De Rîmnic, de bine! – Jurnal de bord

newspaper-664578_640

Când se vrea, se poate! A sosit și clipa să pun aprecierea pentru domnul Oproescu la mare preț, dar toate la rândul lor.
Jurnalul Eleganței este un bun servitor anunțurilor publicitare, reclamelor pentru produsele unui destoinic făurar de măzgăleli cu creta pe cupoanele cu material gata să se lase croit și introdus în faimoasele mașini Singer, mânuite de intitulatul ,,mare croitor al urbei”, directorul acestor file, Gheorghe Mihăescu. Aș fi fost curios să aflu ce dezvăluie titluri ca ,,Principiile casei noastre”, ,,Moda”, ,,Pregătire, strictețe, seriozitate”, dar nu am niciun citat, în schimb există o latură ,,gazetărească”, din care domnul Oproescu a extras opt versuri compuse de croitorașul cel auto-vestit încadrate la rubrica ,,Cronica”. N-o să le pun aici, remarc doar contrapunerile de la un rând la următorul, ,,provincial” cu ,,director de ziar”, cuvinte maximale ca ,,superb” și ,,strașnic” alăturate lui ,,jurnal” şi respectiv ,,pamfletar”, de tip avertisment – ,,floretă”, ,,înțep”, ,,vârful” și calitativ-concluzive – ,,eroi”, ,,operetă” și ,,concetățenii mei”. Are dreptate să fie numit de autorul ,,Literaturii în publicații buzoiene și râmnicene” meșter orgolios, acest scurt pamflet vorbește de la sine despre aroganță ieftină, despre un demers păgubos îndreptat cu siguranță către concurenți, conurbani și ei, respinși cu moralizarea și atrași cu iluzia nemuririi interpretului de fantezie muzicalo-actoricească. În subsolul informațiilor despre acest demers tipografic, se remarcă existența a doi descendenți, iubitori de artă, fiul, Nicolae Mihăescu, scriitor și nepotul, Eugen Mihăescu, caricaturist stabilit în America. Apariția, anunțată ca trimestrală, chiar dacă nu este scris negru pe alb, pentru că în arhive au fost găsite doar numerele 3 și 4 din 1928 din anul II, mă determină să o stabilesc în 1927.
Așadar, am toate superlativele, cu toate că era loc și de mai mult, pentru lungile citate din unicul număr al ,,Pamfletului râmnicean” Jurnalul Nostru, pus la cale de cel mai inimos dintre fiii orașului, aici în calitate de director și autor de articole, multe dintre ele cu rol moralizator, acid, persiflant, de atenţionare, însuflețire…, toate venind în sprijinul corecturilor sociale necesare, eradicării derapajelor, normalizării vieții cotidiene. Maxi-extrasul din propunerea-program pune pamfletul, în opinia lui Octavian Moșescu, în pielea unui ,,… monstru cu 9 capete…”, vorbește despre mărunții oameni politici care își ,,… monumentalizează șefii…”, despre conducători de județ din fotoliile cluburilor și cafenelelor, despre profesori care nu au ce căuta la catedră…. Cele douăzeci de pagini, un regal de gazetărie, spun pe nume tuturor disfuncțiilor, nu se sfiiesc să lovească direct, dar nici subtilitatea nu lipsește, epigramele abundă, catrenele, epitafurile sunt prezente, articole, rubrici, reclame…. Nu scapă nici Moșescu de loviturile ,,… de spadă mânuită cu îndemânare și eleganță…”, C. C. Brăiesku dedicându-i un catren ,,colegial” intitulat ,,Tizului Tică”: Că nu-s versurile mele/ Cititorii-au observat/ Tu ești pur și simplu Tică,/ Eu sunt Tică la pătrat!”. Avem ,,Însemnări”, ,,Politicale”, ,,Galeria celebrităților râmnicene”; Teodor G. Zernoveanu, Nae Ionescu… semnatari de articole.
Cât de exacte sunt miturile urbane n-aș putea să vă confirm, știu doar că la noi pe stradă, Amurgului, vecini mici și mari aveau obiceiul să vorbească despre Moșescu ca despre un boier, singurul care a reușit să-și păstreze statutul intact în blamata eră a comunismului, singurul despre care n-a insinuat nimeni vreodată că liniștea nobilă de care se bucura din plin pe șezlong sau la masa de scris se datorează vreunui troc oneros, el n-a existat nici măcar în mințile dușmanilor. Poveștile de demult încep să moară, aceasta însă a supraviețuit în mintea mea de copil, ea desfăcea mâinile largi celui ce o itera a suta oară, oriunde s-ar fi plasat pe orbita șoselei: ,,Tot terenul, din fața Casei de Cultură și până la colțul cu Ștefan cel Mare, a fost al domnului Octav!”. Există descendenții săi care pot confirma dacă acest crez local a fost cândva o realitate, cei pe care îi poți vedea încă pășind pe urmele tatălui și bunicului, trebăluind pe lângă bătrâna casă-leagăn, prin grădină, ori adoptați de aceeași masă și scaune unde familia era fericită…. ,,În grădina publică s-a redeschis, cu mari sacrificii materiale, CINEMA TICĂ-TICĂ, la care rulează cele mai grandioase și monumentale filme din lume.”
Și cum să nu numești acest însoțitor de artă decât Domn?

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share