Au venit „Crăițele”

 

DSC_0023

Astăzi, la ora 11:00, am fost invitat la o conferință de susținută de fetele de la Ansamblul de dansuri tradiționale „Crăițele”, sosite acasă noaptea trecută. S-au întors de la Veneția, de la Festivalul internațional de dans și nu au venit cu mâna goală ci cu un binemeritat loc trei la acest festival.

Au fost peste 300 de școli de dans, majoritatea din , dar au venit și din restul lumii, chiar și din Nigeria sau Japonia. Deși concurența a fost una acerbă, fetele noastre nu s-au lăsat impresionate și au dominat publicul și juriul prin frumusețea dansului lor. Rezultatul este cu atât mai remarcabil cu cât astfel de manifestări culturale nu au susținerea financiară de care ar avea nevoie. Cu greu găsesc finanțări chiar și pentru lucruri elementare, cum ar fi transportul sau cazarea la turnee. Acesta este, de fapt, cel mai mare obstacol pe care îl are de depășit domnul instructor Nicu Dinu. Pentru că viziune pentru viitor are, fete talentate a reușit să adune pentru două ansambluri – „Crăițele”, cele care le-ați văzut dansând la Veneția, și „Ciuleandra”, un ansamblu de junioare. Poate că societatea rîmniceană ar trebui să se implice mai mult în sprijinirea acestor creatori de frumos. Este o condiție obligatorie dacă vrem să ne înfrumusețăm viața în acest oraș. Dar să nu insistăm prea mult pe acest aspect azi!

Pentru cei care nu știu, Ansamblul de dans tradițional „Crăițele” nu este la prima reușită, în urmă cu doi ani reușind chiar și un loc doi la festivalul din Bulgaria, dar și alte numeroase premii la festivaluri și concursuri naționale.

Le felicităm încă o dată pe fete și pe domnul Nicu Dinu și le urăm o carieră plină de premii pe scenele lumii!

Mai jos aveți o galerie foto de la conferința de presă. Vizionare plăcută!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share