Paràlele – Patruj’ de parale și patru

De teorie până și tata-i sătul, practica, zice el când ne mai dăm cu ciocanul în degete, ne omoară. Are dreptate.
Prelegeri teoretice au ținut destui de când s-a inventat travaliul fizic lăsat cu sudoare și produse finite. Dă cu sapa mai în stânga, mai pe mijloc, pilește la patruzeci și cinci de grade, ai grijă să nu-ți prinzi mâinile la polizor, atenție la ac ca să nu te înțepi, ține-te bine, lovește mai în dreapta…. Indicații prețioase. Doar că teoriile au aplicabilitate doar pe hârtie, acolo unde câmpul virtual al muncii este curat ca lacrima, acolo unde principiile fundamentale ale reușitei unei intreprinderi se înrâuresc perfect. Pe principiul acțiune și reacțiune, pregătirea pentru atingerea dezideratului final obligă inițiatorul să respecte o serie de pași strict obligatorii, dar relativi din punct de vedere al realizării. Banalul nasture angajează serii lungi de obiective începând cu diferitele lui forme și terminând cu plasarea lui acolo unde îi este locul, prins de haina, mâneca sau rochia beneficiarului. Primul demers este capital, fiindcă orice reușită depinde de cunoașterea pieței, studiu greoi de analiză, dar necesar. Întrebările frecvente sunt: câți producători mai sunt pe piață, câtă pondere din produsele fiecăruia acoperă necesarul intern, ce procent se exportă și cu ce prețuri, care este evoluția producției de serie?
Constatările se pun pe hârtie și dacă există o concluzie favorabilă a necesității apariției unei noi afaceri în peisajul economic, se poate trece la etapa următoare, de fapt la punerea următoarei întrebări: cât poate dura intreprinderea mea și cât este de versatilă? În sensul de schimbătoare. Pe baza răspunsului la această problemă se poate iniția cu adevărat afacerea și primul pas trecut la rezolvate. În management se numește Prevedere și se ocupă cu previziunile asupra activității și vandabilității produsului finit în timp. De aceea propuneam testarea înainte de toate a pieței, tocmai pentru a avea baza acestei prime etape, împărțită în trei viziuni: Prognoză, nu cea meteo, care face planuri de viitor, de peste zece ani și se referă la strategii generale, Planificare, planul strategiilor medii pe perioade semestriale și mai mari de un an și Programarea, faza amănunțită a planificărilor desfășurării întregii activități.
Până aici ne-am descurcat admirabil, dar dacă toate acestea sunt doar vorbe pe hârtie și presupuneri viabile, este timpul stabilirii producției în sine. Alegerea mijloacelor de producție fixe și mobile, materia primă, selectarea personalului, determinarea operațiunilor tehnice de producție, etc, Organizare într-un cuvânt. Disecarea fiecărui pas, fiecărei mișcări productive, închipuirea și testarea lor sunt necesități care fac din intreprindere una profitabilă sau falimentară, de aceea, dacă domeniul abordat este o premieră pentru întreprinzător, se recomandă de obicei această etapă preliminară de verificare a capacității de producție, de control foarte minuțios pentru fiecare secundă și minut tehnologic și nu numai.
Toate aceste operațiuni ar fi cât se poate de ușoare dacă dimineață ai introduce pe o parte a unei mașini un ,,bulgăre” de materie primă și pe cealaltă, la finalul zilei de lucru, ar ieși nasturele nostru ,,boboc”, proaspăt pentru vânzare. Sunt destui buclucași vizionari care au închipuit fluxul industrialo-comercial ca pe o bagatelă, fără eforturi, fără zbateri și frământări de creier: apeși pe buton și gata-ți este dorința! Ce simplu ar fi, dar ce plictisitor în același timp. Într-o fabrică, orice materie ar prelucra, nu este vreme de pierdut și nici loc de fantasme, fără o Coordonare atentă a tuturor factorilor implicați s-ar produce un haos de nedescris. Mașinile ar turui nesătule după material, oamenii ar umbla prin secții și birouri ca prin parc și mult așteptatul deziderat al intreprinderii o slovă de plan neîndeplinit. Coordonarea așadar, este cheia succsesului și câștigurilor din afaceri. Fără o sistematizare, o ordonare și o armonizare a tuturor factorilor implicați, demersul tinde către o clacare iminentă.
Am ajuns și la oameni, la muncitori, truditorii actului industrial în sine care trebuiesc stimulați să dea suficient de la ei încât productivitatea să fie una cel puțin eficientă. Antrenarea este pasul managerial care dă îmbolduri, care îndrumă cel puțin strict și clar, fiindcă mai există o latură a muncitorului atacabilă și vorbim despre latura creativă, pentru atingerea țelurilor propuse. Antrenarea poate fi verbală, așa cum spuneam în deschidere, de-alde bate cuiul cu ciocanul din gură, sau activă, atunci când se execută operațiunile efectiv cu caracter demonstrativ. Căci cine s-a născut învățat?
Următoarea etapă vine de la sine, chiar dacă nu pică bine nimănui și știți cum este când cineva stă să vă păzească cum faceți câte ceva, poartă numele de Control și este foarte necesară pentru că poate preveni o serie de eșecuri în lanț și poate corecta greșelile din mers.
Dacă toate acestea au funcționat sau nu, este bine să trageți linie. Evaluarea este cea din urmă operațiune managerială trebuincioasă pentru a merge sau a nu merge mai departe. Dar astea sunt variantele extreme, Evaluarea are darul de a face schimbări, de a îndrepta și regândi planul ințial, fiindcă o afacere cotidiană are darul de a se reinventa pe parcurs. Vă urez deci, profit!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share