De Rîmnic, de bine! – Una pe…

Când mă gândesc cine eram acum o sută cincizeci de ani, mai să-mi vină a plânge. Când merg și mai departe cu mințile în istorie dau să mor subit.
Că înapoiați am mai fost și proști făcuți grămadă și fudui și leneși. Nu există argumente contra, poporul acesta a început să trăiască abia pe la o mie opt sute șaptezeci. Vag. Culmea incidenței a făcut așa încât tocmai pe atunci să dea și un geniu. Singurul. Mă gândesc la lucruri și oameni mărunți, la cei ce nu pot vedea nimic dincolo de pata neagră pusă pe creieri, de propria vanitate, iar cea mai mare umbră rămâne cea a neștiinței istoriei, a lipsei de dovadă că un ins s-a născut, a crescut, a lăsat urme fizice pe unde a călcat și a murit, mă gândesc la o țară bătrână botezată din ignoranță abia pe catafalc.
Mă gândesc la Rîmnic, la onorabilii cetățeni ce n-au avut aplecarea să înfigă în solul conștiinței concetățenilor roadele propriilor învățături. Să ne parvină documentul ființării unui ,,Diar al intereselor locale” tocmai de peste mări și țări e o rușine pe obrazul edilitarismului cu care ne place să ne înzorzonăm uneori. Să intitulezi publicația Salvarea în acest context pare chiar de…. Noi ce-om fi păzit, tot Romanulu, România liberă, Resboiul, Timpul și Telegraful să ne spună cam ce se scria la 1881 în 8 Februarie, în Iunie și Iulie la noi? Credeți-mă, nu mi-e ușor să nu fiu supărat!
Una pe săptămână și nu prea. Așa declară domnul Oproescu, dar după numărătoarea mea, din 4 Iunie 1915 până în 28 Iulie sunt cam 59 de-alde șapte zile, așa că nu văd neregularitățile ziarului Săptămâna, organ al Partidului Conservator. Găsim articole variate, pe cele care susțin cauza politică, literare și folclorice, versuri, epigrame și nume despre care ați mai auzit: P. P. Carp, D. P. Mazilu, N. Protopopescu, Eugen Ciuchi, N. I. Dumitrescu, atât Cincinat, cât și Ion I. Pavelescu, Radu D. Rosetti și desigur alții.
La multe te aștepți, dar să editezi o revistă de umor cu titulatura Sărutarea chiar pare o glumă fără sare. Păi, te mai ia râsul când e să dai guriță? Măcar să fi fost o păcăleală de 1 Aprilie. Aprilie a fost, dar 14, la 1905. Eram curios să fi văzut măcar un fragment, dar scriptele s-au zgârcit și dintr-unul, tot în bășcălie, directorul a făcut doi: Mitică și Maximin. Noroc că gluma nu s-a întins mai mult de o dată.
Și celor ce au avut curajul să spună că a sosit vremea schimbărilor le-a trebuit curaj pentru a pune mâna pe furcă și a rupe gâtul ciocoiului nesătul, dar și ziariștilor de la 1907 care s-au pus să aștearnă rânduri contra răzvrătiților, făcându-le morală pentru marea ,,… greșeală…” de a se scula ,,… împotriva legilor și cârmuirei…”. La 25 martie din anul ,,zguduirii și slăbirii temeliei statului și neamului românesc”, citat aproximat, acesta își spunea Săteanul și ,,Ziar al intereselor țărănești”. Ferească dumnezeu să fi știut țăranii unde este redacția și cine s-a încumetat să-i amenințe.
Sclipiri Literare au fost doar una. Aprins în ,,văpăi” și stins în cenușa neputinței de a continua. Cei doi ,,încinși” asupra foii, tocului și cernelurilor de tipografie, directorul Mihai Vasile Pop și redactorul Ștefan Fănescu-Râmnic sperau să aprindă o vâlvătaie, cu subiecte și domenii diverse, dar și idei moderne, împănate cu ,,Humor”, ,,Jocuri”, ,,Cinematografe”, sport, știință. O ,,stea unică” ,,pe firmamentul literar al…” urbei apare și dispare. 1 februarie 1932.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share