Ora de muzică 180

image
Casa de discuri Deutsche Grammophon, responsabilă pentru câteva albume ale lui Sting, l-a avut oaspete și pe Daniel Hope, unul dintre violoniștii marcanți ai lumii, poate cel mai bun dintre ei, pentru al zecelea album din seria ,,Yellow Label: My Tribute to Yehudi Menuhin”. Iată încă un muzician, de data asta britanic, născut pe meleaguri africane, din părinți cu origini germane și bunici berlinezi fugiți din calea nazismului în Africa de Sud, îndrumat și sprijinit în carieră de acest mare elev al lui Enescu, Menuhin. În cei 25 de carieră solistică, a publicat 25 de discuri, trei dintre ele reușind să fie catalogate drept cele mai bune înregistrate vreodată, Concertul pentru Violină și Octet al lui Mendelssohn Bartholdy, Concert pentru vioară de Alan Berg și Vivaldi Recomposed, lucrare a lui Max Richter recompensată cu prima poziție în 22 de țări. Daniel și-a început parcursul solistic sub bagheta mentorului, alături de care a susținut 60 de concerte până la retragerea lui Menuhin în 7 martie 1999. În onoarea maestrului a susținut reprezentații timp de un an de zile de la un capăt la celălalt al mapamodului și a participat în toate cele zece zile ale Menuhin Festival din aprilie 2016, găzduite de Konzerthaus din Berlin. A fost membru în Beaux Arts Trio, cel mai tânăr component pe care l-a avut vreodată celebrul grup, performându-i alături din 2002 până în 2008, este începând cu 2016 director muzical al Zurich Chamber Orchestra, succedându-i lui Sir Roger Norrington, din 2011 are calitatea de profesor vizitator la clasa de vioară a Royal Academy of Muzic, unde studiase cu Zakhar Bron. CV-ul este impresionant, premiile Echo Klassik, cele șase, declararea în 2006 ca instrumentistul anului, Deutsche Schallplattenpreis, Diapason d’Or of the Year, Edison Classical Award, Prix Caecilia, numeroasele nominalizări la Grammy, fac din Daniel Hope un muzician de top. Activitațile lui nu se opresc doar la interpretările de excepție, fiu al unui cunoscut poet și nuvelist sud-african, Cristopher Hope, moștenește arta scriiturii, având editate patru bestseller-uri în Germania, acolo unde locuiește în prezent, dar și colaborări cu Wall Street Journal, a scris în colaborare cu Mia Farrow și Klaus Maria Brandauer câteva scenarii, susține săptămânal un show la postul de radio german WDR3 Channel și este prezent în numeroase inițiative caritabile. La prima vedere mi se părea, ca figură, cunoscut, chit că seamănă cu un actor american, știam că îl văzusem și în altă ipostază, dar nu-mi aminteam defel, citindu-i biografia m-am dumirit, este cel pe care-l urmărisem într-un film documentar pe Discovery, dacă nu mă înșel, despre istoria fabricării viorilor Amati, Stradivarius și Guarneri, The Secrets of the Violin, el însuși având pusă la dispoziție de către o familie ce a dorit anonimatul o vioară produsă la 1742, ,,ex-Lipiński” Guarneri del Gesù.
În contrapartidă cu Hope pe înregistrările lui If on a Winter Night, dar și în concertele de promovare alături Tickell, violoncelistul francez Vincent Ségal este când blând cu arcușul și corzile, când exaltat, fără însă a ieși din cadrul unor mișcări corporale educate. Nu-l veți găsi în postura artistului obișnuit și nici proiectele în care a fost parte nu pot fi catalogate drept ordinare, încă din 1986, la 21 de ani, duoul Bumcello pus la cale împreună cu Cyril Atef se afișa drept unul neobișnuit, cu un stil ,,downtempo electronic”, reușind să trimită către publicul auditor șapte albume, pentru care obține în 2006 premiul Victories de la Musique, fiind recunoscut drept artistul electronic al anului. Sub nume propriu are editate doar două discuri, dar se află pe cel puțin 27 ale altora: Elvis Costello, Cesaria Evora, Tryo, Vanessa Paradis. Și bineînțeles, Sting.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share