Ora de muzică 174

image
De încurajări avem nevoie toți, chiar de o iluzie, cum că România va câștiga la fiecare ediție Eurovisionul….
Sunt prea puține cuvinte care să exprime purtarea acestei himere din suflet în suflet de român până la paroxism, mă și gândesc ce scuze ar mai fi găsit tvr-ul pentru eșecul pierderii primei poziții, că s-a votat zonal, dar asta a mai fost fluturată, că i s-a rupt rochia lui Oatu, dar nu participă decât unul cu rock-iști alături…. Am găsit, vor spune că au fost eliminați din concurs pentru că piesa era mult prea valoroasă! Dar asta chiar s-a întâmplat, salvarea a sosit la timp. Povești pentru public zănatic.
După aceste importante știri, acum istorie, este cazul să intrăm în transele lui Sting, de data asta veridice, furnizate de un maestru și nu de un măscărici văcsit la ochi, înțolit la patru ace medievale, plin de eter Europe-an, in-Tempest-iv, cu sabie pe post de microfon, gata să atace templierii, teutonii, vikingii….. Am luat la mărunțit If on a Winter Night… după sumara primă rundă de ascultări și încerc în cele ce urmează să continui periplul lirico-muzical printre nuanțe. There Is No Rose of Such Virtue, a treia melodie de pe album are autor anonim și aparține secolului al cinsprezecelea. În spatele talentului care îl tot mână pe Sting să filozofeze muzical stă multă muncă, albumul trecut fiind un punct de sprijin important pentru interpretarea cel puțin a acestei declarații de virtute pentru puritatea unui trandafir, a lui dumnezeu, a fecioarei. O singură notă de orgă, pură, el, cu o voce îngroșată, cu rontunjiri de silabe, ritualice, cântă despre acest uitat simbol. M-aș fi așteptat să urmeze o adăugire de laută, îmbrățișată cu caldură pentru această melodie, dar după ultima notă a strofei se năpustesc în urechi bătăile în darbouka și apoi mai neașteptate liniile ritornelice ale viorilor, lăutei, chitărilor, violoncelului și harpei care au făcut dintr-un cântec medieval unul oriental, chiar cu rezonanțe vădit indiene, după care au dat frâu acestui colind aproape liniar până la final. Pe de o parte am sesizat un procedeu artistic ingenios, pe de alta am cules un mesaj subtil strecurat în mare taină: rasele umane au aceleași rădăcini, același dumnezeu și aceeași muzică. The Snow it Melts the Soonest, cântec tradițional, deține atuurile unei interpretări calde, parcă din altă lume, una cu zâne, cu prințese, cu acompaniament minim de chitară, parcă din alte vremuri.
Dacă a fost ceva de care m-am temut mai mult, aceasta s-a numit emoție și s-a mai chemat muzica altora și a mai purtat și amprenta mea, mi-a fost teamă de influențele induse de numeroși artiști care n-au răbufnit atunci, după trezirea simțămintelor puternice de moment, ci la o bună bucată de timp după. Am același sentiment în privința song-ului cu număr cinci, Christmas at Sea, ale cărui versuri sunt semnate de un mare prozator, poet al secolului 19, născut în anul geniilor, 1850, binecunoscutul, la ei, Robert Louis Stevenson, că într-o bună zi îi voi lipi încă un plagiat. Nereținând totdeauna numele autorilor, tind să-mi pară la prima vedere necunoscuți, în cazul lui Robert, scoțian prin naștere, am pățit același lucru, am tresărit însă la Treasure Island și la amintirile și imaginile lăsate de această magnifică povestire. Sub aceeași stare s-a aflat și Sting când a hotărât să pună pe muzică Christmas at Sea, unul dintre poemele preferate ca elev, o poezie aproape mistică în care se amestecă o engleză pură avântată în valuri, împinsă de marinari cu gândul către casă, cu o ciclică celtă rond frământată în cavitatea bucală de coautoarea Mary MacMaster, interpreta de la harpă, instrumentul cu care debutează această incantație-rugă, ,,E ho ro, e ho ro”, repetându-se până la căderea în hipnoza subconștientului, în mrejele beției de cuvinte. Flageoletele lui Peter Tickell par note acute de chitară lead, dar blânde, am mai văzut printre protagoniști un instrument pe ale cărui corzi sunt alunecate două arcușuri simultan în sens invers, o neconvențională tablă inserată pentru a crea senzația de talaz, de apă de mare, la debutul fiecărui refren un sunet de tobă mare pentru furtunile de departe, latente….
Azi am aflat un răspuns pe care mintea mea de copil îl încerca demult, dar nu găsise literele potrivite și nici cheia în care trebuiau decriptate, azi pot să răspund ferm la întrebarea ,,Ce vrei să te faci când vei fi mare?”: Vreau să mă fac Sting!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share