Paràlele – Zece parale

În noianul de ezitări și renunțări individuale s-a născut statul, în afurisenie de drac rostită cu spatele întors și cu lehamite, numai că pe cine nu lași să crape, nu te lasă să viețuiești.
Vine, te bate pe umăr, te oprește din drum, se încruntă la tine, te face hoț, te saltă cu forța și te aruncă în temniță. Toate câte vei fi făcut au fost inutile, tu, șters de pe listele de prezență ale celorlalți. Poate nici nu este nevoie de atâta tevatură, poți lipsi din ochii tuturor în deplină libertate de mișcare dacă pici în dizgrație socială, oricâte tabere pro și contra ți-ar judeca fapta ori nefapta, pecetea cu chip hâd nu te mai scapă de oprobiu oricâtă dreptate ți s-ar da ulterior. Ești atins de bubă, bolnav te numești. Nu la crema adunată din spumă de popor fac referire, câtuși de puțin mă interesează praful, ridicătura de țărână agitată în văzduh de vânturile ieșirii din anonimat cu orice preț, infestată cu toate impuritățile atmosferice, gaze nobile, privesc spre tină, spre amestecul ăla de apă și pământ, de sudoare împreunată cu glod, acolo unde ia naștere viața cu adevărat. Bine, om este și acela care dintr-o ambiție nefirească escaladează treptele bunului trai fără să se gândească la o cale și o metodă de întoarcere în gloată, dar om este și cel ce nu vrea să simtă rarefieri, aer pur și nu poate fi șters din geneză. Prostul nu diferă cu nimic de cel deștept, e făcut și el după chip dumnezeiesc, mai ales el, particula, materia primă din care se construiește raiul, este aspirant cu șanse reale la toate beneficiile traiului angelic de după. Până atunci însă trebuie să mai curgă suferință pe albiile robiei clasice și neomoderniste fiindcă eu nu le pot deosebi deloc, chiar dacă mi se servesc una ca opusa celeilalte. Da. Cu ce se deosebește sclavul de valet, ocnașul de prizonier, șerbul de amploiat la vreo asociație agricolă, muncitorul în uzină de angajatul la multinațională, supusul regelui de cetățeanul de sub președinție? Între ,,am înțeles, stăpâne” și ,,prea bine, domnule” pun semnul egal, e clar o servitute între unul care execută necondiționat și cel ce dă dispoziții, chiar dacă sclavul doarme pe pământ și valetul în pat cu arcuri, este suficient un clopoțel…. O lingură de apă, un blid cu linte și un regulament strict în limitele spațiului de detenție respectă și deținutul, și prinsul de război, deci nicio diferență. Am văzut cu ochii mei până unde și ce trebuie să suporte un tractorist pentru 1500 de lei pe lună. Ia șuturi în fund, ,,șeriful ăl mare” urlă de parcă are o cireadă de vite în față, iar capul stă plecat de parcă ar aștepta câteva bice pe spinare ca și înaintașul lui, Ion, Gheorghe ori Vasile, boi de înhămat la jugul roadelor de pus în hambarul boieresc de la cinci din zori până la unu din noapte. Câte nu făcea și comunismul. Muncă moca pe post de patriotică, program prelungit în contul ridicării țării din sărăcie. În 89 la final eram la fel înfometați ca în 50. Și ce, ăștia de la companii nu exploatează? Vrei să crești în carieră? Trage frate! Numărul de ore de lucru mai dihai ca-n timpurile lui Ceașcă, ți se cere chiar și creativitate, implicare pentru buzunarele…. Training-uri, specializări, ședințe, deplasări, adios familie, prieteni. Adio timp. Fie regalist sau republican te numești că ești subordonat, că politica lor ești nevoit să o faci și tu, altfel riști să cazi în dizidență și știți ce se întâmplă cu aceștia, ori sunt ,,securizați” bine, și mai spun gurile… că Mihail E. este un caz, ori ajung președinți. Ehei, dar alea erau alte timpuri.
,,Sântem departe de a lăuda inferioritatea condiţiei sociale a ţăranului în timpul Regulamentului, departe de a dori ca starea veche de lucruri să se mai reîntoarcă în ceea ce priveşte inconvenientele ei. Dar întru cât priveşte dezvoltarea normală, naturală a poporului, întrucât priveşte proporţia suportabilă între greutăţile ce el purta şi bunăstarea ce rezulta ca beneficiu din acele greutăţi, orbi am trebui să fim şi nedrepţi cătră părinţii noştri dacă n-am
constata că acea stare era mult, cu mult mai bună pentru poporul de jos decât cea actuală.” – Eminescu, 10 iulie, 1881.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share