Zăngănele LXXXII

Str. Victoriei, Rîmnicu Sărat

Str. Victoriei,

Cum se trec ele, zilele, cum crește o barbă, o carieră, cum merge lumea la mare.

Școlile stau ferecate, forfotei de ieri i s-a semnat cererea de transfer pe două luni. Concediu de odihnă. Plajă, piscină, briză, bronz. Un bronz leneș, unul stupid. Așa a apărut și întrebarea pentru ce muncesc? Dintr-o dată am simțit inutilitatea acestui gest ajuns aproape robotic, programat ca după un ceas biologic intrinsec sădit la naștere. Dintr-o dată m-am trezit în fața unei incertitudini din care greu se revine. Plutește în aer, în cei de lângă mine, în natura însăși nehotărâtă dacă să ne mai perpelească sau nu. Unii nu pot statua dacă Pluto cel de gheață sau Luna cea nevăzută este mai interesantă. Văd la mulți dilema alegerii de președinte, îmbiați cu două legănări de vorbe și-o muțenie ardelenească. Ascult discursuri partizanale despre stânga sau dreapta. Vine un miros de că nu-mi mai arde de nimic. Pur și simplu am obosit de tăvălugul ăsta economico-financiar gata să mă sufoce. Îi simt mâna înfiptă în beregată, îi citesc ura întipărită pe față pentru tot ce este uman.

După câte s-au scris, aș putea lesne începe o tragedie despre fatalitatea de-a fi om. Începând cu cel mai mai, până la cel mai puțin sau deloc. Și cât de puțin a însemnat în întreaga . Observ destui, fără vrere, care-și consumă traiul între două pahare perorând banalități importante. Câtă dreptate a avut Marin Preda să înfiereze dulce viața de la țară, Caragiale pe cea de la oraș punând haz sau tragedie în litere pentru mascarea prostiei naționale, reliefând conservatorismul habotnic și lipsa de inventivitate. Acum câteva ore se strânseseră într-un reportaj de câțiva curioși dornici în a explica fenomenala construcție italiană Colosseum, în fiecare secundă peste granițele României o minte iscoditoare caută o soluție pentru un trai mai confortabil, din ce în ce mai omenesc. Se pun întrebări și se încearcă răspunsuri. Suntem singura nație care are doar certitudini. Orale. Vorbe din seria nimicuri, gânduri din serialul trecătoare.

Azi, se comemorează o trecere în neființă. Se celebrează o minte râmniceană contaminată de deșteptăciune, Homescu. Unui astfel de înțelept i se uită toate invectivele cu care a rămas în conștiința populară, fiindcă pe oricine ai întreba doar atât își mai poate aminti. Nici o butaforie și butadă, nici o aporie sau raționament sănătos. Doar câteva injurii adresate ca de la medic la pacient. De la un român rămân foarte puține. O casă, un tablou dintre cele ce iau drumul podului sau mai efemer ca nicicând în țărișoara asta calea gunoiului menajer. Ca să vezi cât de neprețuit ești, fă o buclă atemporală și vezi ce se mai spune sau știe despre tine peste douăzeci și cinci de ani. Citiți unii dintre voi Calendarul Științific al lui Marius, cel care strânge nume zilnic despre câte un temerar dornic să schimbe lumea din jur. Gândiți-vă acum câți se pot îngrămădi în el. O mână, poate două. Ar da faliment oricare dacă i s-ar cere să trateze un astfel de subiect. Și n-are orașul ăsta populație, viețuiesc ei diferit față de restul lumii? Nu. Atunci de ce nu se întâmplă nimic?

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share