Paràlele – Doișpe parale

Cioabă familistul, Cioabă tradiționalistul, Cioabă….
Ciob din viță nobilă țigănească este colindătorul perfect pe micile ecrane, în sfârșit, un etnic rom care acaparează privirile și ocupă tot tubul cinescopic, e om mare. În ediția specială a articolului trecut ar fi trebuit să-l omagiez, poate era mai potrivit elogiul pentru astfel de timpuri, în locul tinerilor revoluționari alb-negru, colorați discret de televiziunea română din secolul pierdut, slabi de muncă, angajați în depășire de plan de la 2000 de lei în sus în funcție de categorie și studii. Schimbările sunt evidente, revoluția a fost evidentă, eu o pot spune fiindcă am simțit impulsul acela, l-am preluat din aer și l-am tras adânc în plămâni, nu-mi poate nega nimeni comportamentul de atunci decât la nivelul imputării unei indecențe, a unei impertinențe, așa cum era clasată înaintea acelui moment orice ieșire tinerească la rampă. Suflul libertății venea demult, din liceu, într-un oraș unde dizidența ideilor occidentale era tolerată, unde oamenii de partid nu erau atât de feroci și drastici ca la Râmnic. Existau voci mărețe, exista o oarecare teamă impusă cu cartela de pâine. Buzăul însă părea la mii de ani distanță. Te puteai erija în adult ca să-ți procuri o vodcă din Alimentara pentru o ocazie școlărească festivă, era prezentă pe raft, la mine acasă nu mai existau nici rafturile, oamenii nu se sfiau să-și etaleze frezele punk, ținutele asortate modei de dincolo, limbajul fără de lemn în compoziție, ideile mai puțin industriale. Revoluția începuse cu mult înainte grație generației mele, cea omisă din toate proiectele mărețe ulterioare, cea hulită și uitată. Azi descopăr că observațiile mele, cele care catalogau drept defect ,,liceanismul”, sunt greșite. Ca să nu rămână descoperită afirmația, clasific în două vorbe acest așa zis curent. Liceanism am numit acea stare în care unul de-o seamă cu mine și-a conservat atât valorile, adevărata libertate din acei ani, cât și metehnele: o bere cu băieții, un rock pe fundal, o amiciție permanentă cu sexul opus fără patalama de proaspăt sau vechi pe ștatele de căsătorie, un loc aproape de familia care l-a crescut și o inocență debordantă. Azi s-ar putea pune pe picior de egalitate cu libertinajul, ieri s-ar fi terminat cu o rugă: ,,însoară-te și tu, măi mamă…”.
După un sfert de veac și doar un an am luat loc în băncile nedorite și prăfuite ale istoriei. Cine spera că se va ajunge aici? Din visele noastre buimace, din lumea noastră perfectă nu s-a ales nimic. Fiecare generație nouă pusă peste a noastră și-a arogat drepturi, și-a pus un marcaj în dreptul acțiunii de toată nesemnificația și s-a maturizat precoce, luând locul mai vârstiniclor plimbați cu ursul și trimiși la pensie, continuând șirul defrișărilor economice, sociale și etice ale predecesorilor, ucigând tot ce era ideal cu setea și nevoia de bani, impunând soluții…. Nici nu mă mir, le pot privi părinții în schimb și vedea suficiența cu care s-au și se înconjoară, lipsa bucuriei lăuntrice, zburdălnicia, copilul din ei, în față mi se desfășoară grețuri, maturitate asumată, burdihane și guși, temeritate totală. Doar un inconștient poate sta pe butoiul nesiguranței și incertitudinii semeț, fără griji și poate perora fără să-și pună simpla întrebare ,,de ce?”.
Lumea mea nu mai are corespondent, nu mai poate face subiectul paralelismului, n-a fost decât un punct de plecare pentru alții. Nimeni n-a avut ce învăța de la noi, nimeni nu ne-a ales drept model, nimeni nu ne-a băgat în seamă. Asta nu înseamnă că n-am fost o forță. Lumea mea s-a închis de la sine în carapace când primul ,,cur” a ieșit de pe buzele televizorului, când pedolfilia a devenit subiect de reflecție psihologică în loc de castrare imediată, mai nou și de persiflare, când românilor li s-a tăiat porția apariției pe ecranul vieții, în politică și în viața comunitară, rolul normalității, și rog să fiu înțeles în sensul lipsei de exces, a fost efectiv furat de o masă consistentă de apatrizi, afemeiați și apatici în definitiv, de atotștiutori de nimic, dar mai ales de parteneri de cotidian fără de suflet.
Pentru tot acest rapt, Eminescu, corect sesizat de aceeași bună prietenă, azi, acum, devine inutilizabil.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share