De Rîmnic, de bine! – Păzea!

Depinde unde-ți pui capul, să lucre, cum ar zice ardeleanul sau să debiteze treburi mai puțin importante.
Mai întâi Scrisoarea lui N. C. Șerban, deschisă în văzul tuturor, ca să se știe ce matrapazlâcuri mai sunt unii în stare să facă cu banii. Jongleorul vizat în ,,Foae ce se va tipări atunci când este cazul.” era un ,,biet” librar ce se înfruptase pentru propria afacere din banii statului, domnul învățător Șerban declarându-i ,,publici”. 350.000 de lei fusese prejudiciul imputat pe cele două pagini, articolul având titlul ,,Cine-i vinovatul?”, dar și alte pagube. Ia să fi trăit el astăzi și nu la 1937 când gestul era unul de curaj extrem, să vedem dacă mai păsa cuiva de o găinărie ca cea de la librăria ,,Deșteptarea”.
Se lua pe timpuri gâtul cu obiectul ce ajuta pe fiecare țăran să-și taie un mănunchi de iarbă lesne. Există mașini care ușurează toate muncile agricole și dacă secera a început să ruginească în cui, nu e de mirare că și sapa tinde să-i țină companie, mai ales pentru prașilele secunde, uitate deja și în România de doi ani. Cu erbicidare eficientă, câmpul se umple doar de verdele porumbului și florii soarelui. Aminteam de ,,Secerile” partidului lui Iorga în dreptul Gazetei Satelor, adepte când ale naționalismului democrat, când ale naționalismului țărănesc. La 1 Februarie 1921 o avem pe prima, Secera care ,,taie” doar până la 15 Martie. A doua, Secera Râmnicului, de la 15 Aprilie până la 1 Noiembrie. La 10 Octombrie, de această dată sub egida Partidului Țărănesc și Național-Țărănesc, Secera se publică în 25 de numere pe parcursul a cinci ani, până la 25 Noiembrie 1926, avându-i la cârmă pe C. Teodorescu începând cu 1922 și pe Victor Dimitriu spre final. În 7 Septembrie 1924 Secera Râmnicului face opoziție Secerei ,,mamă” și unui fost membru țărănist marcant, Andrei Vasiliu. Unicatul i se datorează lui Oprea Băltărețu și-și dorea să apere ideea de ,,țărănism”.
Radicalismul nu s-a înfiripat în mințile coapte, ci în ale celor ce abia prindeau formă. Semănătorul a fost pus la cale de studenții râmniceni, trei numere în decurs de o lună, 11 Martie – 11 Aprilie 1923, articole care cereau ,,numerus-clausus” colegilor de etnie evreiască, chiar dacă inițial scopul era nu unul politic, ci de îndreptare a conștiinței naționale. Dacă ei așa pricepeau pe atunci….
Dacă semeni necaz, culegi furtună. Mai cuminte, cu mult înaintea studenților revoltați din urmă, s-a dovedit Semnalul. Același Brăiesku este fondatorul acestui ,,Organ conservator” care dă cu cuvântul subtil, ascuțit, inteligent, preocupat de reînființarea gimnaziului, de șezătorile societății ,,Vasile Alecsandri”, de programul teatrului, repausul duminical, de Liga culturală Râmnicu Sărat și concertele Societății Simfonice. Se detașează, după cum declară, de politică, de un program anume ca ghidaj jurnalistic, dar nu se dă deoparte când este atacat. Cu regularitate de această dată, ziarul adună fix 60 de numere, unul pe săptămână, începând cu 22 Noiembrie 1909 și punând punct pe 22 Februarie 1911. Cele patru pagini sunt în mare majoritate scrise de mâna lui, fie sub pseudonimele Tică, Ti-ti-ri-ti, Brac, C.C.Br., Br. sau doar B., fie cu numele întreg, restul de autori semnează articolele politice – D. P. Mazilu și versuri – D. Pălănceanu. Toate celelalte, ,,Muzeul istoric”, ,,Glumele noastre”, ,,Galeria adversarilor”, ,,Cronica glumeață”, ,,Știri artistice”, etc și nelipsita măiestrită ,,Epigramă”, îi aparțin inițiatorului, un alt mare râmnicean.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share