Ora de muzică 123

image

Creația, gestul muzical suprem.
Unii pun cuvinte și le asezonează cu muzică, alții pornesc de la două note și le ,,pun în gură” vorbe, și-or mai fi din ăștia, dar pentru ei alfabetul este de prisos. La ce bun vorbele dacă nu spun nimic? Din ce se naște o melodie? Uneori din statul la masă, alteori din privitul la lună sau în somn. Nu s-a descoperit soluția sigură, însă tot ce știți voi mai bun din creațiile marilor clasici sunt experimente fie pe instrument, simple sau complicate studii, sau o elaborată muncă pe hârtie, un șir de reguli aplicate notelor. Asta se învață de când lumea, civilizată. Ai două opțiuni de construcție: una pornind de la o linie melodică conducătoare, cealaltă de la linia de susținere, de bas, complementară. Asta se face în orice liceu, facultate, chiar și la Spiru, și ceva rudimentar prin 1-8 care te îndeamnă să continui din imaginație, și nu prea, o mică melodioară. Nu prea fiindcă regulile nu te lasă să te abați din drumul gamei, în sus, în jos, cadențe, modele ritmice anterioare. Aici recunosc că nu am putut să le fac pe plac examinatorilor și să mă pun în capul listei de tehnicieni, pentru mine creația a fost și va rămâne o scorneală neîngrădită. Partenerul meu principal la susținerea acestei teorii rămâne Fruity Loops, lui îi datorez îndrăzneala de a trece dincolo de bariera conservatorismului unui band clasic. Cu asta am și început: tobă, bas, chitară, claviaturi. Câteva beat-uri, ceva formule pentru note grave, acorduri și ciupeli de chitară, fonduri…. Eram deja sătul, suna banal, comun, aveam nevoie de altceva…. Spre exemplu de un premier neconvențional, care să-și schimbe nota de acordaj la fiecare altă bătaie sau să-l pun să fie solistul piesei. Am ieșit din cutumele a ceea ce eram obișnuit să fac renunțând cu totul la tobă, bas sau ambele, manipulând diverse funcții, prefăcând materialul inițial cu totul până la nerecunoaștere. Experimentele mele n-au scos untul din micile soft-uri implementate, dar au dat lacrimi de bucurie și împlinire. Poate ăsta este și motivul pentru care au rămas ani de zile în sertar.
Ale tehnice ale lui Fruity au mai trecut la index de curând ultima dintre automatele de ritm în persoana lui Groove Machine, o nouă față a Drumaxx-ului dar mai complexă, cu mai multe efecte încorporate, cu layer-e și toate cele arondate modelării unui sunet. Până la universalul BooBass încercasem destule, Tau, Vb1, Rainbow, VirSyn, Prologue, însă niciunul nu mă convinsese, găsisem chiar două sunete pe care le denumisem picked1 și finger1 pe care le foloseam ,,în draci” la fiecare nou proiect, singurele care se ridicau la nivelul natural în spectrul de bas, inoculate în Sampler, loop-ate ca să aibă orice lungime doream, BooBass în schimb a fost oferta cea mai generoasă și fiabilă. L-am preluat și încă îl folosesc. Secțiunii de chitară nu-i dedicaseră decât un simulator inițial, Plucked!, care aducea mai mult cu un instrument chinezesc, dar care în context dădea senzația de coardă, după care au introdus Slayer-ul, cu design de chitară, cu doze pe care le puteai muta, cu simulatoare de cabinet și amplificator, eq, efect, armonice, feedback. Aceastei versiuni i-a fost adăugată o a doua care suna mult mai natural și adăuga grafic un număr de maxim 16 pedale, efecte, ce puteau fi legate între ele. După chitări urmează claviaturile, în mare parte sintetizatoare. Este strecurat un înlocuitor al pianelor, dar nu cu un sunet extraordinar, folosibil totuși. Primul instrument pe care-l implementează Fruity, o copie al celui real, Yamaha Dx10, Wasp-ul, un dual oscilator, Buzz Generator Adapter, prima încercare de multi synt într-o formă simplă, fără grafică, doar cu butoane de tip slider și sunete extrem de nteresante pe fundal alb, dar primul care s-a ridicat cu adevărat peste așteptări a fost Sytrus.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share