Amintiri din copilărie – Bunicul

tarani-romani prel
Prima lui amintire cu ?! Demult, în negura vremii, se conturează scena, ca într-o poveste a lui Andersen. Nu își aduce aminte vârsta lui sau a bunicului. Doar pacea ce îi coboară din acea amintire ca o poză. Era iarnă, iarnă ca-n vremurile de demult, cu flori de gheață la geam și foc trosnind în sobă. Era mic și zgribulit la pieptul bunicului, în pat, lângă sobă. „Tataie, ia zi povestea cu Păcală care a omorât șapte suflete dintr-o lovitură!”. „Era odată un om cam netot pe care-l chema Păcală…”.
Au buchisit împreună ziarele, în serile lungi de iarnă, încât, când a ajuns la semnele acelea din nu mai erau nici un mister pentru el. Când a început școala a fost greu. Cel mai mult i-a lipsit libertatea. Nu pricepea nici în ruptul capului de ce trebuie să stea nemișcat patru ore, să asculte vorbe care nu îi erau pe plac când erau atâtea lucruri de făcut. „Ce-o fi făcând Joiana, o fi fătat?”, „Bobiță o mai fi rupând lanțul?”, „Rațele or fi scos țuște?”. Atâtea lucruri de văzut, de simțit, și uită-te la el, stă ca o stană de piatră în bancă, ascultând un străin cum îi vorbește despre „ma-ma”. Păi ce, el nu știe că tataia l-a învățat deja ce înțeles au semnele alea?!
În ultima zi de școală, la rata de patru după-amiaza, era prezent, fremătând din picioare ca mânjii puși prima dată la căruță. La căruță! Ha, ce-o fi făcând Vasile (calul), tot așa nărăvaș este sau l-a mai potolit tataia cu munca?
Când cobora din autobuz, picioarele o luau singure la sănătoasa. Fugeau ca nebunele către loc lor preferat, către căsuța din visul lui de copil liber. Intra într-un suflet pe poartă, trântind-o de gard. „Sărutmâna, tataie, am venit! Azi mă duc io la vaci să aduc vaca!”. Bunicul zâmbea cu toată fața de sub pălăria de fetru, cândva negru.
Iar seara, după ce mulgea bunica vaca, era cea mai mare plăcere să bea direct din găleată laptele cald, mirosind a iarbă. Niciunde nu s-a mai întâlnit de atunci cu gustul ăla, gustul copilăriei ocrotite de bunătatea bunicilor. Dar vara nu prea era de povești. Vara se mergea la muncă. Și el scai, după bunic, că doar nu era să stea acasă toată ziua să numere muștele. Începea cu prima coasă la lucernă. Ce mult îi plăcea mirosul de lucernă proaspăt cosită! Nu, nu cosea cât era mic. Mai târziu l-a învățat bunicul să țină coasa, să țină copăria într-un anume fel să nu înfigă vârful în mușuroaie. După coasă, venea treierișul grâului. Se ducea cu copiii de la colț să vadă Gloriile pântecoase cum descărcau auriul bobului de grâu în remorcile tractoarelor, care apoi îl cărau la ceape, mânate de tractoriști soioși, mereu negri pe mâini și pe față.
După treieriș, balotatul. Cea mai mare distracție era să stea pe sania balotierei, să urmărească cum ieșea balotul, pe care îl trăgeau oamenii și îl stivuiau pe sanie. Ce umbră făceau colibele de baloți când se ducea cu vaca pe miriște! Și tot așa, până la tristul septembrie, când părăsea căsuța bunicilor și se ducea la oraș, la școală.
Dar iarna, ah, iarna era altă poveste! Vacanța începea cu Neațalașul. „Tataie, hai să-mi faci și mie o ghioagă, bre, să am și io ghioagă frumoasă, ca toți băieții”. Mergea bunicul și căuta un pui de salcâm de câțiva ani, cu tulpina îngroșată frumos jos, să iasă ghioaga rotundă și mare. După noaptea de Neațalaș, ea era apoi folosită la Purcică și bătea pământul până se rupea.
După ghioagă și Neațalaș, venea Steaua. „Tataie, îmi faci și mie o stea?”. Făcea bunicul stea nepotului, să colinde coclaurile satului.
Iar serile erau pline de povești, poezii și cântece. „Tataie, cum era când au venit nemții?”. „Tataie, cum a fost când te-ai dus la Bumbești, la voluntară”, „Tataie, cum a fost când au venit rușii?”. Și bunicul povestea, cânta și recita poezii nepotului. Iar copilul asculta fascinat lumile care se zugrăveau din vorba hârâită a bunicului. Lumile bunicului i-au fost refugiul în zilele lungi și reci, departe de căsuța copilăriei, pe drumuri pe care viața l-a împins cu mâini reci, rupându-i felii din suflet.
Eu eram acel copil, iar bunicul… nu mai este!
Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share