Ora de muzică 139

image

Am certitudinea că Sting este unic, fiecare artist deține unicitatea interpretării și exprimării compoziționale, faptul că avea și are acel ceva diferit față de alții nu-i conferă totuși poziția întâi din toate timpurile.
Prin drumurile mele muzicale se adună din discuții mici tensiuni, păreri de obicei contrare sau mai puțin convergente când este vorba despre un subiect cum ar fi acesta, al celebrității unora sau altora dintre muzicieni, în speță colaboratorii din proiectele lui Sting. Nu este nevoie să mai aduc vreo dovadă în sensul ăsta, am spus ce era de spus. Am deja un punct de vedere, știu cine și unde se clasează și ca să trec pe podium cântăreți trebuie să îndeplinească câteva criterii. Cei care predind o medalie sunt mulți, dar puțini își pot etala creațiile cu partiturile scrise pentru toți instrumentiștii. O fi și Sting printre ei, dar oricât ar încerca să redea de unul singur tot materialul sonor, nu se compară cu nimic contribuția unui chitarist adăugat unui performer la claviaturi, alături de un toboșar cu vână, un percuționist de talie și niște voci angelice. Și cu asta punct.
După cum a tot uzat în albumele precedente, Sting a mai pus peste cele zece cântece încă patru: un remix la Send Your Love împreună cu alt artist decât cel de pe disc, o variantă live a lui Shape of My Heart, un alt remix a melodiei Moon over the Bourbon Street și Like a Beautiful Smile. Puteți intui și pentru cine a făcut acest pas: Japonia.
De la Brand New Day am început o practică, aceea de a citi textele tuturor pieselor de pe album și constat și cu această ocazie că renumele lui Sting a căpătat o întărire. Are omul ăsta o lejeritate de a descrie o banală despărțire a unui el și o ea mai rar întâlnită. Creează un film în minte lesne de derulat cu ochii minții încât sperie și pe cel mai înverșunat inamic și nu cred să mai aibă vreunul, este dezarmant. Șarmant, filozof, solitar, nepăsător, astral, preocupat…. Am început cu Inside căruia drept să vă spun nu-i mai găseam sfârșitul, un text atât de lung, și lungi sunt toate, un joc de cuvinte având preambul ,,înăuntrul”, ,,înafara” și ,,iubirea”, pretexte pentru un final apocaliptic, sadic chiar, o imprecație, o cerință de desființare personală pe multiple planuri și în multiple moduri – ,,anihilează-mă, devastează-mă, violează-mă, incinerează-mă…” – și o rugă: ,,vindecă-mă”. S-a închipuit în pielea personajului cu o ușurință aproape neobișnuită, dar care îndrăgostit n-a simțit deznadăjdea, rana deschisă a unei iubiri disperate, purificatoare și ucigătoare deopotrivă, anihilând orice simț, ștergând orice urmă a ce fusese el înainte. Pentru ca n-am alt reper, momentan, pentru a face o comparație în materie de cosmogonie poetică, voi face apel la Eminescu și la imaginile astrale ale lui pentru a sublinia versurile următoarei piese, Send Your Love, unde am găsit câteva demne de un poet mare, excepționale: ,,să ții infinitul în palmă” și ,,We send a seed to a distant future/ Then we can watch the galaxies growing”. Inițial tradusesem, încercând să redau românește acest film al universului cuprins în mintea lui Sting, însă mi-am dat seama că o astfel de încercare pălește și știrbește din măreție cuvintelor așezate perfect în limba lui Shakespeare. Toate melodiile dețin închipuiri și trăiri de o rară frumusețe, banale uneori, cum ar fi în Whenever I Say Tour Love când pune ,,oricare ar fi pâinea din gură, oricât de dulce ar fi vinul pe care-l gust…”, un pretext de a extrage din interioarele lui toate simțămintele, nedumeririle, întrebările cu două cuvinte: whenever și whatever. Atât de simpla engleză are calități nebănuite ca și în cazul acestora două: sunt atât de maleabile încât în funcție de adaosul de după își schimbă sensul. Multe dintre texte înfioară. Dead Man’s Rope are această putere. Aduce umbre de dincolo de cruci și le prăbușește în toiul nopții în patul propriu. Închei cu cele 11 strofe ale lui Never Coming Home, frumos începute cu o ea trezită la ultimele ore ale nopții cu gândul că-și va părăsi iubitul, la ora când nimeni nu lasă o urmă pe stradă, cu grija să nu-l trezească, cu finețea specific feminină de a-și petrece un ciorap peste picior, cu mintea care se întrebă ce cred alții despre ea, care caută un ajutor la cei care-i smulg sau nu o privire în metrou, cu promisiunea că nu se va întoarce niciodată acasă. În planul secund îl așează pe el trezit prea târziu, cu întrebarea de ce ea l-a lăsat să lenevească atât de mult, cu aceeași certitudine la vederea bagajului ei de pe podea, citind scrisoarea în care ea spune lucruri pe care alfel nu le-ar fi putut spune, că nu se va mai întoarce acasă. Vă aduceți aminte o imagine similară cu el așezându-se la o cafea gândind că există viață și după ea, o viață nouă într-un stil personal.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share