Ora de muzică 58

image

Apogeul a fost așadar atins. Este martor timpul scurs de atunci. N-a făcut decât să țină mortiș cu Sting.
Și în cazul lui Synchronicity acesta deține grosul pieselor. Din cele 10 de pe disc, opt sunt ale lui Sting. Pe fața unu, Andy Summers are Mother și Copeland Miss Gradenko. Ambii sunt ,,conducători” vocali la piesele proprii. Există însă și o a 11 melodie editată doar pentru versiunile de pe casete și CD-uri, o colaborare Andy – Sting ce poartă numele Murder By Numbers. Celelalte cântece sunt doar concepția lui Sting: Synchronicity I și II, Walking in your Footsteps, O My God, Every Breath You Take, King of Pain, Wrapped Around Your Finger și Tea in the Sahara. În privința instrumentației sunt de menționat oboiul și drum machine-ul la care performează Sting și xilofonul care intră în sarcina lui Stewart Copeland. Se văd influențele timpului și aveam dreptate când ,,suspectam” de ,,plagiat” de gen, dar nepus nimănui în cârcă. Synchronicity I are clar asemănări cu stilul Yes, vocea fiind apropiată ca timbru de cea a lui Anderson, ritmicitatea, acordurile și este o poveste bazată pe referirile la inconștientul colectiv ale lui William Butler Yeats, o prelungire la teoria lui Jung despre sincronicitate, termenul indus de acesta în The Second Coming, Spiritus Mundi fiind repetat în multe rânduri în piesă, dar și înșiruirea de note întinsă pe șase timpi cu care debutează piesa și este rulată obsesiv în diferite tonalități până la final. Cea de-a doua variantă a lui Synchronicity este așezată la finalul primei fețe a discului și este compusă în stilul cu care Police a defilat încă de la debut, dar cu un beat rock și un text care vorbește despre dimineața unei familii în urâta eră industrială, cu țipete de bunică, cu o mamă cicălitoare, deprimată, de meserie secretară, umilită, cântându-și litaniile și inducând posibile sinucideri, dar după părerea textierului false, cu tatăl emasculat și hărțuit acasă și la servici, cu o viață descurajantă și disperată, toate cumulate cu isteria monstrului din lacul scoțian Loch Ness, fără o legătură directă, dar cu o puternică ancorare în stărle indivizilor care se apropie de paranoia, la fel cum a fost perceput și zvonul care a dus la conturarea misteriosului animal din adâncurile negrului lac scoțian, mai întâi ca un șarpe ale cărui dimensiuni au crescut până la a se metamorfoza din gură în gură într-o bestie fără de margini. Walking in your Footsteps este o poveste despre dinozaurii pe cale de dispariție și viitoarea dominație a oamenilor și o ingenioasă abordare a instrumentelor pentru a crea o imagine obișnuită azi când vorbim de zona de junglă, safari, pândă la vânătoare, primordialitate. Multe delay-uri scurte și cu repetitivitate lungă, xilofoane, nai rudimentar la care Sting cântă în unele concerte și alte ritmuri ce sugerează atmosfera de acum câteva milioane de ani. O My God, așa cum este în concerte cântată, emană o energie și o dinamică extraordinară, cu o temă axată pe o linie banală, tonică – dominanta octavei inferioare – septima mică din octava inferioară – tonică. Versurile sunt preluate din două piese anterioare, Three o’ Clock Shit care n-a fost niciodată așezată pe un album și Every Little Thing She Does Is Magic. Mă îndoisem de apariția unor solouri de chitară pe album dar iată că am dat de unele cu iz de jazz, precise, pe două dintre piese: Mother și Miss Gradenko. Prima induce o stare de confuzie datorită acordurilor ce sunt din înșiruirea rock and roll dar în stare minoră, accentuată de notele cântate de Andy: terța mică, secundă, primă. Cu atât mai ciudată pare piesa din cauza ritmului de șapte pătrimi (3/4 + 4/4), soloul lui în semitonuri, dar mai ales vocea care cântă exact ca și versurile: un telefon care sună și țipă…. Exact așa ,,cântă” Andy, ca un om disperat, în pragul colapsului. Videoclipul alb-negru, o tipă care tot merge, un tip care tot așteaptă, și o voce care la două, trei cuvinte spune mamă. Sfârșește așa ciudat că nu știi despre ce a vrut să inducă materialul: cei doi se sărută. Miss Gradenko este o piesă în stil funcky, cu o linie a chitării deloc facilă, extrem de precisă și cu un solo fragmentat în diferite poziții deloc facile. Chiar și așa, versurile care ne spun despre o idilă în mijlocul birocrației comuniste, combinate cu jocul de picioare continuu și săriturile lui Andy, fac din cântec unul de dificultate maximă.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share