Paràlele – Cin’zăși de parale şi şapte

A mia oară surprins. Reflexele omului, oricare ar fi starea sa fizică, din naștere sau din nebuna vâltoare a vieții, tind să facă abstracție de lipsa aptitudinii. Să nu fii surprins să auzi orbul spunând ,,am văzut”, pe cel fără picioare ,,merg la moară”, surdul ,,am auzit de la vecinul…”. Absurdul se dezvăluie însă abia după ce fără vrere te găsești în compania unor oameni de acest fel, doi fără vedere aflați în cel mai înalt grad de conștiință, afirmând că nu vor fi probleme cu fiica lor atât timp cât sunt în putere. Ce ți-e și cu părinții ăștia!
Fata întreagă, nicio urmă de beteșug. Care tânăr are vreun beteșug? Unul, doi dintr-o sută poate. Așa s-ar ,,cuveni” la o populație sănătoasă, viguroasă, poate nici măcar atâția. Azi este invers: muncesc betegii și trândăvesc apții medical. Am rămas înmărmurit. Doi indivizi, pentru care soarele n-a răsărit niciodată, care stă ascuns în dosul globilor oculari, prefac nevăzutul în material și-l oferă pe bâjbâite celui născut cu raza în privire, cu verdele iarbă, albastrul zenit, roșul măr, galbenul lună, albul nor, negrul glod, vinețiul amurg. Un copil tont, fără ținere de minte după cum susțineau tutorii, dar leneș, aproape fără recunoștință. Buni, și ei și ea, de dat exemplu la da și nu cotidianului și viitorului. Aceasta era o situație reală la care poate asista oricine. Să vă prezint una pe cât de neverosimilă, de domeniul terenurilor arate literar, pe atât de înspăimântătoare și dezamăgitoare pentru cineva care încearcă să prezică ce se va alege de omenire peste ani și ani. Fantasma dramatică are ca protagoniști doi tineri, eternii el și ea, școliți, fiindcă doar proștii nu mai au studii, însurați, fiindcă doar deștepții rămân holtei și domnișoare bătrâne, fără copii, fiindcă doar cei cu alte orientări… mai adoptă vreunul. Cei doi sunt exponenții unei letargii sociale românești, un cuplu frecventabil doar pentru o bârfă, căci limbajul lor are banalitatea tinei, un caz bun pentru marginala mahala a gusturilor culinare de asistat social. Vârsta, cam 28, iluzii – cu carul. Inepții? De asemenea. Pe scurt. Ea, soția, propune soțului, în urma eșecurilor de neangajare, soluția scoaterii ei la licitație, dar în vis….
Nu este de râs situația în care ajungi să te oferi necunoscutului, plăcerilor carnale ale unui sistem bolnav de sida în fază terminală, doar de dragul unei chioare parale cheltuită în cele din urmă pe nimic. Și aceste fapte sunt adevărate, planeta este atinsă de morbul fanteziilor genitale, de inacțiune, de sete, de ,,fumuri” și săturare stomacală, generațiile noi au letargia în sânge, plictisul, șarpele nemuncii încolăcit pe trunchiul copacului cerebral. Ce se va întâmpla cu România când și ultimul țăran îi va adresa pedant vacii nătângi: ,,Stupid cow, how do you how?”? Nu zâmbiți, nu e de joacă! Stăm pe un butoi de pulbere căruia îi vor sări doagele mâine, poimâine, ne bazăm viitorul pe deștepții fără practică și practicienii fără carte, ne amanetăm anii iluziei că altcineva se spetește pentru noi.
Nu mă îmbăt cu apele maturității, este clar că am fost și eu crud, nuielușă înmugurită, mărturisesc că nici eu n-am făcut performanță în sporturile industriale, că fugeam de tracțiunile la bară profil ,,U” și că la atletismul fugii de responsabilitate eram campion. Aveam motive întemeiate: mă simțeam liber, așa cum am și fost dintotdeauna, aveam o corvoadă muzicală căreia mă doream partener pe viață, voiam o casă clădită de mâna mea, o familie care să-mi stea împrejur fericită. Gândeam că măcar atât este suficient, că restul vine de la sine. Nu m-am înșelat. Cred că este un plan bun, că măcar un deziderat atins este o victorie, un bun prilej de a-ți fixa noi și noi piscuri-obiectiv, noi și abrupte escalade. Vorba ceea: ,,Încercarea, moarte n-are!”.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share