Ora de muzică 89

image

Puțini sunt cei ce se încumetă fără teamă să califice un om, un lucru, un cântec la justa sa valoare. Toți doar cu ni, ni, ni și na, na, na, cu frumușelul și gratulatul pe lângă protagonist. Unii însă au depășit orice măsură: se autoimpun fără rușine!

Nu e cazul în ceea ce-l privește pe , cel puțin pentru albumul ăsta. Toate sunt la locul lor, s-au potrivit de minune. A doua dintre piese, prima în ierarhia ascultărilor la nivel de mase, Desert Rose, satisface după parerea mea în aceeași măsură și criticii. Și exotic, și complicat, și ușor de reținut acest colaj de stiluri de interpretare. Ca oricare ascultător, chiar unul ignorant, am luat cântecul la fredonat în minte și cu engleza mea ,,baltică”, a se citi de baltă, ziceam și eu că așa se cheamă piesa: Elei, Elei. Gluma-i glumă, dar chiar nu știam titlul, îl acuzam pe de manelizare și cam atât. Auzeam un arăboi pus pe melisme, scuturând din glanda vocală toate mordentele și grupetele, ornamente, deh, o tobă care suna ceas și clar, viori de proveniență orientală, da ce știam noi de CD player la momentul ăla? Încă era caseta la putere. Scârțâia volanta, fâșâia banda, se și încurca, de unde mini disc și sunet de studio? Partenerul de cânt la Desert Rose se numește Cheb Mami, un algerian sosit în Franța prin 1985, practicând un stil de numit Raï, un soi de punk nord african după clasificările americanilor, după mine un amalgam de note prepuse pe tot ce-a adus occidentul nou în tehnica instrumentală și de tehnologia de ultimă oră în ceea ce privește sunetul. În rest nu diferă cu nimic de muzica de proveniență musulmană, turcească în primul rând, spun unii că și flamenco și grecească. Textul raï-ului este unul împotriva guvernului algerian în bună parte și despre comunitatea acestor naturalizați în Franța. Recunoașterea internaținală vine odată cu momentul Desert Rose, fiind chemat la marea majoritate a emisiunilor importante, cântând pe scena decernării premiilor Grammy. După celebritate și reversul. În 2007 este condamnat pentru violență, sechestrare și amenințări la adresa prietenei sale pe care a forțat-o la un chiuretaj. A luat cinci ani. Delicventul însă recidivează. Anul ăsta a fost acuzat de plagiat pentru textul a patru cântece și i-a plătit aparținătorului de drept 200 000 de euro. Copiatul, Cheb Rabah, nu era la prima ,,tâlhărire”. Khaled, cel cu Aisha, de asemenea s-a apucat să-i bage mâna până la cot în buzunarul creației tot anul ăsta, în , cu trei luni înaintea compatriotului Mami, pentru piesa Didi, înregistrată de Rabah în 1988. E zona natală probabil de vină. Și Khaled și Mami provin din regiunea Oran a Algeriei.

Să lăsăm infractorii și să trecem la piesa trei din cele douăsprezece. Văzând varianta care a circulat a albumului cu doar zece itemuri, Brand New Day ocupând acel ultim loc, mă speriasem și eram tentat să fac o corecție la articolul cu pricina, însă există o variantă extinsă cu încă două melodii pentru piața japoneză despre care vom vorbi la timpul lor. Big Lie, Small World are un text ,,domestic”, parcă pe undeva prevedea ,,escapada violentă” a lui Cheb. Un tip îi scrie fostei prietene că este bine în noua ipostază de om liber, Casanova oarecum, semnează și ,,sigilează cu un sărut” epistola, caută poștașul, îi scapă, află că fosta are un nou iubit, lovește poștașul, lovește iubitul, este chestionat de poliție, magistrat pentru faptele sale, iar el concluzionează că nu sunt cele mai bune zile ale lui. Muzica are amprenta jazz, o combinație de acorduri și ritmici compuse sud-americane, aranjamente de viori ale lui David Hartley, unul dintre colaboratorii studiourilor de animație Walt Disney, coautor la piesele peliculei The Emperor’s New Groove pentru care a obținut alături de Sting Annie Award de la BFCA Award, având calități de pianist și hammond-ist de necontestat.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share