Ora de muzică 55

image

Crezusem că titlul albumului, ca și precedentul, este specialitatea lui Sting, fiindcă doar el ar fi putut prinde cuvintelor frumuseți din altă lume, însă scormonind mai bine prin rafturi am descoperit că este doar un joc de cuvinte de grup.
Zenyatta Mondatta, cea de-a treia încercare de-a sparge timpanele topurilor, s-a înregistrat pe fugă la presiunea casei de producție, după un obositor turneu despre care vorbeam în episodul din urmă. Albumul a fost definitivat în Octombrie 1980 la o oră din noapte, patru, după care trupa a plecat spre Belgia, cu final de călătorie în Australia. Spuneam de titlu. Fratele lui Copeland, Miles, venise cu o născocire năstrușnică: Trimondo Blondomina. Ei blonzi, lumea învârtindu-se după ei. Altcineva a rostit Caprido Von Renislam fără să-și dea seama că era chiar adresa studioului. Wisseloord Studios din Olanda s-a dovedit singurul care să satisfacă buzunarele acum mai pline ca altădată, dar totuși econoame cu cheltuielile. Din bugetul de 35.000 de lire, Nigel Gray coproducătorul lui Police, reușește să negocieze cu studioul olandez suma de 25.000 de lire pentru materialul muzical de pe discul cu număr trei. Hai că m-am luat cu vorba și-am uitat iarăși de titlu. A fost ca o joacă: de la Zen, Jomo Kenyatta, spiritul libertății din Kenya, fondatorul ei de după regalitatea elisabetană, o minte neagră dar luminată, de la Monde, cuvântul franțuzesc de spus lume și anteriorul Regatta de Blanc. Așadar o dublă metagramă! (pentru cunoscătorii cuvintelor încrucișate)
Cu toate regretele de după graba terminării în mai puțin de patru săptămâni, vreo trei și câteva zile, albumul dă două piese de top, Don’t Stand So Close to Me și De Do Do Do, De Da Da Da, pe care este imposibil să nu le fi auzit, și extrage nominalizărilor un Grammy Awards pentru Don’t Stand…, ca să nu mai scriu întreg numele, nominalizare la categoria Best Rock Performance by a Duo or Group with Vocal și peste doi ani, în 1982 la secțiunea Best Rock Instrumental Performance cu piesa instrumentală Behind My Camel. Aproape un motiv de despărțire această din urmă piesă, prima ,,construită” în totalitate de Andy Summers. Pur și simplu Sting a refuzat să o înregistreze, așa cum a fost împotriva multor melodii marca Copeland. Cel puțin asta l-a scos din sărite, neînțelegând ce poți găsi interesant în spatele unei cămile. După părerea lui, singurul lucru monumental demn de luat în seamă nu putea fi decât o mare balegă. Ce ți-e și cu toanele muzicanților…. Mai mult, găsind caseta pe masă, de nervi a luat-o și a îngropat-o în grădină. Asta nu l-a împiedicat pe Andy, care credea în succesul piesei, să recordeze și partea de bas care i-ar fi revenit lui Sting. Și-a avut dreptate!
Ce-ar mai fi de remarcat? Desigur aplecarea spre texte cu caracter social, și este cazul piesei Driven to Tears în care Sting vorbește și cântă despre sărăcie, și caracter politic, așa cum o face Copeland în Bombs Away fiind împotriva invaziei sovietice din Afganistan. Dar hai să vorbim doar despre muzică. Albumul cuprinde trei piese instrumentale, dintre care una singură are repetate pe la mijloc două versuri: Voices inside my head, Echoes of things that you said. Una îi aparține lui Andy, și am amintit-o, și încă una, ultima de pe disc, lui Copeland: The Other Way of Stopping. Acestea sunt toate contribuțiile celor doi, restul de nouă piese purtând în dreptul compozitorului numele Sting: When the World Is Running Down – You Make the Best of What’s Still Around, Canary in a Coalmine, Man in a Suitcase, Shadow in the Rain, Voices Inside My Head, Driven to Tears și nelipsitele hituri Don’t Stand So Close to Me și De Do Do Do, De Da Da Da. În dreptul statisticii doar atât: number one in UK, primul în topurile australiene și în cele franceze!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share