De RÎmnic, de bine! – Figuri…

Rupt din tulpina viței românești, râmniceanul sărat nu se dezminte de ospitalitatea și aprecierea marilor personalități istorice, preferând să facă soclu și statuie străinilor de vază, călătorilor staționați o clipă în eternitatea locală.
Deseori m-am întrebat de ce nu are o copie în bronz Moșescu, iar de când am început acest șir de iterări publicistice aceeaşi chestiune se pune şi în cazurile Dimitriu și Măgârdiceanu, Chircu Menelaș sau oricare împătimit să nu lase spiritul, cugetul în voia sorții. Nimeni nu are răspuns, gurile tac, probabil și mințile. Obiceiul acesta pare să fi răzbătut de prin ultimele două secole până azi. Un exemplu, unul dintre cele mai elocvente, este editarea unui număr unic, ,,Nr. festiv, tipărit cu concursul primarului din Râmnicu Sărat”, cu numele Pentru Ștefan Vodă, la 2 Iulie 1904. Două pagini ce comemorau exact 400 de ani de la moartea voievodului, un demers care nu aducea nimic nou, nu cuprindea decât reproduceri din cronicari și scriitori ,,celebri”, începând cu Grigore Ureche și Kogălniceanu, Iorga și Al. D. Xenopol, Alecsandri și Coșbuc…, tipărite de ,,fandoseală” la București, îngrijite de profesorul D. Munteanu-Râmnic.
Apropierea vechilor gazetari ai urbei scoate în evidență calități rare astăzi, ascunse prin ungherele unde se șoșotește despre cum nu sunt alții: altruismul, amiciția, parteneriatul pentru un scop comun, comunitar, mai presus de cele personale. Trei gazetari mari, Victor Dimitriu, N. T. Dorobantzu și Constantin Anastasiu, cu ,,ștate de plată” la Acțiunea, Răspunderea și Ecoul, își pun laolaltă ideile și fondează un ,,Ziar săptămânal independent”, la 26 septembrie 1931, numit Presa. Cei trei profesioniști își propun continuarea acelorași teme de importanță vitală pentru o localitate și un județ de tranziție spre Moldova, Dobrogea, Ardeal și Țara Românească, cântărirea politicienilor ,,… fără umbră de patimă…”, sprijinirea celor ce dovedesc ,,… utilitate reală…” în viața publică, prezentarea curentelor ,,… populare sănătoase de idei…”. Din sintezele domnului Oproescu, în parte preluate de domnul Frâncu, aflu că situația în acel final de an 1931 era identică, trasă parcă la indigo, cu cea contemporană: pensionarii trimit scrisori către guvern pentru neplata pensiilor, infierarea insalubrului și șomajului existenței râmnicene – ,,Pitoresc mizerabil”, tăierile salariilor funcționarilor pentru ieșirea din criză – ,,Statul, găinile și oule”, situația parlamentarilor corupți – ,,Bâlbâiții și gușații”, pierderea busolei și credinței în partide – ,,Scrisoare a d-lui profesor St. Cucu”, el însuși unul dintre cei ce afirmau la acea dată ,,eu nu mai cred!”. Inițial intenționam să atac tema virgulei, cea care m-a derutat citind conspectul domnului Frâncu în privința plasării ei între ,,stilul jurnalistic râmnicean” și ,,promovat de C. C. Datculescu și Octavian Moșescu”, dar am găsit merchezul formulării defectuoase. În contextul citărilor de mai înainte totul pare în regulă, dar adăugând numele ziarului lucrurile se complică, iar mie mi-a dat impresia că se referă la sprijinirea publicației de către cei doi. Fals, Datculescu era oale și ulcele de 20 de ani. M-au lămurit însă notițele lui Oproescu, dânsul alătură ,,stilului publicistic…”, ,,amintind de marele C. C… sau Octavian…”. Diferență enormă. Așadar, o virgulă face cât toate istoriile! Celor 12 ,,scriituri” de tip local, a se înțelege numere, nu i-au lipsit epigrama, însemnările și știrile diverse, politice, sportive, ,, Vârfuri de floretă”, ,,Acuarele râmnicene”, ,,Curier judiciar”, o cronică la piesa de teatru ,,Manasse” în interpretarea lui Nottara și chiar ,,Un concurs de fotogenie…” aici, la noi! Gong final la 19 Ianuarie 1932.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share