Ora de muzică 51

image

Nu mă pot ține de cuvânt. Cu toată promisiunea făcută că-i voi pune pe Beatles aici imediat după maxi pledoaria despre Toto, ceva timp voi vorbi tot despre cei care m-au pus să ciulesc urechile atent prin adolescență și după.
Singurul lucru, definitoriu, pentru care am optat să încep cu cel ce urmează să vi-l prezint, se datorează unei pleiade de melodii pe care văd că doar un singur post de radio din țară le mai difuzează: România Cultural. Este pentru a doua oară când mă trezesc asaltat de ceea ce înseamnă muzică cu adevărat și credeți-mă, rar sunt uimit de ceva.
Sting se numește creatorul, multiinstrumentistul, solistul, actorul, omul. Această ultimă întâlnire prilejuită de o seamă de înregistrări despre care nu știam, m-a făcut să înțeleg ce înseamnă să fii talentat din naștere și cum se șlefuiește nativitatea prin educație permanentă. Cunoșteam cântecele, doar că abordate în felul acela mi-au ridicat peri de senzații demult uitate. N-aș putea să descriu în cuvinte atât de bine prestația pe cât a făcut-o artistul care a amprentat muzica cu acel ceva englezesc de mare rafinament, însă pot spune că un clarinet nici că se putea mai bine așeza pe notele saxofonului acestui Sir în New York, viorile pizzicato care punctau ritmul în răstălmăcita Roxanne pe care, ,,înveșmântată” în alte culori decât cele ale lui Police, mai să nu o recunosc. Noroc că-i striga ,,unul” numele la partea căreia impropriu în ascultarea de față i se spune refren.
Nu s-a născut într-o familie de lorzi, tatăl lăptar și mama coafeză nu-i puteau asigura prin naștere vreun titlu nobiliar, dar amintirea locurilor natale, ajutorul dat la împarțirea laptelui, traiul și oamenii din portul situat în apropierea casei, chitara lăsată de un emigrant, prieten al tatălui, toate acestea i-au lăsat o impresie puternică și obsedantă, stări care se vor regăsi mai târziu în toate compozițiile sale. Într-o familie cu patru copii, el fiind cel mai mare dintre frați, veniturile nu sunt suficiente și ca prim fiu trebuie să-ți alegi o meserie imediat ce ai terminat adolescența. Așa ajunge Gordon Matthew Thomas Sumner să fie șofer de autobuz, muncitor în construcții la escavat șanțuri și încasator de taxe. După acest periplu printre oamenii obișnuiți și după vizitele anterioare în cluburile de noapte pentru a-i vedea pe Cream și Manfred Mann, decide să urmeze cursurile universității Northern Counties College of Education timp de trei ani pentru a deveni profesor de engleză și timp de doi ani predă la St Paul’s First School din Cramlington, dar se ocupă și de echipa de fotbal ca antrenor. Între timp își pierdea nopțile, weekend-urile cântând jazz cu Phoenix Jazzmen, Newcastle Big Band și Last Exit, ultima dintre aceste trupe, după mutarea la Londra și câteva cântări, înlesnindu-i intrarea în The Police după întoarcerea lui și a lui Richardson, pianistul lui Last Exit, în Newcastle. Numele, după cum mulți știu, îi este furnizat de liderul trupei Phoenix Jazzmen, grup care cânta dixieland jazz, Gordon Solomon, care îl aseamănă cu o albină datorită puloverului sau tricoului cu dungi negre și galbene cu care se îmbrăca de obicei pe scenă. A fost însă și practician ca basist pe nave de croazieră, asigurând uneori fondul muzical pentru numere de streaptease la cabaret.
Dacă și mama, și frații, și cunoscuții îl strigau și-l strigă pe nume Sting, n-o să-i spun eu altfel, așa cum încercase un jurnalist să o facă prin 85, punându-i eticheta Gordon după cel care-i furnizase celebra poreclă.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share