Paràlele – Douăj’ de parale și zece

Pe unde-o mai fi Patriciu? Așa este, a murit. La avere mă refeream. A cui mai este Petrom-ul, țara, știe cineva să răspundă?
Averile adunate n-au fost suficiente, era necesară o implicare politică, zice-se pentru binele nației, pentru eradicarea disfuncțiilor economiei. Nimeni n-a fost scutit de oprobiul și adorația maselor, și ăi de veniseră cu bani, să le zicem inițiatorii capitalismului, un Rațiu papionard, un alb bălan pe cai mari, câmpean de-al nostru, chiar și Iliescu și-a luat ambele porții la pachet, el însă n-a fost, nu era și nici n-avea să fie capitalist.
Boierul nu-i boier dacă nu-i fudul, nu-i este de ajuns că-i muncește fraierul pe tarlale și-n fabrici, iaca, i-a venit și de măreție și de, i-aș spune de-a dreptul însă-s băiat civilizat, de frecat ce mai rămăsese mândrie din el, a vrut să-l pună în genunchi, să-i demonstreze că Ceaușescu a fost un prost de nu i-a luat fărâma aceea de suflet și demnitatea. A ieșit în stradă – degeaba, a strigat – fără folos, a plâns – de mila viitorului, a implorat – ca să supraviețuiască, a turnat – ca să-i fie măcar lui bine, a călcat în picioare…. A uitat lumea, dar pentru unul care nu știa ce altceva să pună în locul salariului concedierea, pardon, restructurarea a fost sfârșitul. Disperare este puțin spus când te-așteaptă acasă copiii și nevasta și trebuie să le spui că te-au dat afară. În prima fază se uită ca tonții la tine, după aceea strigă muierea că nu ești în stare de nimic, că n-ai fost de nicio ispravă de când te știe, că or să moară cei doi fii de foame, că fata va ajunge să o-ntindă toți golanii și mai câte. Tihnă? Ași!
Te mai alină cunoscuții de la coadă. Vederea lor. ,,Zile bune”, ,,Să trăiți”-uri, ,,Și tu?”, invective, iertări, economie de piață, dacă trăia…, regrete, ce mai la deal și la vale. Carnetul de șomaj este motiv de codeală în pragul ușii, mai ales după ce a trebuit să-și care nevasta, la drept vorbind fusese invers, la medic, la biroul de dactilografiat, la poliție pentru acte. Se scarpină-n ceafă, execută o grimasă de vină juvenilă și…. Vai mama lui cu ce ghionturi înghite prânzul după ce-l face femeia iarăși cu ou și oțet că n-a fost în stare să-și țină seviciul. Mai rău a fost însă când la prima coadă pentru vizat carnetul a trebuit să stea la rând între un spoitor, de-l de fusese angajat pe mașina de vidanjare a Igo-ului și un țigan romanizat de-al uneia dintre sămânțăresele care vindeau floarea-soarelui prăjită la poarta stadionului. Să intre în pământ de rușine, nu alta.
A trecut de cele nouă plus șase prelungire, a încercat o recalificare ca zidar dar n-a mers, se sistaseră fondurile pentru construcții, se alesese praful de Conloc, strungari nu mai erau decât la stână. Glumea, ce era să mai facă. Își vizita mai des părinții la țară, începuse nebunia pământului și se apucase cu năduf să țină pasul cu datul la sapă. Acasă nici nu-i mai venea să stea la câte se strânseseră. Apartamentul de cumpărat, copchiii la școli…. Era cu fundul în două luntrii….
Între timp se nășteau ciocoii noi, dar v-aș plictisi cu încrengăturile și mișmașurile prin care ușor, încet, foștii șoferi ai directorilor, neamurile lor, oamenii de încredere, de casă s-au trezit nu peste noapte, ci în câteva zile mai presus de toate. Poate stăm cândva la o șuetă.
,,Atâtea programe au apărut în ţară la noi de patrusprezece ani încoace, emanate ba de la guverne provizorii, ba de la partizi, ba de la personalităţi politice izolate, şi atâtea decepţiuni amare au urmat tuturora încât orice om cu bun-simţ trebuie să învingă un sentiment de sfială când încearcă a recuceri pentru cuvântul „program” înţelesul lui adevărat de serie de principii mărturisite, împărtăşite sincer de mii de cetăţeni, realizabile.” – Eminescu, 17 februarie, 1880.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share