru o para amărâtă, nu vor înșela și vor gândi că munca este singura sursă nobilă de hrană.
Să nu credeți că se naște cineva cu ea în sânge, nu este la fel de ușoară ca o respirație și băutul de apă, cum nici aceste două necesități de prim rang nu sunt facile tot timpul. Depinde cum înțelegi acest proces ajuns pe picior de egalitate cu orice flecușteț de promenadă în folos propriu. Poate aici este deficiența, că nu există decât o singură definiție a ei, cea din dicționar și că nicio altă reglementare legală nu o mai stipulează pentru o întărire și o legătură directă cu fenomenul. Avem într-adevăr un fenomen, abilitatea fizică de a lua orice materie și a-i da chip cu mâinile ori cu mintea a constituit primul pas al dezvoltării umane, prima activitate coerentă a omenirii, cea care ne-a adus în zilele acestea la stadiul actual. Revin, după altă incursiune mai veche, pentru câteva fraze la Codul Muncii, normatorul după care ni se reglementează condițiile de a executa sau nu o activitate. N-am observat la acel moment că lipsește cu desăvârșire explicația de căpătăi, cea în care se spune clar ce este munca, recitind prima propoziție din dispozițiile generale, m-am trezit direct între raporturile ei, din senin condus către un set de articole ce nu sunt scrise în folosul cuiva. Am certitudinea că primele cuvinte trebuiau să fie ,,Munca este…”, ,,Se numește muncitor…”, după care să fie înșirate toate nebuniile lucrative de la maimuță încoace. Putea apoi continua verva și tactul licit, dar cu amendamentul că erau necesare și aici clarificări în privința tandemurilor multiple de la locul faptelor.
Rostul divagării? Simplu. Românii sunt, bată-i vina, harnici nevoie mare, dar neresponsabili, ieșirea din jugul economiei cu beneficiar necunoscut, alias Statul, a perpetuat tradiționalul ins cu servici, cel ce își aduce obolul în mod temperat sub deviza ,,Sunt plătit doar opt ore!”, a continuat seria directoratului suprem, numit în epoca nouă pe rând privatizat, patron și om de afaceri și a găsit un rost leprelor, să sfideze tot ce avea poporul mai de preț: ….

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share