Ora de muzică 168

image
Avem și un ,,român” care a participat la sunetul acestui album, numele lui este Cezar Mateus. După sonoritate nu-i dădeam credit că ar aparține cumva nației noastre, aș fi jurat că este neamț sau…, însă după concertul de la Sala Palatului din 2009 al lui Sting și Edin Karamazov, presa a scos în evidență un lutier care ar fi asigurat cele două instrumente: Cezar Mateescu. Este una și aceeași persoană. De ce l-am făcut ,,român”? Tocmai pentru că el însuși nu spune o vorbă despre obârșii și pentru că își spune acolo la el, în America, Mateus. Așa o scrie la el în buletin. În rest toată stima pentru meșteșug.
Al doilea furnizor de lăută este Klaus Jacobsen, dar și cel care l-a inițiat pe Sting în arta cântatului la ea. Mijlocitorul a fost chiar cel care i-o făcuse cadou și ,,arvunise” în plus nouă lecții pentru colegul și prietenul său.
Aceste rânduri din urmă trebuiau să încheie acest capitol din viața lui Sting, aceste cântece trecute din vechimi în secolul 21, dar uitasem să amintesc casa de producție: Deutsche Grammophon. Apoi am mai găsit câte ceva. De exemplu că declicul pentru melodiile lui Dowland s-a produs după concertul fundației Amnesty Internațional din 1982, când actorul englez John Bird i-a amintit numele. Suficient pentru moriștile din capul lui Sting, pornite la măcinat încă de a doua zi ,,grânele” lui Peter Pears și Julien Bream, dar nu se vedea în postura interpretării, era interesant stilul și atât. După un fimp i se propune să încerce totuși câteva dintre piese și cu ajutorul unui prietene, pianistă de carieră, Katia, parte dintr-un duo cunoscut în Franța alături de sora sa mai mică, Marielle, începe pregătirea a trei dintre ele. Joncțiunea cu Karamazov s-a petrecut tot prin intermediul lui Miller, a fost precum o dragoste la prima vedere. Karamazov i-a cântat Toccata și Fuga în re minor de Bach, iar Sting a știut din acel moment că au ceva în comun. Caracterul lui Edin, straniu, venit parcă din alte vremuri, dragostea sa imensă pentru muzică, perfecționismul, căutările acestuia de a aduce noul în stilul renascentism, clasic…, toate acestea l-au determinat pe Sting să găsească acest ,,proiect” viabil. Și n-a ezitat să i-l propună. Așa a început adevărata epopee a acestor melodii. Au urmat doi ani de audiții, repetiții și lecții cu Edin, studiu personal…. Afirmasem deja că nu a știut până în ultimul moment daca toată această muncă, din iubire pentru cântec și înaintașul Dowland, va vedea luminile rampei și era normal, Sting știa, era conștient că nu va putea egala interpretările deja lansate, în schimb, așa cum l-am descoperit ca veritabil artist, se gândea că ar putea executa partiturile în fel propriu. Ușor n-a fost, lăuta era doar un prim obstacol, unul pe care sub îndrumare l-a depășit. Și vocea a avut nevoie de retușuri și ca un bun student, cum încă se consideră, a recurs la sfaturile unui profesionist de la Schola Cantorum din Basel: Richard Levitt. Acesta l-a învățat cum, când să respire, fiindcă Sting dorea să nu știrbească din valoare versurilor, și unde. Una este să tragi aer unde crezi de cuviință și alta să o faci după canoanele acelor vremuri, disciplină deci. Levitt i-a arătat și calea îngroșării glasului și multe alte secrete utile și necesare abordării și interpretării pieselor lui John Dowland. Formatul final al materialului discografic nu este sută la sută cum scrie în partitură, Sting a simțit nevoia unor ieșiri din context, evadare posibilă doar după ce consumase ani ca să priceapă contextul istoric al vieții acestui compozitor, i-a indicat lui Karamazov unde ar putea interveni cu improvizații, dar i-a lăsat libertatea de a găsi soluții proprii.
Sting s-a simțit efectiv împins de la spate de muzica lui Dowland, per total o înșiruire economică de note: nici mai multe, nici mai puține. Cu atât mai greu, strictețea aceasta, discursurile cantabile despre moarte fără pic de disimulare, fac din stilul lui Dowland unul deloc ușor. Songs from the Labyrinth nu este un album pentru topurile Billboard, dar a obținut poziționarea primă în topul celor clasice, nu este nici pentru urechile neavizate, nici pentru fanii care îl cunoașteau doar ca artist pop, este un diamant, unul care poate fi șlefuit la infinit: ,,But who knows? You just don’t know what this music can do to people.”.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share