Paràlele – Șaizăși de parale și opt

Bugetarzii n-au avut niciodată nevoie de confirmări, de întreceri pentru obținerea unui loc în ierarhie, în definitiv de ce ar pierde vremea cu așa ceva?
Post câștigat, muncă după salarizare, adică aproximată la zero, oportunități de ridicare în rang după vârstă și pile. Televiziunea română nu duce lipsă de aceste situații, dar concursul acesta de escaladare a poziției și funcției se desfășoară doar în rândul întâi, acolo unde orgoliile intelectuale se așează la linia de start și încearcă să câștige cursa cu orice mijloace. Proiectele prezentate în concurs sunt atât de greu de dus la îndeplinire, încât cel mai neverosimil dintre ele reușește să adune sufragiile consiliului directoral, să atragă cea mai mare sumă pentru cheltuieli și cel mai numeros personal.
De ceva timp n-am mai urmărit ,,naționalele” noastre canale, mai ales în perioadele de fus orar în care se desfășoară relatarea știrilor, dar nu numai, așa cum nici Escăi nu i-am călcat intimitatea jurnalului, nici Tvr-ului nu i-am încercat senzaționalul, inexistent, și nici vreunui chip mai nou, mai carismatic care să mă forțeze să mă pironesc în a sa privire. Nu de aceeași ,,simpatie” se bucură ,,misiile” cu scop educativ prinse în promenada degetului mare prin parcul cu statuete albe, cauciucate ale telecomenzii, nu mă sfiiesc să prind aere antice ale creației umane, dar și parfum proaspăt de ucenic alpinist pe culmi de nemurire. Gândul că multe dintre perspectivele propagării eseurilor culturale pier se poate împlini peste noapte, de dimineață afli prin poșta sentimentală a liniilor aeriene matematice despre decesul anticipat, de tip grilă, al unui crâmpei de filă școlară expediat cu timbru gratuit analfabetismului popular, hrănit cu cifre de examen de maturitate încercuite geometric, portative pline de semitonuri din gama multiplilor lui cinci, călătorii prin lumea tenebrelor, galerii cu picturi schițate în dulcele stil nud și….
Nu fac mare tam-tam pentru zvonul care nici nu sperie, dar nu este nici de natură să fie minimizat și aruncat în efemerul cotidian, trecător la secundă pe lângă rațiunile creierului de bibilică, guvernant peste lumea nouă, o emisiune de tipul celei prezentate pe Tvr2, ,,Cartea cea de toate zilele”, a fost și va fi o inserție cât două ,,țigări de tutun” ,,niznai” duse în colțul gurii, ,,sudate” pe holurile, pardon, afară din instituția ce ar trebui să facă sluj intereselor națiunii, să o prepare pentru un profil social în totalitate moral, să pună echitate între toți meritoșii neamului. Dezbaterea aparițiilor editoriale, longelină de altfel, se pare că-și va semna demisia ca multe altele neincitante, fără atributul extraordinarului, de altfel un îndemn la desuetitudinea gestului răsfoirii de gând creațional pe cale de dispariție, unul luat în derâdere, la fel și autorul acrobației vizualo-cerebrală. Și este o norocoasă, Istoria a primit doar cinci minute ca să-și destăinuie cotloanele și la fel Știința, prin același efect temporal de congruență, o fentă ordinară, un bon de casă cu valoare zero în registrul intrări-ieșiri al mass-mediei purtătoare de imn la ora șase.
Industria cărții are palierele ei, dar nu este una care să servească unui câștig monetar, angajații în nume propriu se zbat în întreprinderile de factură pf-istă să dea consumatorismului literar un produs de multe ori inutil, o prăjitură la care simandicosismul privește îngrețoșat, sațiat parcă de alte festinuri. Sectorul economic de comercializare și propagare a produselor de buche este infim, a ajuns apanajul unui raft de supermarket, ceea ce ar trebui să însemne magazin universal de dimensiuni exagerate. Și unde să stea mieroșeniile îngrijite editorial, nu laolaltă cu usturoiul, vinul, hârtia igienică și produsele de toaletă? Știu că printre ele au un spațiu rezervat capodopere ce nu-și merită locul în galantar ca orice produs alimentar și mai știu că multe altele nu au nici măcar acest noroc de a fi servite măcar ca mostrele de parfum, lacul de unghii sau cașcavalul acela ,,E gustul care simți… pădurii”, n-am reținut exact, inept din punct de vedere al sintaxei, o greșeală gramaticală enormă. Nu m-ar deranja nici măcar o hârcă de babă care să te îmbie să cumperi un tom, cu citate expuse cât de cât teatral, cu o pagină reprezentativă din autor, aș încuraja chiar vânzarea la bucată, 20 de bani pe filă….
Soluții există, se pot scorni cinci minute televizate cu un autor de carte român de două, trei ori pe zi, astfel încât în zece ani să-i poți cuprinde pe toți, un bun exemplu sunt inițiativele trecute de a prezenta un muzician, un actor, dansator, etc în fiecare săptămână, un bun prilej de a stăpâni nemulțumirile unora și excesele de intelectualitate rezidente acum în culcușul uniunilor și cenaclurilor literare. Am sucit problema și pe partea cealaltă, nu strică încercarea, ce s-ar întâmpla dacă toate canalele de televiziune și radio ar difuza numai cultură pură, gândeam eu până la ,,îndobitocire”? Nu s-ar mai uita și n-ar mai asculta nimeni o perioadă. Nu credeți c-ar renaște după, că din nevoia de cunoaștere, din curiozitate, stârnită anterior de ,,tâmpirea” în masă, ar cere tot românul, nu orice, ci lucru bun, carte, muzică, teatru de calitate?
Sunt convins că superficialitatea poate fi stârpită cu educație, că stăruința ca buruienile să nu crească în grădinile minților umane înseamnă muncă, așa am fost crescut și chiar dacă ignoranța mea se găsește încă la cote alarmante, cred că putem da o mână de ajutor acestei prașile pe ogoarele spiritului la fel ca înaintașii noștri. Există regrete, am încercat unul chiar în ziua serbării zilei de naștere, am condus un părinte-profesor spre pământul din care se întrupează fiecare creștin, Coca Apostol. Încerc o speranță: compensația pierderii lui. O merităm.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share