Ora de muzică 189

image
M-a mânat cel ,,necurat” să fac o trimitere impersonală către ținuturile-i toride după ce sperasem că orchestra dirijată de Sadin are în componență ,,niște oameni”.
Numai că în gând fiecare se luptă cu propriile iaduri, iar eu sunt nevoit să continui periplul printre muzicanți, să mai spun câte ceva despre cei aflați cu trup și suflet în ,,casa domnului” din Durham. Și au fost doi cu siguranță: ,,ăl de sus” și ,,ăl de jos” în persoana lui Sting. În fiecare orchestră simfonică, mai mare sau de dimensiuni reduse, există o persoană care dă ,,tonul” tuturor, nu la cel ce ține bagheta fac referire, ci la un instrumentist aflat în stânga, primul din apropierea lui, cu care de fiecare dată acesta dă mâna atât la început, cât și la finalul prestației. Prim violonist se numește postul din care se coordonează întreg ansamblu, echivalent de cele mai multe ori cu poziția de solist sau concert maestru. La Durham, vioara întâi a fost încredințată unei doamne: Nia Bevan. O ,,traseistă”, dar una de valoare. Nici nu se putea mulțumi cu statutul de cântăreață în banca ei, există totdeauna o treaptă pe care vrei să o urci, se găsește mereu cineva care să te îmbie cu ,,gloria momentului”. Să refuzi? Nicidecum. Cariera ei ,,se reduce” la mai mult de patrusprezece albume, simplă participantă sau coordonatoare de pachet de coarde, la câteva orchestre cu faimă cu statut de membră sau vioară principală. S-a perfecționat la Manchester University cu câțiva profesori celebri, Marion Mattison, Nina Martin, Peter Cropper și Kryzystof Smietana, a avut parte de o pregătire specială pentru a putea cânta în formule restrânse din partea componenților Lindsay String Quartet, a condus Swansea City Opera, British Sinfonietta, Dartington Festival Orchestra, Lunar Chamber Orchestra și The Welsh Session Orchestra, le-a fost aproape lui Del Amitri, Beth Orton, Kylie Minogue, Corinne Bailey Rae….
Curiozitatea mă tot mână către toți acești mulți, parcă interminabili ,,lăutari” de top. Curiozitatea îi ațâță și pe ei când decid să încerce diferite tipuri de manifestări scenice. Iată cazul lui Andrew Maddick, violonist la Durham, și mă tot miram cum a reușit Carol Jarvis să adune destui ,,primași” din lumea muzicii clasice, dar și ce gir a avut din partea lui Sting, pe care îl găsim dincolo de sobrietatea bachiană, inspirat parcă din ,,Fluturaș nu mai ai aripioare” a lui Mozart, acompaniind în partitură improvizatorică proprie un dansator ale cărui mișcări se mulează perfect pe arcușul și ciupiturile năzdrăvane ale acestuia. Duetul mișcare-muzică are fracturi, povestește în două tipuri de grai nonverbal lupta personajului cu demonii interiori ce atrag, distanțează, șicanează omul într-un continuu dialog cu sine, având evidente accente comice, jucate de cei doi de parcă ar fi absolvit școala de comedie Charlie Chaplin, cu toate că nu i-a călcat niciunul pragurile. Aș îndrăzni să vă invit la 17 minute de artă pură, la un gen de sincretism demn de urmărit cu garanția că Yesterday’s Bird merită privit și ascultat. Despre Andrew numai de bine, a studiat așa cum o cer obiceiurile cu Peter Lale, parte în Britten String Quartet, cu Marianne Thorsen și Spiros Rantos, este vioristul cvartetelor Sanctuary String Quartet și Coot-Tha Quartet, a frecventat săli celebre ale lumii: Glastonbury, New Zealand International Arts, Brighton, Hamburg International Sommer, Melbourne International Arts Festivals, Sydney Opera House, Royal Albert Hall, Paris Theatre de la Ville, UCLA. Cum atracția pentru artă este evidentă la un artist, Andrew Maddick a jucat în Livada cu vișini a lui Cehov, având ca regizor pe Sam Mendes și companioni actorii Ethan Hawke, Simon Russell Beale și Rebecca Hall, totul în sala Old Vic.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share