Paràlele – Treij’ de parale și două

Cum să ștergi din minte evoluția anilor care s-au trecut și-au îngropat lucruri pe care ți le-ai fi dorit fără sfârșit?
Așa ceva rămâne de neuitat. Prima concediere pe motiv că ești cel tânăr, primul șomaj, prima mineriadă, a doua, primul liber, al doilea, primul tehnocrat, prima coaliție, a doua și a treia, salvarea României având în frunte un guvernator peste lei, schimbarea mileniului, curcubeul dacic ieșit în calea lui Bush junior…. Nato. Ce vârtejuri amețitoare produsese. Țăranii se frământau în birturi la o țuică, muncitorii strungari dădeau interviuri direct de lângă păpușa mobilă, trecătorii erau încântați că le vine americanul în casă. Doar eu am fost sceptic, mâncam deja capitalism pe pâine dând la ciocane de-mi ieșiseră ochii și nu mă încânta defel, după ce știam ce este aia armată, să vină altul cu transatlanticul să mă apere de nimeni, ba mult, să-l hrănesc eu, să-l îmbrac eu, să…. Să mă comande ca pe ultimul răcan în țara mea. Dar oare era a mea, rămăsese ceva al meu? N-aveam nimic defapt. Statul cel vechi mă educase, cu chiu și vai îmi făcuse loc printre ultimii într-un post de muncitor clasa a doua, mă hrănise ca pe un câine în slujba unei solde de 65 de lei și învățasem că sunt un nimeni atât pentru el, cât și pentru cei din jur, mari, mici, sergenți sau fruntași, directori, maiștri, profesori, …. Un nul ca multe alte milioane insignifiante, un zero pornit din alte două cu expandare la încă trei. O familie obișnuită, pornită de la lingură și furculiță, ajunsă după 89 în același punct de început, cu o dara însă împătrită. Fără nimic, fără casă, fără speranță și cu patru puradei buni de însurătoare. Nu chiar toți, dar în devenire. În schimbul amărâtei de ,,magazii”, botezată de slujbașii fideli ambelor dinastii în căutarea unui șperț gras, casa în care locuiam cu chirie, un prim domn primar înscăunat parcă pentru vecia veacurilor democratice ne-a făgăduit raiul pe pământul cuprins în furca îngemănată între un râu sărat-murdar și o cale înaltă de fier, cu concesia de-a funda pe 99 de ani două cămine. Un adevărat Dallas al nababilor fără avere.
Pe o parte dărâmau, pe alta răsăreau ca ciupercile castelele, pe o parte perorau binefacerile sfărâmării lanțului comunist, pe alta se comportau taman invers. Câte . Asasinarea unui lider sindical, falimente de bănci, reveniri spectaculoase, seniori trecuți la cele veșnice, reloaded, Năstase, deschisă, Pruturi, Moldove…. O de neuitat. De neprivit. Un construct rușinos de jenant, mincinos, clădit ca oricare formă incipientă de capitalism pe ,,uciderea” celor mulți pentru perpetuarea speciei ,,materialiste” a celor puțini. Nu este de mirare astăzi o știre verosimilă în sine, dar de pus în practică pe același principiu. Eu știu doar că 2300 de euro se fac greu, nici dacă nu dormi noaptea nu poți să-i scoți ca din piatră seacă în fiecare lună, darămite să-i extinzi ca plată fiecărui cetățean, că drege, că nu ridică un pai, fie cât de bogată țara aceea. Aberant. Plauzibil totuși. Dacă pui un continent întreg să-ți slugărească.
,,Deci societatea e câmpul schimbărilor vecinice, a luptelor pentru existenţă şi supremaţie, un ,,bellum omnium contra omnes”, statul este regulatorul acestei lupte, el opreşte ca aceste puteri egal de folositoare să nu se nimicească una pe alta. Societatea e mişcarea, statul stabilitatea.” – , 1 august, 1876.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share