Zăngănele… de La mulți ani!

image

M-am învoit cu mine însumi să-i mai zic una doar pentru simpla constatare de final de an și nu numai.
Deunăzi am reușit să parcurg câteva cronici vechi depuse în arhivele Convorbirilor Literare și nu ca un act imitativ mi-am spus că am o datorie de-a încheia anul început printre rânduri în același mod și sub același titlu, așa cum și el, Mehedinți, urase revistei pe la 1906 toate cele bune și viață lungă. Eu….
Ce vă doriți voi, cititorii, vreau pe deplin și eu, dar ce îmi doresc eu pentru fiecare dintre voi ați cam văzut printre rânduri, disimulate, directe sau necum. Gândul că voi scorni câte una zilnică pentru eter, fiindcă nu s-a materializat decât sub forma unui numeral matematic de limbaj binar, nu se ducea atât de departe încât să țin cu sau fără răsuflare tăiată privitorul la ziar. Cineva mă întreba cine era Marius Cernea până la inițierea platformei web cu cuvinte uneori încrucișate, răstălmăcite ori banale, probabil că aceeași chestiune a furnizat procese chimico-organice și în privința ,,me” și până la urmă răspunsul bizar a sosit din realitatea imediată: suntem râmniceni, români, europeni și doar în primul rând oameni. Oameni ce simțeau o nevoie acută de comunicare, de interacțiune, de critici, de un întreg arsenal de unelte etice și morale pe care să învețe a le folosi. Dacă am creat o falsă impresie sper să ne găsiți circumstanțe atenuante, înhămarea la jugul jurnalistic speram să ne aducă învățăminte socio-civice, politice, economice, religioase…. Speram același lucru pentru voi toți.
Am avut și surprize. De toate genurile. Cel puțin Marius a atras câteva antipatii celebre din ,,inimoșenia” lui sârguincioasă de pastișă urbană imediată și dovadă că nu suntem un cuplu cu pretenții de niciun fel, l-am ,,beștelit” blând sau i-am luat apărarea sapiențial. Știam cum este să vii cu o idee, nu spun nouă, cu o inițiativă pornită dintre zăgazurile unei rețele de socializare, pentru că asta și este, o prelungire de fadă ori vădită prietenie, o coacere și coerentizare ale actelor nonverbale și verbale sub formă scrisă, nu mă așteptam să țâșnească lumea în sus de bucurie. Și nu s-a sărit. Cu distanță considerabilă, cu ocheade critice neîmpărtășite, cu mici înțepături, cu invidii mărunte, cu…. Dar curiozitatea rămăne procesul uman cel mai pregnant și mai des frecventat de neuroni. În treacăt, în fugă, aplecat sau superficial vedeam zilnic uneori o preocupare pentru probele noastre de grafie, alte dăți o biată audiență firavă. N-am râs și nici nu ne-am plâns, s-a dovedit de multe ori un aparat de măsură strâmb, cititorii cei mulți nu făceau uneori câți cei câțiva și invers, așa că am lăsat statistica să-și facă de cap. De interesul pentru articole aveam să mă conving în momentul în care mâinile cu apropiații și necunoscuții au început a se prinde în strânsuri cu mult mai cordiale, când saluturile erau mai atente și aplecările de cap mai mari de 15 grade.
Am prins toate acestea într-un mănunchi. Le țin cu prețuire între brațele strânse la piept și din suflet vă spun doar atât: să fiți mai buni.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share