Ora de muzică 151

image

S-a jurizat. Netransparent și de data aceasta. S-au ascuns după perdea, au făcut ,,nebunii” și-au ieșit la iveală: mai urâți, mai murdari….
Cât aș putea fi de îngăduitor tot nu pot să înghit încă o pastilă muzicală otrăvită, descurajantă pe an ce trece, rea la gust. Ca orice organism sănătos și al meu se înscrie pe linia celor ce din cap până-n picioare rejectează orice formă dăunătoare, nocivă, și acest Eurovision este o entitate pe cale să îmi atace ființa, înțelegerea, auzul, văzul și bunul simț. Un regulament imposibil când vine vorba de clauze, o înscriere cu zornăit de , un grup de lăsați în voia sorții abuzând de prostimea fascinată de…. De ceva urmăresc cu pixul în mână creațiile și nu mă dumiresc nicicum de inteligența și criteriile celor puși să decidă cine pleacă și cine rămâne. Muzica, fiindcă ea este motivul pentru care tot încerc să conving publicul cititor să se deștepte, are câteva coordonate după care se poate lua la comparat: notele, nuanțele, tipare orchestrale și interpretare. Mai sunt și altele, dar principale acestea ar trebui să fie. Iar noi, neam de dac am știut totdeauna să fim fideli acestor principii, doar că de fiecare dată câte unul, doar unul. Ba nu ne-au convenit soliștii și am încercat să-i schimbăm, ba n-a cadrat limba română și am trimis-o pe Tamisa ca să se îndulcească, ba că solistul sparge gura României și e musai să se ducă, ba că-i străin și nu merită, ba de milă și bieți orfani, ba…. Am obosit. M-am săturat de o singură manifestare artistică statală falimentară. Rămăsese o singură scenă pentru muzicianul de rând, o singură speranță de cânt și cu regret anunț că a fost și ea privatizată. Mai mult nu zic.
Că dac-ar fi fost după ei, mai cânta mama! Și ea-mi fredona frumos când eram de-o șchiopă. Ar merita o lecție toți acești ,,profesori”, profeți ai direcției stilurilor actuale și măcar de-ar avea un dram de viziune, măcar de s-ar număra printre ei virtuozi, compozitori de viță aleasă care să fie în stare să deosebească valoarea de lipsa acesteia, dar… Televiziunea națională poate face orice, doar n-o să-i caut eu de grijă de regulamente interioare și nici de . Azi, dacă încerc să fiu avocat de ocazie multor glasuri, este pentru că trebuie să se spună lucrurilor pe nume de acum înainte, fie și doar pentru câteva note chinuite. Aș fi vrut să vă vorbesc în continuare despre un maestru, dar nu mă lasă inima să las lucrurile la întâmplare, căci dacă nu acum, atunci când?
Atâta lipsă de deschidere n-am întâlnit de când mă știu urmări jurii care a hotărăsc câteva piese pentru a reprezenta, și a se lua în considerare, un post de și nu o națiune. Să nu lași auditoriului o plajă largă de stiluri este o dovadă de lipsă de bun gust muzical. Îmi place pianul, de aceea am lăsat atâtea instrumente deoparte, dar să nu sesizezi că din 12 cântece, 9 îl au ca laitmotiv de început este cel puțin bizar, cu atât mai ciudat cu cât și cea a celor aleși după ,,retragerea” străinilor debutează tot cu același timbru. Avem o piesă cu pondere instrumentală și chiar dacă vocea interpretului este neobișnuit de specială pentru un, zic ei român, moldovean sadea, cu toată celebritatea ce i se atribuie de către frații de peste Prut, cică e chiar o onoare să fi colaborat cu Dj Sava, nu văd cum ar îmbuna multicolorul public european pentru măcar cinci amărâte de puncte. Ca să nu spun că seamănă flagrant cu…. În gașcă se fac lucruri, dacă-s bune, excelente, însă piesa în manieră jazz nu va trece nici măcar de votul celor de acasă, darămite…. În cutia cu muzicuțe am găsit un amestec, nu la prima inventivitate, eterogen de româno-engleză ciripită popular. Să fie soluția? Poate, dacă imitau mai bine zdobul ca să nu ajungă la zdub! Avem, înțeleg, și un decan al căilor baladești ale rock-ului anilor 80-90 și eu girez că stilul sfumato are șanse mai mici decât genunchiul broaștei. Mi-au dat cu naiul în cap, de parcă nu era piața plină de regaaeton și ,,cuvinte alese” cu toată grija literară. Irinuca popii nu încearcă altceva decât să mai pună o interpretare prin preajma acelei mult prea băgate în seamă, Adele, ceea ce mie îmi dă senzația de lipsă de personalitate. Adică piesa cu cerul de la Mamaia unde fuserăm participanți și noi, Forțele, era hiper piesă, adică Pașa era super interpret, adică s-avem pardon, Andrei, că s-o numi Singurătate în doi sau Alone, două măsuri și jumătate din strofă sunt ale lui Steinberg și Kelly. Hai și-n , că mai merserăm cândva și fuse bine! Acesta a fost lotul celor care nu trebuiau să obțină sufragiile și o adaug aici și pe cea cu retragere doar pentru coincidența afurisită de a se numi Brand New Day. Măcar de obrazul lui să fi….
Nu sunt părtinitor, și Dan știe că eu gratulez în puține cazuri, însă piesa lui Faur, chiar dacă și ea bântuită de vetust, iz italian, ante duete și cvartete de operă, era în opinia mea, la prima audiție favorita locurilor unu și doi, partener de întrecere fiindu-i grupul băiat-fată cu porniri zdravene de soprană. La a doua și a treia ascultare am reușit să girez și pe Florena și Xandra, dar cu mici rezerve. La mine concursul s-a încheiat, nu știu dacă și la ei….

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share