Paràlele – Șaptăzăși de parale și două

Fără vrere sari la subiectul arzător al turbatului cotidian, dar care să fie acela încât și mâine să te pună pe gânduri și pe construit planuri în jurul lui?
De când cu mijloacele de informare masivă în eter toate stau să fie nimicuri, un omor, un viol, un război au devenit doar niște scenarii de film, de obicei prost interpretate, viețile pierduților și jelitorilor un material de recuzită. Puhoaie de emigranți, atentate, fete pe centură, daoc-românitatea, creștinismul, alegeri, vestigii, fapte contemporane demne de păcălit urmașii și așa besmetici de instincte primare exacerbate. Un raid printre acestea te pune pe gânduri și naște întrebări precum cele ce frământă creierele hiper dotate: cum și cine? Căpățânile din Insula Paștelui, răsfirate pe panta unui deal se pare că au corp, misterul țesut în jurul lor s-a deslușit, e mână de om, apare îm schimb altul: când? Posibilitatea unei alunecări de teren pare plauzibilă și nu prea, oricât de grele ar fi blocurile de piatră, ținând cont că sunt mai mult lungi decât late, o pornire de pământ peste ele le-ar culca la pământ, rămâne deci ipoteza acumulărilor de praf și a straturilor de depunere, teorie, chiar dacă nu cu acest nume, ce este uzată des în explicarea și datarea multor clădiri de prin săpăturile arheologilor, totuși, cât să fi trecut de la plasarea lor pe acel loc și în ce timpuri au fost cilzelate blocurile uriașe de piatră? După lungi căutări în lumea informațională și încâlcite supoziții cu rang de știință de la jumătatea secolului 18, continuate cu febrilitate în 19 și 20, am aflat cu greu că suprafața terestră se înalță cu patru milimetri anual, termenul dat fenomenelor pe care le produce, inventat pe la 1882, se numește izostazie sedimentară, un soi de compensare a greutății surplus pe ultimul strat terestru, litosfera. Etc. Lăsând la o parte cercetările și certitudinile incerte ale înaintașilor, coroborând datele acestea cu înălțimea uneia dintre statuile dezgropate, elevația fiind cât trei staturi de bărbat cam de un metru optzeci, obținem aproximativ cinci metri, deci cam 1250 de ani de la fabricare. De ce și în care scop? Unii susțin că fuseseră ticluite așa, de dragul artei. Una, două, hai, mai merge, dar sunt câteva sute și cocoțate la naiba cu cărți, numai urcușul de pantă te leșină de foame, iar canibalismul era în floare la polinezienii insulari, de unde iei tu halcă de om în fiecare zi când în jur este numai apă? Să mai dai și cu dalta în piatră, după două ciocăneli ești ostenit fleașcă, dar mai stai în peșteri când ai descoperit fierul? Alții susțin că pentru alungarea spiritelor rele și este mai apropiată părerea aceasta de adevăr. Dacă vestitul căpitan Cook a descoperit mâncători de om, nu văd de ce aceștia ar fi sculptat uriași când ei erau spaima spaimelor, ar fi avut nevoie de momeli pentru orice încumetat pe pământul lor și nu de sperietori care să se fi distins din largul oceanului. Crezul meu este cât se poate de logic, pe insulă trăiseră triburi pașnice care de teama unei invazii de tip carnivor au asudat zdravăn ca să înspăimânte orice imixtiune în treburile interne.
De altfel toate îndrăznelile științifice sunt pure speculații, calcule matematice sofisticate ce explică doar o pojghiță din ceea ce se numește univers. Unii cu carbonul, alții cu vechiul testament la căpătâi încearcă să definească cum pot mai bine viața și suprafața pe care își duce traiul. Până acum nimeni n-a reușit să spună exact, nimeni n-a ajuns până în măruntaiele pământului, nici n-ar avea cum, dar măsoară patru, cinci mantăi de foc de la centru la exterior. Abia dacă s-a ajuns la 12 km în primul strat, al șaselea, care nu este nici el subțirel, are, tot din presupuneri, numai 40 de km. Atunci cum poți afirma, tu, ziarist, citând dintr-un domn specialist, Decebal Popescu, că ,,putem spera să întrezărim miezul planetei când o groapă nu e asfaltată preț de zece, poate douăzeci de ani, în funcție de cât de groasă e crusta pământului în orașul cu pricina.”? Crusta este mai mult decât groasă oriunde, iar până la miez nu sunt decât vreo 5000 de kilometri, de parcă celelalte straturi mai mult sau mai puțin incandescente sunt străvezii. Uf! Să mai spui că ,,fenomenul” este vizibil la o sută de ani o dată, că habotnicii religioși au cerut ,,închiderea porții iadului” și să mai ,,întărești” cu vorbele aceluiași cercetător de Cernica cum că datorită curenților de aer se va forma un dop de bazalt pentru totdeauna….
Mai bine ignorant, decât doct infatuat!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share