De Rîmnic, de bine! – Cu sudoarea frunții

Observ că nimeni nu și-a pus problema unor tradiții perpetuabile la nesfârșit, cel puțin la noi, în zona localității noastre, nimeni nu încearcă ceea ce mulți fac inconștient, aproape primitiv, vizez aici banalele obiceiuri populare, nimeni nu încearcă o permanentizare a unei cutume nu foarte greu de împământenit, o contabilizare zilnică a tuturor activităților, depunerea lor în formele arhivare de orice tip și cultivarea noilor generații în acest spirit.
Știu, avem o campanie electorală în desfășurare, nu țin nici cu ăia, nici cu ăilalți, am întâlnit însă mai des printre filele râmnicene vechi inițiativele gazetărești ale liberalilor, am înțeles că preocuparea pentru politică a acestora a avut oarece ecouri și are și ceva istorie în spate, de aceea ar putea, pentru uz intern, să-și caute strămoșii la gândire, să-și facă o bibliotecă proprie și chiar un mic muzeu cu mostre din trecutul glorios.
O parte din timpurile petrecute în folosul comunității, cel puțin la nivel declarativ, se găsește în paginile ziarului Munca, ,,… național-liberal sub direcțiunea d-lor Gh. A. Antonescu, Al. Nica, G. Const. Cernat, I. Coșereanu și N. Gâlcă”, în cele 3 numere, de la 22 Septembrie până la 15 Octombrie 1905, propunându-și să lucreze ,,… în și pentru Partidul Național Liberal…”, alegând semnificația titlului ca lozincă. Pe fond însă se preocupă de aceleași atacuri împotriva opozanților conservatori, de la simpli membri până la miniștri.
Muncitori sunt și cei ce lucrează în folosul răspândirii culturii, iar la 1927 aceștia erau arhicunoscuți. Indiferent de culoarea politică sau intenții, N. Ionescu, Victor Dimitriu, Nicolae Dicescu și Neculai Mihăescu erau truditori la șlefuirea cugetului și simțirilor urbei, apariția singurului număr al celor două pagini numite tot Munca, la 6 Martie, ca ,,Organ al Societății culturale de meseriași ,,Munca” din Râmnicu Sărat” era un semn că se dorea o îmbunătățire a nivelului educațional până la ultimul cetățean, așa cum subliniază Ionescu în ,,Rostul nostru”: ,,O societate de meseriași e datoare să înscrie în program și un capital cultural.”. De aceeași părere este și Dicescu care este încredințat că greșelile și relele trecutului pot fi ocolite încercându-se ,,… prefacerea sufletească prin cultură”. Toate articolele ,,transpiră” o parte dintre activitățile redactorilor și ale celor ce au trecut prin oraș pentru a aduce un strop de lumină minții.
Și cum nimic nu există fără securitatea celui ce poate primi un dram de învățătură, abia la 1930, deviza ,,uniune pentru uniune” este pusă în practică, i se dă un nume, Munca și se declară ,,Organ al Uniunii micilor industriași și meseriași de toate breslele, filiala R.-Sărat”. Scopul? ,,Apărarea intereselor meseriașilor… nefăcând decât politica revendicărilor profesionale.” Nu știu însă cât au reușit să ajute, celor cu palmele, cele două ediții ale publicației, cea de la 1 August și 20 Septembrie al lui 1930.
La 6 Octombrie 1931 se ,,clocește” editarea unui bilunar, Opinia, ,,sub conducerea unui comitet”, având ca girant responsabil pe Al. Panaitescu și ca autor de articole pe Gheorghe Lazăr Demetrescu, unul dintre scriitorii cunoscuți în oraș, încumetat prin pana-i creatoare să propună cititorilor versuri, epigrame, eseuri, interviuri, memorialistică, profiluri…, toate într-un număr rămas unic….
Oricât s-a dorit menținerea bi-săptămânală a ziarului Oposiția, demersul a durat exact cât faci socoteala de la 17 la 21 Ianuarie 1888, cât o minune proverbială de provincie cu marjă de eroare de o zi, chiar dacă îndemna ,,La luptă cu toții!” și ,,La luptă fără preget!”. Care, nu știu, probabil că prea bine nu știa nici girantul G. Constantinescu.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share