Despre oameni şi câini

oameni si caini

Mi-am spus, nu demult, părerea mea despre problema câinilor vagabonzi. Era o vreme când numărul lor era constant, cel puțin în zona în care făceam respectiva constatare. Numai că, de atunci au început să apară ,,nume noi” în peisajul canin, în sensul că s-au înmulțit surprinzător de repede. Am remarcat, așa în trecere pe lângă haitele cu pricina, că au crotalii tricolore…Roșu, galben și albastru. Nu știu ce-o fi însemnând asta, dar tare mă tem că diversitatea de culori atestă …diversitatea orașelor de unde au fost aduși. Coroborată cu lipsa unei infrastructuri solide de ecarisaj pe plan , putem avea o explicație a înmulțirii patrupezilor.

Pe de altă parte, mă surprinde valoarea ,,alocației” acordate de stat pentru un câine, pentru prindere, sterilizare, ,,găzduire” în adăposturi conform normelor, în care să trăiască și să fie tratați ,,uman”…În teorie pare etic, moral, uman, însă în realitatea trecută și viitoare, lucrurile stau altfel pentru această societate, atât pentru cât și pentru .

N-aș vrea să pară o filozofie ieftină, dar pe mine mă înspăimântă gândul că, la un moment dat, copilul meu va trăi într-o societate de canibali! La modul cel mai sincer! Pentru că, pe zi ce trece, acest caracter capătă accente tot mai dure. Şi din nefericire, nu se întrevede o ameliorare. Nu mai avem , repere morale, nu mai ştim ce e corect, cinstit, etic. Şi totuşi, noi, ăştia, ,,adulţii” de la care am vrea să înveţe copiii noştri, să ne ia drept modele, ne comportăm sălbatic cu semenii noştri, cu cei de lângă noi, fie ei oameni, plante, animale…Suntem, cum ar zice o vorbă veche ,,câini de oameni”.

Numai că, în contextul actual, aceasta ar fi o jignire adusă câinilor, dacă ei ar putea să ne spună asta. Avem pretenţia de la ei, câinii, să fie prieteni credincioşi, să fie loiali, să ne respecte…Şi toate astea necondiţionat! Să nu aibă şi ei pretenţia ca şi noi să fim la fel faţă de ei. Că doar noi suntem ,,homo sapiens”, rasa supremă, aflată în vârful lanţului trofic, iar toţi ceilalţi ne datorează supunerea totala…Deşi au fost multe momente când animalele-câinii, în speţă- au demonstrat că au mai multe calităţi decât un om, asta nu mai contează, dacă ei trebuie sacrificaţi, eutanasiaţi, în interesul unora. Nu vreau să vorbesc aici de tragedia acelei familii care şi-a pierdut copilul din cauza unor câini. Este o dramă pe care nimeni n-are dreptul s-o judece în nici un fel. Ea trebuie să rămână strict a acelei familii nefericite, indiferent ce s-ar spune! Însă, din nefericire, cu bună ştiinţă se manipulează necazul acelei familii, se amestecă lucrurile doar pentru deturnarea atenţiei opiniei publice de la adevărata problemă. Eu cred că adevărata problemă aici este cea a ONG-urilor care se ocupă(sau ar fi trebuit să se ocupe!)de câinii comunitari. După ,,istorica” vizită la Bucureşti a madamei Bigitte Bardot, o apărătoare a drepturilor animalelor, aceste organizaţii au explodat, pur şi simplu, ca număr. Speculând ,,terenul virgin” care li se deschide în faţă, au sifonat cu lăcomie fonduri publice pentru aşa-zisa protecţie a câinilor comunitari. Cu ,,vier pfoten” sau mai puţine (lăbuţe), s-au îmbuibat cu astfel de fonduri. Iar acum cei care ţipă cel mai tare sunt tot ei, prin reprezentanţi bine implantaţi până în Parlamentul României! În spatele grijii pentru ,,bietele animale”, stau, de fapt interese imense, sume de la fel de mari şi multă, multă, foarte multă ipocrizie. Şi pentru că nu le putem cere părerea câinilor, noi, aroganta rasă dominantă, hotărâm în numele lor. Uităm însă că noi înşine ne comportăm între noi mai rău ca nişte câini. Pe de altă parte, toată agitaţia asta a împărţit ţara în două(dacă mai era nevoie!). în ,,animal lovers” şi ceilalţi, care se presupune că sunt ,,animal haters” . În cei care ,,din bucata lor de pâine, au hrănit un om şi-un câine” şi ceilalţi, care se presupune că ar vrea să-i vadă mănuşi sau alte accesorii din blană canină. Ceea ce nu e cinstit! Faţă de câini, zic! Pentru că nici cei care susţin că-i iubesc atât de mult n-au făcut nimic în sensul ăsta, nici cei care se presupune că-i urăsc nu s-au manifestat, ,,marcându-şi” într-un fel teritoriul…

Până una alta și dincolo de orice filozofie în spațiul virtual, de birou, problema e una reală, pentru care, în teorie avem cu toții soluții. Unele mai ,,umaniste”, altele radicale. Cert e că, indiferent de variante, rezultatele ar rămâne neschimbate, tâta cât în spatele acestei probleme se ascund interese și ,,sifonări” de fonduri publice, Deci, cine e la originea problemei? Înmulțirea necontrolată a câinilor sau înmulțirea la fel de necontrolată așa-ziselor ONG-uri bugetofage și… scatofage care pretind că nu mai pot de grija bietelor animale?

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share