Ora de muzică 80

image

Melodiile nu sunt rele, dar reprezintă un moment de cotitură pentru . Adio romane muzicale, colecții de povești, adio….

Mă așteptam ca măcar single-urile să-mi trezească și să-mi răscolească simțurile ca odinioară. Pe cal îl văzusem, dar cu cioc, creastă și ras în părți ba. Este un lucru bun să fi fost ignorant la vremea aceea, în zilele când Sting se reinventa în ceva puțin plăcut, puțin personal și intim așa cum mă obișnuise. Nu în versuri stă meteahna ce pe mine, și nu mă înșel, mă determină să-l trimit departe, dincolo de Billboard-ul celor 1000 de cântece care-mi plac, ci muzica în sine și-am să argumentez cât de bine pot afirmația. Valparaiso se folosește de două tertipuri: unul dintre ele vine din adâncurile muzicii irlandeze, tradiționala vioară susținând tema strofei cântată vocal într-un mod lax, contrar manierei populare; al doilea se referă la prima măsură din solo-ul de chitară a lui Fragile, repetată după finalul strofei, acolo unde Sting melodiază deacrescător Valparaiso. All Four Season este un raggae ușurel pe care la primele note de solist l-am crezut cântat de Rod Stewart. Nici nu mă mir că Let Your Soul Be Your Pilot nu a reușit să spargă gura târgului și n-a obținut sufragiile cuvenite. Lui Sting nu i se potrivesc notele lungi și ales corul de voci negre care te trimit cu gândul la biserică. Aș putea da vina pe inspirație, dar trei ani e ceva și-ar fi putut măcar superviza măcar pe Miller, pe care deja îl pot suspecta de plagiat cel puțin în cazul piesei You Still Touch Me, unde chitara sună a When a Man Love a Woman, chiar dacă ritmic avem de-a face cu o măsură de 4/4 la Sting și 6/8 sau 12/8 la cealaltă. Nici linia vocală cocoțată din start sus nu-mi sugerează decât tot Rod Stewart și melodia numită în urmă. I’m So Happy I Can’t Stop Crying este chiar ușurică, un country ultra popular cu mici intervenții armonice marcă proprie și încă unul pe final de album, Lithium Sunset, la fel de ușurel și dulceag. Ce să spun de primele două piese de pe disc? Că sunt întradevăr originale și pline de… Sting. O vioară bine plasată în The Hounds of Winter, pusă la încercare, un soi de verificare de acordaj, la început și un ison ritmic cu cinci optimi plus încă patru, în total nouă unități de tact în I Hung My Head, amintind, tot prin strunele de vioară, de Every Breath You Take. Ceea ce nu este rău deloc. Asta m-a dat pe spate! I Was Brought to My Senses. Are tot ce-i trebuie: o parte introductivă cântată în cel mai frumos stil popular, în cazul acesta, de pe la ei și o jazz-uire de zile mari după. M-am luat de el degeaba. Ascultasem exact ce era mai simplu. Dacă le-a inserat Sting printre piesele deosebite o fi avut el vreun scop ascuns. În locul producătorului, eu aș fi ales Twenty Five to Midnight ca prim single. Chiar nu știu de ce s-a gândit să nu introducă acest cântec pe CD-urile pentru Canada și State. Avea tot ce îi trebuie: ritm, un bas compus ca așezare în masură și o linie vocală ușor de reținut. La Belle Dame Sans Regrets este ca o boare de primăvară. Tristă și….

Cu toate extremele acestea a reușit să vândă în jur de trei milioane de , să obțină de trei ori platină în cele trei mari producătoare și consumatoare de : Canada, Anglia și USA. Să vă spun motivul pentru care am adăugat fotografia filmului White Squall? Atât de ,,antipatică” mi-a fost Valparaiso încât am ajuns să o fredonez acum, de dimineață, la primele gene de trezire.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share