Ora de muzică 122

image

Știu cum priviți articolele astea mai ales voi, prietenii mei, cei care doar stați admirativ muzicii împrejur: strâmb și cu mâna la ceafă scărpinând scalpul sau chiar cu degetele în frunte răsfirând firele rămase în breton.
A fost dificil și mă simt deseori jenat să văd jinduind pe unul și pe altul la podoaba mea capilară, efectul unei ,,boale” care așeza aleatoriu bănuți de un leu, cinci sau doar un ban de piele fină, extra, din nimic. Așa lung și bogat cum îl știți dispărea peste noapte de zici că nu fusese niciodată. Cele două soluții estetice rămâneau ori în sensul uniformizării, o chelie ,,deasă”, ori o mascare până ce-și revenea în fire. Cum nu mi-a stat bine niciodată fără nimic în cap, am ales CO2-ul. Și dacă ,,invidia” ar fi rămas doar la partea masculină….
Lăsând părul la o parte, azi legătură indisolubilă cu muzica, continui să vă vorbesc, chiar dacă mult prea tehnic, despre bucuria mea de-a descoperi și de a fi incitat de minunile inginerești ale programatorilor software, simt eu că fără această eliberare și împărtășire aș fi trăit în zadar și n-aș vrea să-mi pară rău peste ani că n-am spus la timp ce era de spus. În privința ultimei afirmații mă simt oarecum vinovat că am ajuns în situația în care astăzi sunt privit, nu-mi dau seama din ce poziție încă, drept o ciudățenie când mă mai ia gura pe dinainte și încep să pun cifre, neverosimile altora, cântecelor mele și asta doar pentru că am fost nevoit o perioadă din viață să le țin închise într-un cerc restrâns de cunoaștere. Motivul l-am mai etalat, unele semănau cu altele deja cunoscute, altele erau mult prea intime și o altă parte adună pe cele prea scurte, prea tehnice, prea….. Când cineva care o ascultă vine cu un argument de genul acesta înseamnă că mai bine o ții pentru mătăluță și așa am făcut, n-aș fi vrut să roșesc la gânduri nerostite din partea celor mai drastici judecători și critici: muzicienii de carieră.
De acul lor am avut parte și fără să mă cunoască pe dinăuntrul creației, prestația mea ,,chinezească” era înfierată la fiecare notă folclorică, dar cum-necum tot m-am ridicat deasupra dojanelor lor și fondate, și nefondate, cu acest atu remarcabil: cunoașterea. Când a hotărât curiozitatea din mine să mă îndrepte pe drumul învățării nu luasem în calcul că voi ajunge să întind o mână de ajutor celor neinițiați și nici nu mă gândeam că voi ajunge să capăt o poziție privilegiată, un fel de scut împotriva gurii slobode de muzicant. Din acel moment s-au abținut să mă atace direct. Poziția mea printre ei a devenit una marginală, cum și doream, un amestec cu dânșii era un risc pe care nu mi-l puteam asuma, aveam experiența unor escaladări de relație cu ei din care am ieșit mereu în pierdere, dar deosebită. La ușă la mine existau doar apelative care începeau cu Domnule și se terminau cu Fulgerică, prin alte părți se râdea de neîndemânarea mea. Consolarea pentru un astfel de minus, evident și pentru mine, mi-a adus-o nu alcoolul, tovarăș multor frustrări, ci această degringoladă hazardată în lumea fantasticelor transformări de sunet. Tare-aș vrea să puteți ,,vedea” această lume de neatins, dar de închipuit în infinite moduri, așa cum eu o percep și spun, nu este o banalitate cum nu poate fi niciuna dintre maximele filozofice, că lumea toată ar deveni mai bună dacă ochii ei ar privi prin cei ai creatorilor de muzică. Nici nu știți prin ce tărâmuri vă poate purta….

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share