Ora de muzică 193

46d1b0_d2300c9674e94497a9f7ee129bac2daf
Gândiți poate că un violoncel ar fi suficient să contracareze ,,atacurile” firavelor viori și mai voluminoaselor viole.
Sigur nu le-ar putea face față, micul burtos a avut, în situația noastră stingiană, nevoie de încă unul. Nici de separat nu pot prea lesne, despre cei doi, culmea, am găsit numai câteva repere discografice despre colaborările cu câțiva artiști: pentru Will Rudge participarea la facerea albumului Bright al lui Scrimshire, dar și în spectacole la Soho Theatre de 25 de lire sterline; în privința lui Simon Denton lucrurile stau puțintel mai bine, a avut prilejul de a imprima un solo pe una dintre piesele aceleiași Corinne, I’d Do it All Again, are partituri de corzi la Cherry Ghost, la Sappir, Stuart McCallum și Jon Lord. Desigur, chiar fără portrete detaliate sau expuneri de imagine printre fișierele internetului, cei doi n-au fost întâmplător invitați să susțină isonul la Durham, schemele muzicale nu erau printre cele mai ușoare.
Sian Holland are referințe ioc. Am reușit să-i găsesc numele între mulții membri ai Youth Orchestra a Marii Britanii. Contrabasist.
Așa sunt unii bărbați, mai neglijenți cu…. Sarah Fields nu! Și cum ar putea când ursita i-a fost prielnică? Să absolvi cu maxim facultatea și la trompetă, dar și la saxofon chiar a fost un lucru de pomină mai puțin întâmplat la Royal Northern College of Music, dar nu este singura instituție de învățământ absolvită, Sarah și-a trecut în CV și Royal Academy of Music unde este invitată des să ofere lecții. Recitalurile ei sunt cunoscute de întreaga omenire, din Africa în Australia, din Europa în Americi, din Noua Zeelandă în Orientul Mijlociu. Pentru performanțele și sound-ul special pe care Sarah reușește să-l scoată din cele două instrumente a primit aprecieri, elogii și premii precum cel numit Mercury, a activat în band-ul Elbow, iar în acest an a anunțat scoaterea pe piață a unui album cu încă trei fete reunite sub titulatura Marici Saxes. Mai rar o așa interpretare de cvartet de suflătoare, patru saxofoane diferite îți dau impresia că te afli în fața a patru instrumente cu coarde, tonuri calde, note lungi susținute impecabil. De altfel, Sarah Field este preocupată de calitățile pe care trebuie să le scoată în relief artistul, de problematicile pe care le întâmpină un muzician la o compoziție, de aceea, în 2001 publică pentru prima oară un articol despre ,,Tableaux de Provance”, piesă de saxofon închipuită de Paulie Maurice unde explică modul de abordare a acesteia. A fost invitată de Seal să-i deschidă seria de concerte cu solouri de trompetă, a cântat Ibert’s Saxophone Concertino cu cunoscuta Aurora Orchestra, cu RTE National Symphony Orchestra of Ireland, cu Kwa Zulu Philharmonic și BBC Concert Orchestra. Avem ca atare o maestră.
Am elucidat misterul legat de Corinne Bailey, The Sea și instrumentiștii prezenți odată cu David Tollington, suflătorul în corn francez, a fost mâna BBC-ului, toți cei din urmă au fost membrii filarmonicii și celorlalte orchestre ale vestitului trust. Solist sau simplu membru, David a cutreierat Japonia, China, India și multe dintre țările europene, dar mie cel mai important lucru din cariera lui de până acum mi se pare colaborarea cu Mike Oldfield pe discul produs în 2008, Music of the Spheres.
Dintre toți, ultimul acompaniator al lui Sting, tubistul Les Neish, este singurul care a reușit să-și adauge un album doar al său, Salt of the Earth, apreciat cu maximele criticilor, recunoscut ca unul dintre liderii generației sale, solist, colaborator în orchestrele mari și profesor în toată lumea, absolvent cu diplomă de onoare, cu distincție, premiat….

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share