Calendar științific: 5 iulie 2015

5

5 iulie Dollyscotland_(crop)

În data de 5 iulie 1996 se năștea, în Roslin, Scoția, oaia Dolly, a fost o oaie domestică, femelă, care a reprezentat prima reușită a unui mamifer dintr-o celulă somatică adultă, prin procedeul de transfer . Clonarea a fost realizată de Ian Wilmut, Keith Campbell și colegii lor de la Institutul Roslin, în apropiere de Edinburgh, Scoția, după o serie de 276 de încercări nereușite. Supranumită cea faimoasă oaie din lume, Dolly a trăit până la vârsta de șase ani, când a fost eutanasiată ca urmare a faptului că suferea de artrită și de pulmonar

În data de 5 iulie 1820 se năștea Wiliam Rankine, inginer britanic de origine scoțiană, a fost unul dintre fondatorii termotehnicii. A elaborat teoria generală a ciclurilor de funcționare a motoarelor termice. În termodinamică, a propus termenul de „energie”, făcând distincție între energiile mecanică, potențială și cinetică.

Pe 5 iulie 1870 se năștea François Pierre Ami Argand, fizician și chimist elvețian. Este cunoscut pentru inventarea lămpii care îi poartă numele (lampa Argand), care este o perfecționare a lămpii cu petrol.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share