Paràlele – Douăj’ de parale

Când privesc spre evoluția unora, să nu zic vorbă mare, să zici că erau extratereștri.
S-au încumetat ei să se urce fără pic de frică până în cerul putirințelor umane. Să faci tu Eiffel-ul, Empire State Building, piramide cu două funii și trei bețe, zid chinezesc de 5000 de kilometri, măcar și Babel-ul de-o fi existat, măcar să ți-l închipui. Să mai fii Jules Verne…. Câtă zbatere în omenire. Ete de-asta n-a făcut românul, la ce să-și contorsioneze mințile cu astfel de preocupări, avea de toate, comuniunea cu natura perfectă? Chiar și cu capitalismul, sistemul perfect din care el trăiește mai mult decât îndestulător, are un troc amiabil, o simbioză perfectă. Îi știe, culmea după atâta sărăcie și egalitate inegală socialiată, toate mecanismele pe dinafară. Și ce poate fi mai simplu? Crește, vinzi, câștigi.
Crescuse mult, resursele fostului comunism erau inepuizabile, azi, la ora la care ne împărtășim cuvinte, încă sunt oase multe de ros, măduvă de industrie, sevă grasă de agricultură, spații nelimitate pentru comerț, turism și în fund de cătun. Parcă nu se mai termină resursele. După atâția ani se trăiește încă de pe urma ,,mărețelor înfăptuiri”. Până la urmă acel venit pe cap de locuitor de aproape 7000 de dolari de la finele anului 1989 este în buzunarele noastre fără să fi făcut niciunul nimic în ăști 26 de ani, fiindcă nu vă cred că ați ridicat un pai. ,,Repatrierea” monedei naționale în propriul patrimoniu nu s-a făcut după nicio strategie, s-a falimentat tot ce era cu emblemă de România, s-a încărcat în buzunar și s-a trecut la import de tezaur. Iacătă soluția unui capitalism de succes!
Până când? Strategia asta farniente mai poate merge…. Până mâine, când slabul lanț european își va rupe șiragul de zale în zeci de bucăți. De marele plan al atragerii de fonduri se va alege praful, nu este o predicție, e un fapt, unul cu atât mai dureros pentru generațiile viitoare care se vor întreba cine sunt. Cea mai gravă consecință a timpurilor noastre este că nu avem niciun plan sau avem unul: să nu avem niciunul.
Conspirația așadar nu încape, ce vor ei de la noi se tot pune pe hârtie de cel puțin o sută și ceva de ani. Cum credeți că a început? Sistematic. Prost n-o fi fost acela care a luat la puricat caracterul uman pentru a realiza performanță în producție, care fiind să zicem în pielea lui Taylor a vrut bunăstare și pentru patron și pentru cel ce-i făcea treaba, s-a pus frumușel la măsurat și normat. Dacă ne uităm nițel pe la McGregor o să vedem că omului nu-i place defel munca, responsabilitatea și implicarea, că așa în vorbe dulci este prost și neîndemânatic, că fără să stai cu gura pe el nu face nimic decât dacă…. Dacă-i stimulezi creativitatea, dacă-l urnești nițel și-i dai speranțe că din ultimul mucos ar putea ajunge într-o bună zi pe-aproape de treapta cea mai de sus, dacă…. Nițel pe ici, puțin pe colo să-l faci să se creadă important și indispensabil. La început de secol era suficient. În ce mocirlă se zbăteau societățile, cu toate elitele ei, regularizarea proceselor industriale a indus inerții nebănuite. Fabricarea simplei uniforme de lucru era o revoluție în sine, standardizarea și îmbunătățirea lor, programul fix de lucru, operațiuni precise, reducerea mișcârilor inutile, sala de mese, lumina, căldura…. Toate au determinat dezvoltarea incredibilă a societății, a nu se confunda cu statul, locuințele modulare, bunuri ce altădată n-ar fi încăput într-o biată casă de om sărac. Electricitatea, gazul, apa curentă…. O serie nesfârșită de schimbări, de pretenții mereu upgradate, înnoite de la zero, o prefacere la față adevărată.
Din debandada asta de capitalism românesc eu nu pricep nimic. Nu văd aplicat nimic din învățăturile acestor preocupați de soarta omenirii aici, la noi. Și-atunci cum să nu tânjească unii încă după comunism?

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share