Paràlele – Ediție specială

378810_238441372890784_1560837801_n

Tocmai redactasem și corectasem greșelile de ortografie, inerente unui scris la viteza tastării pe o tabletă. Pentru că sărbătorile toate pun omul pe vânzoleală și debandadă, că tot fredonez fără de vrere ,,Milioane”-le Nicolei în gând, m-am pus pe anticipație, din cea a decalărilor de termen și mi-am zis că n-ar fi rău să-i trag o Oră de până la cuibăritul somnului. Zis și făcut. Pun 2, mai pun unul cu nesiguranță, data, de, pentru posteritate și în suflet se instalează panica și nesiguranța. 21, 22 sau 23? Decembrie. Care dintre ele este data Revoluției? După 26 de ani, nu din cauze neuronale, importanța unui astfel de eveniment, cine-l neagă trebuie să aibă o lipsă evidentă, s-a stins în ochii tuturor, în ai mei este o certitudine, efectul subjugal a trecut.
Nu pusesem preț pe vorbele de ,,nimică” ale celor ce mă tot îmboldeau să-mi țin gura, cu toate că rămăsese nerostită, mie mi se părea o zi ca oricare. Afară razele solare se bălăceau în voie, în cantină era cald și mâncarea bucătăreselor o delicatesă. Mai rar un așa festin zilnic plătit la un preț ce azi nu se mai află pe listele de bucate ale unui ordinar meniu de prânz afișat pe toate benerele șoselelor naționale, făcea tanti…, na c-am uitat cum o cheamă, o ciorbă cu roșii din borcanele cămării intreprinderii strânse sferă cu sferă din seră și-o fasole cu ciolan din porcii crescuți la mini fermă de te lingeai pe buze până la ultimul bob. Nu înțelegeam semnele colegilor, spectacolul de pantomimă era mai degrabă un de ,,societate” jucat de prietenii de peste ocean prin filme, ba mai mult, mă supărasem că unii erau chiar insistenți și-i suspectam de infantilism, doar un copil se poate scălâmba în spatele unui om matur. Statura lui Nenea acoperea o parte din lumina soarelui nu pentru că era masiv, deși în comparație cu mine era dublu în greutate, ci fiindcă noi, eu și Florin, încă stăteam să savurăm amintirea terminatului fel doi. De ce ne-o fi ochit pe amândoi, deși singura vină putea fi tinerețea, douăzeci împliniți, nu știu. S-a oprit în dreptul nostru și cu mâinile în șold ne-a pus o întrebare de baraj:
– Care-i treaba?
– Nici una! zicem zâmbind, neștiind absolut nimic din ce credea el c-am putea ști, eram inocența în persoană.
Am păstrat și grafia cuvintelor din acea perioadă, ați observat. Ghiftuiți în plină raționalizare națională, râgâind la scurt după primii pași, am purces pe aleea către secția Cântare, din cele de evaluat masa, pentru-a-mi relua procesul tehnologic întrerupt. În locul obișnuitelor lovituri de ciocan am găsit cinci colegi mai vârstnici care stăteau cu gurile căscate către radioficarea internă a fabricii. Hău, mău, am învins, , suntem liberi…. Mi-am dat jos salopetele, m-am echipat de oraș și tuleo fără niciun cuvânt.
Am înfruntat în vârstă, m-am ,,înrolat” în armatele de demonstranți de seară în fața primăriei buzoiene, am ars . Am cumpărat salam și cașcaval, am ignorat nopțile, am strigat, am râs și am plâns. Nu mai știu de ce. Ce zile! Ce uitare!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share