Zăngănele LXXXVII

image

După căldurile mari vin înfierbântările de spirit. Se adună os cu os, se trag linii de demarcație și se formează taberele. El singur, ei restul.
Un bătrân atât de mândru, fără vorbă, vai de port, a luat calea tribunalului. Curajosul, a mers cât de drept a putut el la cei 90 de ani ca să-și înfrunte trecutul. În fața magistraților a susținut ce l-a lăsat conștiința. Ei i-au dat doar douăzeci de ani. Cred că s-a bucurat. Statul român i-a garantat încă un supliment de viață nesperat. La 110 ani ar putea deveni cel mai bătrân om din închisoare și ar obține cel puțin 300.000 de euro de la Guiness Book cu care să-și astupe gaura pe care judecata tinde să i-o facă în buget. După cincizeci și doi de ani, căci a trecut o jumătate de veac de când hulita pușcărie râmniceană și-a închis porțile și și-a concediat deținuții, tot niște biete relicve de om vin să ceară dreptate în numele unui coșciug de tip american pe care îl pregătesc din timp.
N-o fi la fel de inuman să încarcerezi un om la peste optzeci de ani? Parcă atât avea și Mihalache în 63. Orice scuipat aplicat obrazului, orice ,,huo”, oricare sentință, chiar cea cu moartea n-o să mai trezească din mormânt nici măcar pe mama mamei defunctului batjocorit atunci. Vorbim totuși de o închisoare. Vinovat, nevinovat, ești dat pe mâna unor inși care n-au altă misiune decât corecția, fiindcă pentru asta ești acolo. Bătaia, lipsirea de lumină, de condiții minime de viață sunt câteva dintre părțile unui test la care mai mult bărbații sunt supuși și care tind să spele creierul înfumurat de incorectitudine. Din foarte multă coincidență, oamenii, mânați de mâini nevăzute, ajung de multe ori să fie puși în situații inverse. Din servi ajung stăpâni și din stăpâni ultimii robi, mai ales când te cocoți până în vârful ierarhiei, nu una destinată valorilor reale ci de conjunctură. Politica este una dintre născocirile umane care a creat din nimic totul. Și măcar de-ar fi fost doar politică. Să nu fi fost și Vișinescu momit de răzbunarea vreunui neam atins de nemulțumire?
Dintre toate încarcerările, cele politice sunt cele mai atinse de prostie din teamă. Teama că mâine scaunul pe care stai, spațiul dumnezeiesc de la care te afișezi egoist mulțimilor, nu va mai fi al tău. Să nu uităm că aici au fost încarcerate trei tipologii ideologice: legionar, Zelea Codreanu, țărănist, Mihalache și comunist, Ana Pauker. Țărănistul Mihalache a declarat război statului pe scaun. Coposu a slăbit 64 de kilograme, la 115 kilograme poți fi considerat mai mult decât îmbuibat. Să vă povestesc și eu una despre mine, asemănătoare cu cele din penitenciarul groazei și nu singura pățită de un om pe pământ. În armată, care nu se deosebește văd din aceste relatări despre închisoare cu nimic, mergeai chiar dacă vroiai, chiar dacă nu. ,,Călcatul pe bec” era o chestie banală. Până să înveți fentarea sistemului trecea aproape toată ,,copilăria” ostășească și-ți puteai adăuga în carnetul de amintiri destule nefăcute umilitoare, încât pușcăria ți s-ar fi părut jucărie. Nu știu cum este în închisoare, dar pot să vă spun cum era la ,,Țuhaus”, adică la ,,bulăul” armatei române. Nu puteam rata o așa experiență. Zis și făcut. Sunt invitat în celula de 3,5 pe 3 cu un pat de armă din dotarea corpului de gardă și pus la popreală. ,,Țambalul”, vedeți bine că eram în companie muzicală (!), era una cu zidul. Cobora doar la comandă, după ora zece și jumătate și la cinci și jumătate i se punea lacăt. Nici măcar de cele opt ore clamate de Mihalache pentru somn nu aveai parte și deseori nu erai singurul locatar al ușii, pentru că patul de ocazie era o ușă agățată în două balamale și două lanțuri prinse de zid, te puteau îngrămădi încă doi sau trei indisciplinați. În rest stăteai o vreme în picioare, dădeai roată camerei, te irita lumina de neon și doar ochii închiși îți calmau nervii optici inervați. Scaun? Nimic. Șezutul nu putea lua loc decât pe cimentul lustruit rece. Însă și cu somnul era o problemă. Din senin, cele șapte ore erau scurtate și întrerupte pe la unu, sau două fără două minute, sau trei și un sfert. Pentru curățenie pe hol și cel mai înjositor, pentru dezinfectarea budei în care un străjer de pază la obiectiv tocmai ce se necesitase și doar frecând stând ca la mătănii, în genunchi. Căldură? Ioc!
Așadar, mai că-mi vine să dau statul în judecată. Ce ziceți, să cer și daune morale?

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share