De Rîmnic, de bine! – Gazete…

image
Libertatea – o năzuință nicicând împlinită, un atribut alipit dorinței de cuvânt împărtășit, de adevăr.
Am să fac de la început o remarcă privitoare la Gazeta Liberă. Fără îndoială spun că este prelungirea jurnalistică a ziarului Foaia Râmnicului, chiar dacă același lucru și-l aroga și Acțiunea lui Dimitriu. Este clar. Văd aceiași semnatari de articole, titluri de rubrici la fel. Această gazetă s-a vrut ,,de curaj și de acțiune în slujba intereselor generale”, ,,de informații”, ,,independent de informațiuni”, ,,de informațiuni și reportaj”, după cum au fost acele timpuri tulburi, începând cu 10 iulie 1933, terminând la 29 noiembrie 1944 și nu cum scrisesem în articolul ,,Presa”, acolo unde ,,Nume cu Renume” lasă să se înțeleagă 1940 ca ultim an de funcționare. Ce-ar fi putut face altceva decât să se poziționeze în contră extremismului, virulent, opunând un naționalism și un patriotism cărora le atribuie numeroase înțelesuri: ,,… înseamnă să fii ordonat și conștient de ideea națională, iar noțiunea de patriotism să fie tradusă prin cultură, civilizație și sacrificarea proprie până la abnegație…”. Cele 203 numere sunt girate de T. N. Dorobanțu, director, redactor responsabil, proprietar și sunt orientate, pe lângă cele două componente necesare oricărui popor, apartenența la națiune și spiritul patriotic, spre social și cultural. Nu lipsesc numele lui Octavian Moșescu, omniprezent în viața literară a orașului, Măgârdiceanu, Anastasiu, Brătescu, Ciudra, dar și ale altora, nemenționați până acum, precum doctor V. Troia, M. Negrea Râmniceanu, I. Săndulescu, N. D. Voiculeț, Nicu Oprișenescu, Traian Stoica, N. V. Bălan, Nicu Filotti și S. Dimcescu. Se continuă aici rubrica Foii Râmnicului ,,Cronica rimată”, este prefăcut titlul Litere-artă-știință în ,,Literatură, artă, știință”, avem articole sociale, ,,Reportaj”, ,,Strada”, ,,Note”, ,,Din lumea satului” și culturale, ,,Hazuri”, ,,Vârf de ac”, ,,Epigrame”, ,,Colț literar”, ,,Indiscreții”, ,,Figuri dispărute”, ,,Nimicuri rimate”, etc. Și ei sunt martorii lui Vlahuță, dar ai nedezvelirii statuii al cărui bust fusese gata de trei ani și încă nu fusese inaugurat la 28 septembrie 1933, după cum dezvăluia Moșescu în ,,Poveste cu un bronz”. Tot datorită acestuia, aflăm de existența lui ,,Bravos Râmnic!!!’’ în două rânduri: ,,De vorbă cu autorii revistei locale Bravos Râmnic” și ,,Un spectacol rar, Bravos Râmnic”, piesă de revistă, creație a lui Victor Dimitriu și Ion Măgârdiceanu. O altă inițiativă stipulată în cadrul Gazetei Libere este cea privitoare la cultura în localitățile fostului județ: ,,Constituirea căminelor culturale la Râmnicu Sărat”. La 9 septembrie 1933 apare articolul ,,Comemorarea lui Sihleanu”, prilej cu care se împlinesc 25 de ani de la înființarea cenaclului care încă mai supraviețuiește, Alexandru Sihleanu, cu debut în 1908, azi la aproape 108 ani.
Cea mai cunoscută revistă râmniceană, cea mai durabilă dintre toate, a primit numele de Gazeta Săteanului și are două etape de desfășurare și două locații: prima între 5 februarie 1884 și 20 octombrie 1898 la Râmnicu Sărat și a doua între 5 noiembrie 1898 și 20 ianuarie 1904 la București. După cum bine ați observat, revista s–a vrut bilunară, cu apariții la 5 și 20 ale fiecărei luni, dar a avut și editări singulare, fapt care a ridicat numărul publicațiilor la 266 în cei 16 ani cât a fost scoasă în urbe. Tutorele acestei inițiative, C. C. Datculescu, proprietar, director, administrator și redactor, și-a fixat drept scop lucrativ ,,instruirea, informarea și moralizarea poporului român, prin publicarea de materiale alese și variate”, păstrându-și totala independență față de oricare curent politic, dar a avut și un ideal pe care în mare parte l-a împlinit: ,,d’a vedea scriind la Gazeta Săteanului ce țara aceasta are de valoare va fi atins”. După cum dezvăluia în 1892, că este ,,cea mai artistică, variată și mai bine făcută”, revista reușește să-i aibă ca redactori pe partea științifico-literară pe I. Nădejde și Alexandru Vlahuță, pe Caragiale, pe Dobrogeanu-Gherea, pe Coșbuc și Șt. O. Iosif. Desigur că au fost mult mai mulți și era firesc ca toți cei cu care a colaborat să-l prețuiască nespus, însă portretul cel mai prețios i-l face însuși Caragiale într-o scrisoare-răspuns, din al cărui cuprins voi cita o parte: ,,Stimate amice. Mi-ai făcut onoarea să-mi ceri și mie concursul literar pentru GS. Cererea dumitale mă măgulește și o primesc cu mare plăcere. Mă cred dator să ajut cu ce pot la valoroasa dumitale întreprindere. Dumneata ești unul dintre rarii publiciști de la noi care lucrează pentru alte scopuri decât cele personale, care uită interesul și personalitatea lor proprii în folosul publicațiunii; dintre acei rari publiciști care n-au și nu poartă altă grijă decât grija operei lor. Ce situațiune își creează astfel de publiciști, dumneata o știi bine: atâția ani de muncă fără preget, de jertfe, și morale, și materiale fără răsplată…”. Pe lângă acești titani ai literaturii române au adus contribuții la această revistă, citită chiar de marele Kogălniceanu, unul dintre acei rari prieteni care se interesa de soarta ei, N. Beldiceanu, Radu D. Rosetti, Artur Gorovei, Lascar Veniamin, Toma Dicescu, Corneliu Botez, Zamfir Filotti, Octavian Blasianu, Gheorghe Dem. Teodorescu, Mihai Canianu, Leon Ghergheca, Gheorghe Ciocănel, S. Ordeanu, Constantin G. Cotescu, Teodor Vârnav, N. A. Bogdan, I. Șt. Frunză, I. C. Drăgescu, Theodor Pilter, G Assaky. Nici doamnele n-au ocolit paginile ei, printre cele mai înflăcărate de scris fiind Sofia Nădejde, Maria Datculescu, Ana Ciupagia, Ada Negri…. Toți aceștia au acoperit un larg spectru de problematici și stiluri, pornind de la versuri, proză, traduceri la critică literară, pedagogie, agricultură, învățământ, religie…. Apare în această publicație necrologul lui Eminescu, unde anunță înmormântarea la 15 Iunie 1889 și care spune despre ceremonia funebră a ,,celui sdrobit de amărăciuni, miserii și suferințe” că ,,a fost grandioasă, tristă și modestă, în potrivire cu viața ilustrului poet”. Apar ,,Sciri diferite agricole”, ,,Buletin comercial”, ,,Catehism agricol”, ,,Medicul practic”, ,,Siluete și profile”, ,,Grandomania”, ,,Miscellanea”, ,,Distracțiunea”, ,,Cronica”, ,,Două uri și o dragoste” – comedie într-un act a Mariei Datculescu, ,,Horea”; ,,Cănuță om sucit”, ,,La hanul lui Mânjoală” și ,,Două bilete pierdute” – Caragiale, ,,Epitafuri” – Coșbuc, ,,Cititorii literaturii române” – Vlahuță…. Pe lângă acești cărturari, există o opincă de Băbeni care s-a străduit la fel ca și contemporanii săi să aducă lumină în satul român. Ion Aristotel, învățător, a fost cel mai fervent susținător al emancipării țăranului, făcând posibilă înființarea primei biblioteci comunale din județul Râmnicu Sărat, dar și un publicist preocupat de multele probleme ale celor de o obârșie cu el, care a scris despre ritualurile, tradițiile populare, despre biserică, portul, igiena și munca săteanului român.
În fața acestor trecute evidențe, eforturi intelectuale, moșteniri se scot căciulile. De-om reuși să fim și noi măcar pe sfert….

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share