Zăngănele LXVIII

zanganele 68

 

Pentru un asemenea lucru chiar sunt de acord cu religia, pentru o astfel de abordare aș trânti un patru și-o repetenție la viață.

De doliu toată lumea a auzit, nu cred că există un ins cu rațiune care să nu știe ce implică decesul. Știind ce va urma, încerc să mă pregătesc de ceva vreme și ca atare am început să abordez problema cu părinții mei legată de dispariția într-o bună zi a lor, a mea și a celor din jur, dar mai ales a lor. Glumind, flecărind în bășcălie, făcând mișto efectiv de poziția ,,ingrată” cu fața spre tavan, nepăsătoare la cei ce stau și dau roată plângând, mă pregătesc pentru ultimul pas, despărțirea de cei mai dragi oameni de pe pământ. M-am pus și pe mine virtual în coșciug și m-am dus la groapă. M-au trecut toți fiorii de groază! De parcă mai simte cineva ceva. În fiecare zi mor oameni și se nasc, în orice minut un om se îmbolnăvește sau devine sănătos. Un parcurs firesc cu lamentări scurte, cu bucurii de-o șchioapă, cu întreg arsenalul de diviziuni ale vieții. Nu s-ar mai scrie necroloage care să-ți ridice părul din cap cu titluri pompoase, aberante, fistichii până la a denatura și deturna sensul unei simple plecări dintre cei vii. Te uiți peste anunț și nu poți încerca decât o părere de rău fie că defunctul ți-e sau nu persoană cunoscută. Pentru toate aceste nimicuri legate de moarte și de abordare a ei aș susține o prelegere normală religioasă doar la cursurile de liceu fără promisiuni incerte și fantasme de neînchipuit, o pregătire de mental care să nu depășească simțirile omenești, o certitudine, fiindcă mai jos de vârsta adolescenței este atâta nepăsare copilărească firească și atât de multă lipsă de rațiune coaptă încât a dezamăgi de viață un puști se poate cataloga drept crimă. Dacă este o perioadă mai sacră din viață, de pus alături de dumnezeire, aceasta nu se poate chema altfel decât copilărie. Dar nu aici băteam. Făceam tam-tam pentru cei care au stilouri și pixuri în mână și extrapolează un om la o țară, pun în bernă toate steagurile nu pentru un om obișnuit ci pentru unul mai răsărit, pentru cei care așteaptă ca lupii o pradă ca să o devoreze din cuvinte după bunul sau răul plac. Pentru cei care cred că scaunul pe care stau este jilțul lui Dumnezeu.

Oamenii mor. Este mai cert că vei deveni oale și ulcele decât orice altă relevanță. De născut ești sau nu sigur chiar dacă statisticile arată că 99 din o sută de ovule fecundate, dintre cele care-și depășesc termenul de patru luni de gestație, dau feți zdraveni sau nu și vii. De moarte însă n-a scăpat nimeni, are procentaj 100% de împlinire. Puțini răzbat după ea și ,,supraviețuiesc” doar dacă există grijulii care să nu dea uitării un moment, un gând, o amintire din partea celui ce încetează să mai aibă noi producții cerebrale și fizice și mulți au parte de o nemurire oarbă, absentă, neagră până în hăurile lui Hades. Extravaganța nu are ce căuta în cuvintele zguduitoare, titulaturile sunt doar pentru un ultim onor, pierderea unei ființe nu trebuie să semene panică ci doar speranță, că viața merge mai departe.

O știm cu toții. Lumea nu se termină dimpreună cu nimeni dintre cei trecuți la cei drepți, nu se termină niciodată. Tocmai ăsta este și secretul nemuririi, perpetuarea sub orice formă. Exiști în fiecare dintre atomii urmașilor tăi.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share