Paràlele – Patruj’ de parale și cinci

(Mobile)După scurtul îndreptar de , cel pe care l-am interpus planurilor lui Manoilescu, mă întorc spre citatul eminescian….
Tot la management apelează și intreprinderea de a îndrepta erorile și greșelile umane în instanță. ,,Ca la noi la niminea!” Nu pentru poezie este atât de ,,vizitat” și nu din cauza poeziei și-a găsit, după bârfele concetățenilor, sfârșitul, ci pentru adevărurile spuse franc, fără ocoluri și partizanate, lucruri pentru care sunt gata să militez. Dacă s-ar preda în școli doar articolele apărute în ziarele vremii, elevul român ar fi deștept decât oricare profesor doctor, complexitatea de teme abordate ar acoperi întreaga plajă de materii, inclusiv matematicile pe care orice adult le folosește uzual. Ca să nu vorbim despre…. Se spune despre Caragiale că a surprins metehnele și defectele mahalalelor, satirizându-le magistral și nu neg talentul maestrului. Dar asiduitatea lui de a întoarce societatea pe toate fețele depășește cu mult spiritul flecar copt la cafenelele Bucureștilor. Cele câteva mii de pagini o atestă.
Abia când am citit a doua oară ,,Ca la noi…” mi-am dat seama de puterea de sintetizare a întregilor problematici ce se zbăteau în disoluție atunci, după războiul pentru independență al principatelor române unite. Trecusem prea repede peste trasa la indigo practică din sistemul de , dar, ca și în citatul din ,,Patruj’ de și trei”, și peste cele din poliție și sistemul politic, curvăsărite după interesele de moment. Pe fond, cuvântul care mi-a atras atenția, atât de uzitat în practicile curților judecătorești de până mai ieri, transferat astăzi spre arestul la domiciliu ca element de îmbătare cetățenească, neurmărirea penală este un element pur românesc, cu rădăcini străvechi de la 1859 citire, căci nici măcar sistemele rudimentare și nici altele mai evoluate nu au folosit această metodă de ascundere a vinovăției după paravanul lui ,,mai așteaptă”. Ai cauza, ai dovezile, deoarece ele se culeg și sunt așezate într-o mapă, dar te eschivezi declarării războiului împotriva nelegiuirilor sub scuza inacțiunii. Pe cât a putut, statul și aparatul politic și-au perpetuat aliatul, a câta putere o fi în ierarhia instituțională și nu s-au sfiit chiar în vremuri grele să-și apere fel de fel de elemente puse pe căpătuială, din exces de zel sau din pură răutate.
Economia de dădea dovadă deci de fracturi și așa cum se îngrijora Eminescu, se putea dizolva în totalitate. Un faliment care plutea în aer, dar care a rămas încă acolo după aproape 140 de ani. Povești cu vameși, parcă aceiași, povești cu agi neschimbați, cu politicieni de același hram și orientare . Un tablou neschimbat cu fapte reprobabile și infractori. O intreprindere rea cu angajați plătiți regește.
Nene Mihaie, dormi liniștit, fabrica de sentințe merge strună!
,,Să ne aşteptăm dar curînd la desfiinţarea justiţiei, la darea frîului slobod tuturor hoţiilor, la corupţiunea deplină, sub pretext că tribunalele sînt părtinitoare.” – Eminescu, 12 septembrie, 1878.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share