Ora de muzică 82

image

Ce zi! Mohorâtă, leneșă, cu grade numai bune de stat în casă la gura unei sobe mocnind un fir de jăratec, ascultând o voce, două….

Nu una, ci patru și un cor sunt pe albumul Mercury Falling, nu în cădere, ci în creștere de valoare pentru muzicianul din ce în ce versat și stilat . Cele patru nume au deja notorietate în și acolo unde au avut partituri de executat s-au descurcat de minune: Lance Ellington, Tony Walters, Sherley Lewis și Monica Reed Price. Cele două piese, Let Your Soul Be Your Pilot și I Was Brought to My Senses, le scot celor patru calitățile vocale în evidență, sprijinindu-se și pe incontestabilul aport al East London Goespel Church Choir, coordonat de Graeme Perkins. Primul dintre ei, Lance Ellington, se regăsește pe listele unor nume cunoscute ales pentru stilurile unde se simte cel bine: swing și balade lungi. În afara lui Sting, George Michael, Robbie Williams și Michael Jackson i-au apreciat calitățile native moștenite de la doi părinți și ei cunoscuți în lumea show-ului. Tatăl, Ray Ellington, cântăreț și el, când cu vocea, când cu tobele, când lider de cvartet vocal, este cunoscut din perioada anilor 51-60 când participa alături de colegi la emisiunea radiofonică de comedie The Goon Show având, în afara partiturii muzicale, diferite roluri, scurte dar demne de reținut, în care glăsuia cu accent african, pur american, arab, scoțian sau se disimula în chip de secretară. Dintre cei trei mari actori ce susțineau recitalul de umor, parteneri ai lui Ray, îl amintesc pe Peter Sellers. Mama, Anita West, actriță și coprezentatoare pentru 16 ediții ale emisiunii pentru Blue Peter în 1962, apare în câteva pelicule cunoscute, dar și ca PR hostess în Palm Beach Casino Club în anii 70. Interpretează rolul doctorului Hilary Maddox în seria Space: 1999, Crossroads, dar și în The Saint, Lovely, Impact, Ring of Spies…. Lance nu putea ieși decât un hibrid din cei doi de showbiz: și muzician dar și actor, și compozitor pe deasupra. Prima competiție câștigată a fost pe timpurile când era pe băcile gimnaziului, obținând laurii pentru interpretarea la trombon. În 1977, la 20 de ani, repetă performanța ieșind câștigător al concursului de New Faces alături de Beth Hannah sub numele de Koffe ‘n’ Kreme. De atunci s-a tot perindat cu diverse grupuri și artiști, a compus pentru Steps și Westlife, dar a și performat pe nenumărate albume începând cu 1990, an în care scoate primul disc dintre cele patru sub semnătură proprie, Pleasure and Pain și o serie de single-uri printre care și Lonely (Have We Lost Our Love) care obține poziția 57 în clasamentele engleze în 1993. Aparițiile actoricești culminează cu rolul din The Life and Death of Peter Sellers și ca vocalist împreună cu Cathy Dennis pe soundtrack-ul binecunoscutei comedii Robin Hood: Men in Tights. În 2012 este vocea de pe song-urile emisiunii de Strictly Come Dancing, specializată pe dansul profesionist latin și de salon, în același an fiind jumătate de duet alături de Mary Carewe pentru producția rețelei de și BBC, James Bond Bond 50th Anniverary Gala Concert.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share