Paràlele – Unșpe parale

Ca să vezi ce se întâmplă când oierul se mai crede țăran și profesorașii intelectuali de pus în parlament.
Peste zece, unsprezece ani, se vor difuza toate aceste știri la ,,Colțul umoristic”, frenezia ieșirii în stradă la ,,Promende satirice”, iar cuvântările de tribună la ,,Hai să râdem astă seară”. Pe Miorița o s-o laie baci Robo Cap, de școlari va avea grijă vreun nebun de masterand cu pretenții senatoriale din lipsă de fonduri, poate chiar un grevist…. Unde s-or fi trezind ăștia, pe câmp, pe miriște, pe imaș, cum gândesc ei că merge lumea și de ce tocmai acum, tocmai la spartul târgului? De ce n-au venit să ia Ardealul când se lăsa invadat de huni? Fiindcă nu le-a păsat, el atât știa, oaie, oaie, bucălaie. Pe ce creste i-or fi păscut mieluții când Traian venea să mulgă vaca de aur a Daciei? Acum se vine bade, exact acum ți-ai găsit să ameninți cu lipsa cașului și berbecului împănat pentru un pumn de….
Antologie curată jalba asta-n băț și nu singura. Românii își cer drepturile, își vor înapoi fumatul și petrecerile în club, salariile și subvențiile, bonul de masă și sărbătorile legale, dezideratul suprem: să se dea! Să înțeleg că avem de-a face cu un mic soi de comunism, căci despre capitalism nici nu poate fi vorba, ăla mănâncă doar dacă muncește. Ideologiile în privința asta sunt asemănătoare, identice chiar, doar că n-ai să vezi statul american, liderul jocului de capital, acordând favoruri, la ei lucrurile sunt cât se poate de clare, trudești și vei câștiga. Dacă-mi amintesc bine, nici comunismul nu punea preț pe lene și cerșit, ți se întindea o mână, dar trebuia să întorci serviciul mai târziu. Să fie clar, nimeni nu-ți dă degeaba, fie țară sau simplu individ, ești sub incidența returnării. Iei de la Apia, scumpește statul impozitarea pe pământ, producătorului îi mai ia nu știu ce taxă, ori te alegi cu mai nimic pe cale naturală sau artificial de pe urma concurenței. Știți prețul șoselelor? Într-un târziu vor valora cât exodul forțat al românilor către România. Mă bucură inițiativa, a cui o fi, de a pune botniță rumegării, un pic de prohibiție nu strică, și-ar mai reveni bietul pământ. Pentru cine nu înțelege cum funcționează opreliștea de la tăiat capete a tot ce nu este uman să spunem că este doar o bună perioadă de primenire a victimei din fața plutonului de execuție cu foc și mulinetă. Iarba, de ce n-ar fi și ea scutită o vreme de gurile înfometate de blănoasă, atât cât să treacă iarna zgribulită sub omăt?
De unde totuși această momentană discordie între oier și vânător, primii făuritori de economie de la Adam încoace? Îi știam frați, îi vedeam deseori împreună pe același câmp, pe aceleași creste, chiar și la marginea aceleiași păduri. Îi știam complici, unul aruncând priviri nepăsător la crima animală a celuilalt, dar nu mă așteptam ca frăția asta biblică între Abel și Cain să-și dea în petic iacătă, după 6500 de ani. Mi-e că nu vedem pădurile din cauza ierbii și nu se mai văd. Smocurile lancelare verzui sunt mai înalte decât cioturile lăsate de moartea cu coasă a masei lemnoase, drujba. Toți întorc capul, în loc să privească dezastrul în ochi și să înfigă câteva alice în fundul casapului de copac și două bâte pe spinare șoferului de șa de camion, privesc nisnai în cătare vreo jivină sau încearcă un somn de-a-npicioarelea în behăit și clopot de oaie.
Poarta e deschisă, oricine este binevenit dacă nu mi-a pus gând rău, însă ferească sfântul să-l prind intrând pe bătătură pe cel ce ar veni să-mi facă reguli și să-mi pună poprire.
,,Românii au fost popor de ciobani şi, dacă voieşte cineva o dovadă anatomică despre aceasta, care să se potrivească pe deplin cu teoria lui Darwin, n-are decât să se uite la picioarele şi la mânile lui. El are mâni şi picioare mici, pe când naţiile cari muncesc mult au mâni mari şi picioare mari.” – Eminescu, 23 decembrie, 1877.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share