Zăngănele LXIII

school-457839_640

Destul de des, procent covârșitor, aud cum prin jurul meu se rostesc vorbe din ce în ce lipsite de noima umanității. Și eu sunt unul dintre tipii hărăziți să fi văzut destule.

Uite, mama până acum ceva nici nu concepea mare parte din noutățille pe care i le dezvăluiam cu titlul de banal. Pentru ea încă sunt două categorii de : buni și răi. Lucrurilor normale le spune că așa trebuiesc să fie, iar celorlalte le trântește un ,,șnart” și le trece în dreptul curvelor, hoților și vagabonților. Degeaba am tot încercat să-i explic, nu înțelege și pace. Cu câteva zile în urmă am prins din vorbele unei mămici către fiu ori fiică, n-am reținut aspectul: ,,Te visezi de pe acum trăind o viață fără muncă?”. Sincer m-am bucurat că sunt părinți, tineri sau nu chiar la prima tinerețe, care pot trece prin dreptul concetățenilor și altfel decât înjurând, drăcuind, smulgând hainele de pe odraslele uricioase de cele mai multe ori, dar nu e vina lor că…. Sincer m-am bucurat cu o seară înainte să-l văd pe Sidney Poitier rugând, implorând, încercând o modalitate, două să-și aducă fiul, un țânc de vreo nouă ani, pe calea cea dreaptă, genul ăla de lecție pe care o primești o singură dată în viață, dar pe care o ții minte până mori. O să povestesc puțin. L-a prins fumând. I-a luat țigarea, a tras din ea și l-a invitat în casă. ,,Sfatul părintesc” urma să se dea în camera băiatului. Tatăl, ținând un trabuc în gură, purtând în mână o sticlă de whiskey, îi dă fiului o țigaretă de foi, îi intinde un pahar gol și îi toarnă două degete de alcool. Îi aprinde trabucul, îl pune să pufăie, de două ori de fiecare dată și încearcă să-i strecoare ca de la bărbat la bărbat nemulțumiri pentru faptul de-a-și bate sora și de a avea dezordonată camera. E o replică bună pusă în gura micului negruț de către scenarist, dată tot ca de la egal la egal ca răspuns la grija tatălui în privința meandrelor viitorului: Dacă tu o să fii bogat, o să fiu și eu și n-o să muncesc deloc toată viața. Dacă tu vei fi sărac, atunci și eu voi fi un muritor de foame.”. De obicei urechile mele nu stau plecate spre cei cu care mă intersectez, dar de data aceea, ca un făcut, auzul meu a prins toată propoziția.

Cred că sunt invidiat că mă prăjesc aproape zilnic la plus 30 de grade. Nu e greu să-mi dau seama că unii au pe mine un cui de parcă bătutul de tablă este un dar ceresc cu care doar unii se pot lăuda să-l aibă. Unii te urează de sănătate, alții de noroc, dar există o categorie care ți-o spune pe șleau: ,,Să ai parte de !”. Dacă te vaiți te iau repede peste picior și ți-o retează la urgență: ,,Dacă nici voi n-aveți….”. ,,Cine să aibă?” urma în mintea lui.

Mie mi se întâmplă ca orice mișcare, gând să aibă o înrâurire, o continuare firească. Fie azi, fie mâine, trebuie să coincidă lucrurile. Ori se potrivește tipul de lucrare, ori visez ceva și la scurt timp se întâmplă, ori vine o zi o zi ca cea despre care începusem să vorbesc și toate să se completeze. Aproape în același loc să port discuții despre bani, la distanță mică să întâlnesc un așa da și un așa nu de partea feminină, să constat două inadvertențe de mentalitate edilitară de același tip. Am nedumerirea asta și cum aș suci-o tot la fel cade. Două grădinițe, nu stau acum să analizez rangul fiecăreia, sunt în situația absurdă de a fi așezate exact în toiul circulației. Le știți. Una este de partea cealaltă a poliției și are două intrări, alta în fostul al școlii cu număr 8. Subliniam și în alte dăți că Râmnicul are trei străzi mari și late care îl străbat și pe care circulația este intensă. Pe două dintre ele se înghesuie cirezi de automobile în jurul a trei ore: 9, 12, 16. Aceeași problemă mă frământă zi de zi fiindcă îmi sunt în cale și văd, ca toți cetățenii, că ceva nu este în regulă și nu văd de ce nu se reglementează odată pentru totdeauna spinoasa lipsă de logică. La cestiune. Accesul copiilor în ambele instituții se face exact pe aceste două străzi ultra aglomerate, Lalelelor și Constantin Brâncoveanu. Cât poate fi de greu să desfaci o poartă pe care oricum nu intră nimeni, să muți o ușă sau pur și simplu să o dechizi, pentru că există, ori să rupi din plasa de gard două ochiuri de sârmă ca să descongestionezi traficul și să reduci riscul de accidente la cel puțin zero la sută? Dacă n-ar fi tronat la intersecții aș fi tăcut mâlc, dar când văd gâgâlicile alea mici nevinovate scoase din mașini necum pe partea de trotuar ci exact în gura traficului cu șapte capete și flăcări pe țeava de eșapament, mă trec toți fiorii de teamă, mi se înmoaie picioarele și mi se zbârlesc firele de păr în cap.
Am tăcut, am răbdat, dar mi-a ajuns cuțitul la os!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share