Cenaclul Alexandru Sihleanu – 23 Ianuarie 2016

Centrul cultural

DRUMURI ÎN ŞI EXPRESIE CULTURALĂ

Sâmbătă, 23 ianuarie, şedinţa Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu”, de la „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat, a debutat cu un moment de divertisment, marca Matincă Costea, care a destins atmosfera cu o scenetă semnată aurel Felea, „Răbdare”, două cuplete proprii, „Nu mă însor” şi „Nu le pasă”. Şi fiindcă mâine, 24 ianuarie, se împlinesc 157 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române (Mica Unire), a recitat poezia „Hora unirii”, de Victor Tulbure. Cinste lui!
A continuat lectorul de serviciu, Aneta Pioară, cu un grupaj de poezii şi o piesă de într-un act, „Gemenii”. Poeziile prezentate au o anume muzicalitate, multă sensibilitate, plac auzului, dar poezia implică, nu explică. Piesa de prezintă o temă care este nu numai rodul imaginaţiei, dar poate fi şi realitate: furtul de . Dna Pioară nu este la prima „abatere” de acest gen, a dovedit aplecare spre genul dramatic, dar în cazul de faţă replicile trebuie revizuite pentru grupa de vârstă a personajelor. Succes!
„Piesa de teatru citită de dna Pioară este legată de realitate. Aşa ceva se întîmplă şi în realitate. Mi-a plăcut cum tratează subiectul. Şi poezia este plăcută”.(Valeria Popa)
„Mulţumesc dlui Matincă pentru ceea ce ne-a prezentat. M-am recunoscut printre „candidaţi”. Este bine că ne-a prezentat poezia cu Unirea, ne-a amintit de . Dnei Pioară îi admir activitatea dramatică. Se întâmplă în realitate furtul de copii, drama din sânul familiei. Mi-a plăcut. Le intuieşte bine. Succes!”(Costică Drîstaru)
„La dl Matincă ştim interpretarea, talentul. La dna Pioară am observat uşurinţa în versificaţie. Aş fi dorit o mai mare profunzime. În general poeziile nu sunt lipsite de muzicalitate. Apreciez curajul, tactul cu care ştie să prelucreze emoţiile, mai ales în teatru. Să ţinem cont de specificitatea genurilor. Drama vine din grecescul drama care înseamnă acţiune. Piesa are totuşi un final fericit. Este pe drumul cel bun, dar trebuie modelată pe ici-colo”. (Mihai Constantinescu)
„Legat de momentul Matincă Costea, ne-a încântat ca de obicei. Despre poeziile dnei, se vede mult sentimentalism. Despre teatru, totul este bine, când se termină cu bine, dar am şi o dilemă: erau gemeni?” (Nicolae Constantinescu)
„Dna teatrului, aşa cum am calificat-o, nu este o debutantă. Se dovedeşte prolifică, împleteşte armonios poezia cu dramaturgia.” (Matincă Costea)
„Mie mi-au plăcut cele două momente: poezia şi teatrul”. Referitor la momentul 24 ianuarie 1859, dl Hangu vine cu un material despre desăvârşirea Unirii Principatelor şi recunoaşterea internaţională, material ce îl onorează şi finalizat cu un portret al domnitorului Alexandru Ioan Cuza: „Alexandru Ioan cuza avea o inteligenţă vie, ştia să dea totdeauna, într-o formă aleasă, răspunsul care trebuia. A făcut foarte mult pentru ţărănime şi nu a uitat nici de orăşeni. Adesea, îmbrăcat în haine străine, cutreiera târgul, spre a-şi da seama, la faţa locului, de starea adevărată a lucrurilor şi spre a pedepsi pe cei care înşelau sau făceau abuzuri. De aceea a ajuns să fie iubit de masa poporului care simţea că are în el un apărător”. (Dumitru Hangu)
„Despre poezia dnei Pioară, se vede că este într-o continuă schimbare, o poezie de stare, sentimentală, care reflectă stările autoarei. Piesa de teatru se bazează pe nişte realităţi crunte. Este drama în care trăieşte o familie, care dramă care iese la iveală cu ocazia răpirii copilului. Dlui Matincă îi doresc multe declamări publice. Am un microeseu despre momentul de mâine. 24 Ianuarie. Lecţie de istorie(?) Furaţi de vârtejul evenimentelor politice contemporane, am uitat nepermis de uşor de o zi importantă din istoria trecută a ţării noastre: Unirea Principatelor Române. Deşi în anii trecuţi ziarul nostru a avut articole pe această temă, anul acesta au lipsit. Ne asumăm această regretabilă omisiune, iar celor care pe bună dreptate aşteptau acest lucru de la noi, n-o să le ofer în schimb vreo încercare de reparaţie a acestei erori. O să le ofer însă, o încercare de analiză a ceea ce mai înseamnă acum ziua de 24 Ianuarie în conştiinţa românilor. Deşi face parte dintre puţinele zile cu adevărat importante din istoria noastră ca naţiune, în timpurile noastre de azi, semnificaţia ei se pierde în mulţimea de nimicuri cu care ne-am obişnuit. Au fost vremuri-prea repede uitate-când astfel de aniversări istorice, erau adevărate lecţii de istorie şi de . Cu mijloacele rudimentare de atunci, fostul regim făcea o adevărată de îndoctrinare a tuturor românilor. Astfel încât, în cele două ore de program tv., îşi găseau locul piese de teatru şi film inspirate din evenimentele Unirii şi de spiritul acelei epoci. Generaţiile acelor ani ai comunismului, au învăţat vrând-nevrând cine este Cuza, ce a făcut el, cine a fost Moş Ion Roată şi pilda lui despre unire sau ce înseamnă 24 Ianuarie 1859… Cârcotaşii vor spune că sunt un nostalgic al acelor vremuri sau că acele lucruri erau folosite exagerat pentru a se masca adevărata faţă a sistemului comunist. Din perspectiva de trăitor din plin a acelor vremuri, trebuie să recunosc că au parţial dreptate. Chiar dacă acest patriotism forţat era promovat excesiv, aproape până la narcisism, scopul era unul nobil. Măcar aşa, copii din şcoli, licee şi facultăţi, muncitorii din fabrici şi uzine, aveau măcar minimele cunoştinţe despre trecutul istoric şi cultura acestui popor. Şi chiar dacă erau prezentate doar faptele în care noi ieşeam mereu învingători de fiecare dată, oricare ar fi fost adversarul, toate acestea ne făceau să ne simţim chiar mândri că suntem . Nu sunt nostalgic şi nici nu vreau să proslăvesc acele timpuri ale comunismului. Acestea au aparţinut unei epoci, unei alte ere şi fac parte din istoria lumii. Au reprezentat o etapă istorică prin care lumea a trebuit să treacă pentru a intra în alta, cea de 20 de ani încoace. Se spune că istoria se repetă, că este ciclică şi că unele perioade revin după un . Chiar dacă noi românii, frustraţi, am vrut să condamnăm acele vremuri printr-o simplă lege, acest lucru nu ne va face mai curaţi moral. Condamnând comunismul, ne-am condamnat de fapt pe noi înşine. Pentru că nu putem nega o parte a istoriei noastre. Cu toţii am fost mai mult sau mai puţin comunişti, cu toţii am înghiţit nedreptăţile acelui sistem, iar unii se mai mândresc şi acum cu acel carnet roşu de partid. Cu toţii ne-am complăcut cu ,,liniştea şi pacea socială’’ a acelor vremuri şi am trăit cu instinctul de turmă, pentru ca în final să ne bucurăm ipocrit de o revoluţie despre care nici măcar nu ştim dacă a fost a noastră sau nu…Sigur că între Unirea din 1859 şi Revoluţia din 1989 nu pot exista asemănări. Există însă o mare deosebire: despre Unirea de acum 157 de ani ştim mai multe decât despre Revoluţia de acum 26 de ani. Despre Unire ştim clar în ce condiţii s-a făcut, cine a contribuit la triumful acesteia şi cine a fost Cuza. În schimb, despre aşa-zisa Revoluţie, nu ştim mai nimic. Nu ştim dacă am făcut-o noi, poporul sau ,,agenturili străine’’? Nu ştim cine a tras în populaţie şi pentru ce au murit atâţia ? Cine şi dacă au fost terorişti? Şi mai ales, nu ştim totuşi cine este ? Pare nepotrivită alăturarea dintre aceste două evenimente: Unirea Principatelor şi Revoluţia română, aşa cum nepotrivită este şi comparaţia dintre Cuza şi . Poate aşa şi este, ţinând cont de vremuri şi oameni. Dar cine să mai facă diferenţa?” (Viorel Dodan)
„Aş vrea mai întâi să mulţumesc dlui Matincă pentru terapia de râs. Pe dl Dodan îl aşteptăm cu creaţii proprii. Despre dna Pioară aş vrea să spun că admir la d-nei bogăţia de sentimente pe care le exprimă în creaţie. În poezie crează o antiteză trecut-viitor, mamă-copil, cu sensibilitate, dar păcătuieşte prin transparenţă şi simplitate. Arta dramatică o reprezintă. Este o persoană sensibilă, profund ancorată în realitate. Răpirea copiilor este un subiect real. În creaţia dramatică tema trebuie să prezinte un punct culminant. Camil Petrescu a vorbit despre psihologia feminină”.(Georgeta Iuga)
„Tot ce s-a vorbit mi-a plăcut. Despre „frumosul, tânărul” Matincă Costea numai de bine. Este de nota zece. Dna Pioară este un om deosebit care creionează evenimentele. Piesa de astăzi este ancorată în realitate. Sper să ajungă să fie pusă în scenă. Mi-a plăcut poezia . Are dulceaţă în limbaj. Să fim uniţi, să aducem primăvara în suflete”. (Elena Cambeşteanu)
În final, cei prezenţi au cântat „Hora Unirii” (versuri Vasile Alecsandri, Alexandru Flechtenmacher).
Sâmbătă, 30 ianuarie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al şedinţei Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” va fi Dumitru Hangu.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share