Ora de muzică 98

image

 

Distracția e gata. Trebuia să înceteze cândva, cumva….
Entertainment-ul a ajuns deja prea departe. Pentru un strop de iluzie oamenii pier și nu știu dacă lumea s-a inventat doar pentru un simplu miraj. Mă simt nevoit să-mi adresez aceeași întrebare: Ce dumnezeului este muzica? Doar o simplă emisie de glotă nu, fiindcă dac-ar fi doar atât, cu siguranță că ar fi fost jale și pierderi de auz instantanee la fiecare chiuală, chițăială, gemere și scâncet, urlet, bocet, hăuială, nechezat, languroșenie și secția ,,audio” a medicinii, în special a celei de fabricație românească, ar fi fost în deficit și n-ar fi făcut față infestării cu decibeli, cum nici la arsuri nu stă prea bine, și-ar fi declarat faliment sau stare de necesitate. Pentru asemenea ,,fapte de urgență”, remediile populare sunt printre cele eficiente, ,,băbeștile” leacuri s-ar dovedi de o eficiență maximă, câte un câlț în ureche sau vată ar stopa toate ,,provocările” și încercările eșuate la rampă. Ieri am fost rău, lucru pe care rar mi-l permit cu semenii, am susținut altenativa dopului din ureche cu o vehemență acerbă, sătul de manifestările de nesiguranță și lipsă de finalitate ale unuia dintre colegi, zău că n-am putut. Deci, în definitiv, ce este muzica? Încă n-am reușit să am o lămurire, dar cred că voi desluși nedumerirea în cele ce urmează. Cum să reziști unor astfel de ,,tentații”? Când în juru-ți ai o multitudine de ,,corifei” care de care ,,solist”, ,,instrumentist”, ,,vedetă” de tacâmuri, veselă și pahare, cum să nu-ți țâșnească șiruri de apo,,strofă”ri și refrene pline de invective, jigniri la propriu, dar corecte, pentru ,,tehnicile” egoiste ale unei cântări plină de infatuare sau lipsită de orice urmă de muzicalitate?
Pentru că n-am știut, novice fiind în tentativa aceasta de a vorbi semenilor printre dinții cuvintelor mute, scrise, azi mă înscriu pentru cea primă dată pe calapodul articolului de standard. O fi fost oare târzie Joia ce trecu ca să învăț la 46 depășite încă ceva? Eu zic dimpotrivă. Să așez aici și ,,terța” întrebare dintre cele șapte posibile la care trebuie musai să răspundă o astfel de expozițiune: Când se învață ? E simplu: oricând. Cu un minim efort, o documentare adecvată, voiță de fier și muncă atotcuprinzătoare se pot depăși bariere care văzute prin opacitatea și ignoranța începătorului ar fi de netrecut. Dar fără iluzii și așa sunt destul de puțini care se pot lăuda cu apogeul. De preferat este cât mai devreme, motivul? Pentru formarea unor logici și automatisme de nezdruncinat mai târziu. În linii generale am răspuns și lui ,,Cum se face ?” anterior. Luat la mărunțit, procesul însușirii notelor și folosirii mijloacelor de interpretare trebuie desfășurat ca la carte. Noțiuni aprofundate despre semne, analogii între abstracta notă de pe portativ și realul sunet, de ce nu fiziologie, despre procesele formării în creier a senzației de sunet, mecanismele interpretării raționale, adică lipsită de mișcări inutile sau mecanismele mișcărilor minime. Trebuie deci și carte, fără ea rar ai parte de atingerea țelului interpretării perfecte. Ce, cum, când. Mai departe sau ,,mai” pe nemțeste, weiter. Cine cântă? Normal, cine este pregătit. Unul ca mine, colegul pe care mi-am vărsat focul și supărarea și alții, n-avem ce căuta în branșă, am fi luați de profesioniști la mișto sau făcuți cu ou și cu oțet și-am fi exilați de urgență pe o insulă cu surzii și muții. În rest poate și ,,dracu” da concert. Nu este o aluzie directă la ,,treș-preș”, denumirea pe care domn’ Matei, fost Provincial, o dă nebuniei cu care unii defilează și furnizează destule himere, câteodată ținând loc de mod de viață, la unii care, să-i hodinească, mor pe Altar-ul lui, dar nici nu pot trece cu vederea că semeni ,,scântei” fără să ia foc și că o învârtire sănătoasă de cap nu e una cu decenta balansare subtilă care nu dă dureri și nu produce vertij. Care să fie scopul muzicii? Păi delectare, descrețire de frunte, recreere, transmitere de sentimente, furnizarea de stări și de ce nu reînnoirea contractului cu viața, nicidecum ruperea lui, declararea celui vechi nul și neavenit, caduc, reinventarea de sine. Unde se face muzică? În primul rând în intimitate, în faza re-repetițiilor interminabile, obositoare, sâcâitoare, pline de monotonele game și arpegii reluate obsesiv, ,,până ies ca lumea”. Partea a doua se desfășoară în colectiv, nu cel…, ci alături de parteneri în deplină concordanță și armonie. Precizia este la mare preț, dar nici aici muzica nu are restricții. Al treilea palier este scena, locul din care perorezi pe mii de frecvențe în așa fel încât să produci un efect: placul celorlalți și implicit al tău. ,,Unde” rămâne totuși o chestionare la care, cu regret spun, mulți artiști nu mai pot da o rezoluție clară, de aceea când prind o brumă de public o/îl ,,frig” de nu se vede.
Și-atunci DE CE să mai faci pasul de-a cânta în și cu strună unora care nu te mai vor, sau nu te-au vrut vreodată, care nu te ascultă? Tot printre colegii de breaslă am găsit elucidată dilema lui ,,a cânta sau a nu cânta”. Unii au găsit o vacă de muls, un ,,cămin cultural” la care au abonament, o afacere. O altă parte au văzut cântăceala o rampă pentru egocentrismul de care suferă până în rărunchi. Restul sunt sclavii visului că se pot înalța, prinde aripi producând o simplă vibrație. Până mai ieri sufeream de aceeași boală.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share