Nemuritorul folk – Juniori

13174088_1269500699744282_2923988677849450242_n
Chiar aș fi acuzat, cum nedrept a fost anul trecut, că nu am așternut pe hârtie impresiile mele despre ce se mai întâmplă în localitate la nivel cultural și acum n-aș mai avea nicio scuză.
Lăsând loc pentru o paranteză, cu începere de aici, sorții au făcut ca lucrurile să aibă convergență către spațiul pe care l-am privit mereu cu stimă și cu jind, de ce să nu recunosc, fiindcă o mică parte din mine a rămas cu tot cu copilărie în el, cu artiștii cărora le serveam drept cărăuși pentru un scaun ocupat cu invitație specială din partea lor. Nu mulți își pot închipui cum este să-ți bată inima puternic când ai în față personajele pe care le văzusei în cutia cu ecran bicolor, uneori chiar aveai impresia că au descins pe plaiul tău natal punând piciorul dincolo de tubul cinescop. Asta-și imaginează o minte de copil.
Nu știu câți se mai pot făli cu mirajul acesta pueril, dar dătător de sens pentru viitor, nu știu câți se mai hrănesc cu iluzia aceasta la nivel de totul sau nimic. Nu poți ști ce se ascunde în sufletul unui puști sau fată, ce plăsmuiri înmuguresc în minte când pășește pe scenă și este întâmpinat de ochi care nu sunt doar ai mamei și tatălui, fraților sau bunicilor. De acolo, de jos, nu te mai pot lua de mână, feri de nicio primejdie, se împreunează cu toti cei pe care îi vezi vag, dar îi simți străini și te lasă singur în voia sorții. Rare cazurile de ,,nesimț” artistic.
Da, ceva se petrece la Centrul Cultural, vinovat pentru nostalgiile mele, mai timid, mai șchiopătând, mai doct sau doar cu multă ardoare amatoricească, de sus până jos, din subsolurile în care se caută liceenilor un rost, o direcție, până la ultimul etaj unde se întâlnesc mai tinere și mai vârstnice doamne. La fiecare nivel cineva încearcă ceva, neconturat încă, nedefinit clar pentru neavizați, dar străduința se vede și se aude. Că e Vasile, Cornel, Dinu, Beatrice, chiar și Manole, uneori ocupând toate ipostazele posibile, că sunt Marafet, Violeta și toți cei care roiesc pe lângă fenomen de dragul artei, se vede clar un interes în creștere, un demers multicultural care sprijinit și alimentat cu valoare va da roade.
Nu doar literatura are nevoie de toiagul și cârja învățaților, de arcul propulsator către zările nemuririi, ci și muzica, teatrul și dansul, pictura, sculptura, orice înfrumusețează spiritul are nevoie de aportul tuturor celor dornici să dea o mână de ajutor. De o lună de zile sunt în măruntaiele facerilor muzicale, asistând, înregistrând, ascultând, corectând mici și mai măricei aspiranți la statutul de folkist în rândurile comunității râmnicene, un grup-entitate în formare, cu șanse să devină o permanență, o locomotivă necesară pentru tractarea generațiilor viitoare din gările ignoranței, pentru cei ce vor dori să încerce îngemănarea dintre o chitară și un glas. Neîndoielnic este nevoie de muncă, de perseverență, o știu toți cei angrenați în acest mecanism al fabricării artistului, cetățeanului modelat, părinți, îndrumători, învățăcei….
Ce s-a vrut Folk Sărat? Cred eu că un test ce ar trebui repetat oricând se oferă ocazia și cel puțin o dată pe săptămână știu că ar fi posibil, nu la scară mare, fie ședință de cenaclu, fie lansare de carte sau vernisaj, poate și după o prelegere religioasâ în sala mare… copiii au nevoie de examenul public, oricând și oriunde. Beneficiile s-ar vedea curând…. Concursul a scos în față câteva surprize pentru ,,domn’ profesor Cornel”, ca să-i citez pe ciraci, dar nu foarte mari, fiindcă îi păstorește de ceva vreme ca pe proprii fii și fiice. Așteptările sale aveau un precedent în comportamentul de la ore, dar și de la trecutele manifestări unde unii s-au descurcat mai bine și alții mai puțin. De pierdut nu a pierdut nimeni, fiecare a primit în schimbul prestație cel puțin o menționare specială tocmai pentru că există deja o legătură între ei, un incipit de familie care sper să reziste mult timp de acum înainte, s-a răsplătit munca individuală în folosul echipei.
Reiese evident din cele expuse că remarcasem anterior calitățile câtorva și le știam neajunsurile celorlalți, însă pentru postura de jurat le-am lăsat pe toate în urmă, am pornit de la zero cu schițarea portretului artistic al fiecăruia după multe criterii, nu aceleași, din motive obiective, cert este că nimeni dintre noi, cei înhămați la audieri și notări, nu a văzut mai mult sau mai puțin decât au arătat-o temerarii participanți. Numele le las pentru viitor, pentru momentul lansării dublului disc, anunțat pe 1 iunie în parcul mare al orașului.
Ceva se petrece la Râmnic….

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share